Kate Middleton, prima apariție publică după ce a terminat chimioterapia

Spre încântarea tuturor, Kate Middleton a fost văzută participând la o slujbă religioasă lângă Castelul Balmoral din Scoția pe 22 septembrie, scrie okmagazine.ro.

Kate Middleton și-a făcut prima apariție publică de când a anunțat că și-a încheiat chimioterapia. Prințesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a fost văzută duminică, 22 septembrie, participând la o slujbă alături de soțul ei, Prințul William, și de alți membri ai familiei regale, la biserica Crathie Kirk de lângă castelul Balmoral din Scoția.

Fotografii au surprins-o pe Kate Middleton zâmbind în timp ce stătea pe scaunul din față al pasagerului, într-o mașină condusă de prințul William. Pentru această apariție, Prințesa de Wales a purtat o pălărie verde închis cu boruri largi și pene pe lateral și o haină maro în carouri tartan, în timp ce Prințul William a optat pentru un costum închis la culoare.

Regele Charles și Regina Camilla au fost, de asemenea, fotografiați în timp ce se îndreptau spre biserică, dar în mașini separate. Prezența lui Kate Middleton la biserică marchează prima apariție de când a anunțat, la începutul acestei luni, că și-a încheiat tratamentul de chimioterapie, despre care a vorbit pentru prima dată în martie, în același timp în care a anunțat că suferă de cancer. 

Pe 9 septembrie, Kate Middleton a dat vestea fericită, a dezvăluit că  și-a încheiat tratamentul împotriva cancerului, fiind filmată alături de Prințul William și cei trei copii ai lor, Prințul George, 11 ani, Prințesa Charlotte, 9 ani, și Prințul Louis, 6 ani.

Prințesa a declarat că a fost o „ușurare” să termine tratamentul: „Ultimele nouă luni au fost incredibil de grele pentru noi ca familie. Viața, așa cum o știți, se poate schimba într-o clipă și a trebuit să găsim o modalitate de a naviga în apele furtunoase și pe drumul necunoscut. Călătoria prin cancer este complexă, înfricoșătoare și imprevizibilă pentru toată lumea, în special pentru cei apropiați… Această perioadă ne-a reamintit, mai presus de toate, mie și lui William să reflectăm și să fim recunoscători pentru lucrurile simple, dar importante din viață, pe care atât de mulți dintre noi le luăm adesea de bune. De a iubi pur și simplu și de a fi iubit.” 

Kate a declarat că „face tot ce poate pentru a se vindeca definitiv de cancer” și că se va întoarce la muncă „în lunile următoare, atunci când voi putea”.

Pe 17 septembrie, s-a aflat că Prințesa de Wales s-a întors într-adevăr la muncă. Kate Middleton s-a întâlnit cu membrii echipei sale de la Centre for Early Childhood și cu personalul Palatului Kensington de la Castelul Windsor în legătură cu proiectul său privind copilăria timpurie, conform The Telegraph. 

Poșta Română lansează platforma EUlivrez.md în Republica Moldova: O soluție simplă și sigură pentru cumpărături online din Uniunea Europeană

De ziua mondială a Poștei – Compania Națională Poșta Română anunță lansarea EUlivrez.md, o platformă inovatoare ce simplifică achizițiile online din Uniunea Europeană pentru cetățenii din Republica Moldova. Aceasta oferă o modalitate accesibilă și sigură de a beneficia de prețurile competitive din UE, eliminând complexitățile livrărilor internaționale.

Acces la prețuri europene și livrare fără efort

Moldovenii se confruntă adesea cu prețuri ridicate la anumite produse pe piața locală, comparativ cu cele din Uniunea Europeană. EUlivrez.md vine ca o soluție eficientă, oferind acces la magazinele online din Europa, în special din România, la prețuri avantajoase, livrarea fiind asigurată direct la domiciliu, indiferent de localitatea în care se află destinatarul.

Livrare sigură și rapidă, oriunde în Republica Moldova

Unul dintre avantajele majore ale platformei EUlivrez.md este acoperirea națională – de la marile orașe la cele mai îndepărtate sate. Poșta Română, prin intermediul partenerilor săi de curierat, asigură transportul coletelor în condiții de maximă siguranță, garantând protecția bunurilor pe tot parcursul livrării, de la depozitul din România până la destinația finală în Republica Moldova.

„Platforma EUlivrez.md permite cumpărătorilor din Moldova să acceseze piața europeană cu încredere deplină. Indiferent de locația destinatarului, coletele ajung rapid și în siguranță. În plus, datele personale sunt protejate conform standardelor europene stricte, oferind un nivel ridicat de securitate pentru utilizatori,” a declarat Valentin Ștefan, Director General Compania Națională Poșta Română.

Proces simplificat de înregistrare și utilizare

Înregistrarea pe EUlivrez.md este rapidă și intuitivă. Utilizatorii pot crea un cont în doar câțiva pași simpli, obținând o adresă de livrare din România, pe care o pot folosi atunci când comandă din magazinele online europene. Platforma este concepută pentru a economisi timp și bani, oferind tarife competitive pentru livrare și acces facil la o gamă largă de produse internaționale.

O companie cu tradiție, un partener de încredere

Lansarea EUlivrez.md face parte din strategia de extindere a Poștei Române, care și-a deschis la finalul anului 2022 o filială în Republica Moldova. Cu peste 21.000 de angajați, o cifră de afaceri de 300 de milioane de euro și peste 8 milioane de clienți unici, Poșta Română este cel mai mare operator poștal din România, având ca scop să fie un lider în domeniul livrărilor internaționale, devenind un HUB Logistic Regional de încredere!

Pentru mai multe detalii și pentru a vă crea un cont, vizitați www.eulivrez.md. Urmăriți-ne pe rețelele de socializare pentru a rămâne la curent cu cele mai atractive oferte și promoții din magazinele online din Uniunea Europeană.

Poporul Moldovei va primi o mențiune de onoare pentru primirea refugiaților din Ucraina

Oamenii Republicii Moldova vor primi o mențiune de onoare la Premiul Nansen pentru Refugiați 2024 al UNHCR pentru că au acționat dincolo de îndatoririle lor pentru a proteja refugiații care au căutat siguranță în Republica Moldova după ce au fugit de războiul pe scară largă din Ucraina. Această recunoaștere evidențiază acțiunea rapidă și plină de compasiune a Republicii Moldova ca răspuns la una dintre cele mai mari strămutări forțate din istoria modernă a Europei, fiind și cea mai semnificativă de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, se menționează într-un comunicat al UNHCR, transmite unica.md

De la escaladarea masivă a războiului din Ucraina în februarie 2022, milioane de persoane au căutat refugiu dincolo de granițe pentru a ajunge în siguranță. Moldova, o țară cu o populație de doar 2,5 milioane de locuitori, a primit cu generozitate peste un milion de refugiați din Ucraina, peste 100 000 dintre aceștia rămânând în prezent în țară.

Încă din primele zile ale războiului, moldovenii și-au deschis ușile și inimile, școlile și spațiile comunitare pentru cei aflați în nevoie. Cetățenii, voluntarii și organizațiile societății civile au jucat un rol vital în răspunsul umanitar al Moldovei, lucrând neobosit pentru a oferi adăpost, hrană și sprijin emoțional celor care fugeau de ororile războiului.

Populația Moldovei, guvernul, organizațiile naționale și locale și sectorul privat au lucrat împreună pentru a crea un sentiment de apartenență pentru refugiați, asigurând integrarea acestora în comunități și oferindu-le posibilitatea de a-și construi o nouă viață.

Moldova este cunoscută drept țara care a găzduit cel mai mare număr de refugiați din Europa raportat la populația sa. Această mențiune de onoare este un omagiu adus solidarității, rezilienței și spiritului umanitar al poporului moldovean în fața provocărilor globale.

„Bunătatea și solidaritatea poporului moldovean au fost de-a dreptul extraordinare. În fața unei provocări fără precedent, aceștia nu au ezitat să își deschidă casele, să își împartă mâncarea și să fie alături de familiile care fug de război. Acest sentiment profund de umanitate este motivul pentru care răspunsul Moldovei este atât de remarcabil și tocmai de aceea i se acordă această mențiune onorifică. Compasiunea poporului moldovean a schimbat vieți și continuă să inspire lumea” a declarat Anne-Marie Deutschlander, Reprezentanta UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați în Moldova.

Premiile vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Geneva pe 14 octombrie. Zaharii și Tatiana Aramă, un cuplu care administrează o pensiune în satul Palanca, aproape de granița cu Ucraina, reprezintă poporul Moldovei la ceremonia de decernare a Premiului Nansen pentru refugiați 2024 al UNHCR. Când refugiații au început să treacă granița în 2022, ei, la fel ca mulți dintre vecinii lor, au intervenit pentru a asigura mese calde și un acoperiș deasupra capului.

Alături de familia Aramă la ceremonia de la Geneva va fi renumita soprană moldoveană și susținătoare de profil a UNHCR, Valentina Nafornița, care va cânta pe scenă. Ei vor primi mențiunea de onoare în numele tuturor cetățenilor moldoveni și o vor aduce înapoi în țară.

Republica Moldova va avea un sistem de avertizare prin telefon a cetățenilor, în situații de urgență și calamități naturale

Realizarea proiectului face parte dintr-o serie de măsuri menite să sporească pregătirea și răspunsul țării noastre la situațiile de urgență. Acțiunile vor fi finanțate în baza unui Acord dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare. Valoarea totală a Acordului este de 37,4 milioane de euro, scrie tvrmoldova.md

Pe lângă implementarea sistemului de avertizare publică prin intermediul telefoanelor mobile, din resursele disponibile vor fi achiziționate vehicule și echipamente de intervenție în situații de urgență.

De asemenea, este prevăzută eficientizarea serviciilor hidrometeorologice: vor fi modernizate sistemele de observare hidrometeorologică, îmbunătățite capacitățile de prognoză ale Serviciului Hidrometeorologic de Stat și consolidată colaborarea instituțională și regională pe acest segment.

O altă componentă a Acordului ține de eficientizarea evaluării și gestionării pericolelor naturale, a riscurilor seismice și a celor legate de climă. 

De asemenea, va fi creat un nou Fond de rezervă pentru dezastre, ca sursă de finanțare transparentă și țintită pentru atenuarea consecințelor calamităților naturale.

Un moldovean, arestat în Italia pentru jafuri și un omor. Imagini horror publicate de presa italiană
Articolul anterior
Peste 60% din moldoveni nu merg în vacanță, sau cel puțin nu au fost nicăieri în ultimii doi ani
Articolul următor