Kim Kardashian a donat un milion de dolari pentru Armenia. ,,Gândurile şi rugăciunile mele sunt alături de bărbaţii, femeile şi copiii curajoşi”

Actrița și fotomodelul american Kim Kardashian a donat un milion de dolari pentru victimele din Armenia, care sunt în suferință, în urma conflictului cu Azerbaidjan din regiunea separatistă Nagorno Karabah, notează Mediafax.

Kim Kardashian a precizat că banii strânşi se vor îndrepta direct către persoanele care au nevoie de hrană, adăpost, asistenţă medicală şi alte resurse care sunt greu de găsit în acest moment.

”Gândurile şi rugăciunile mele sunt alături de bărbaţii, femeile şi copiii curajoşi. Vreau ca toată lumea să-şi amintească faptul că, în ciuda distanţei care ne separă, nu suntem limitaţi de graniţe şi suntem împreună o naţiune armeană globală”, spun Kim.

Surorile Kardashian au creat Armenia Fund – organizaţie pentru strângere de fonduri.

Pe pagină de Instagram, Kim şi surorile ei au promovat iniţiativa.

Organizaţia pentru strângerea de fonduri se numeşte „Armenia Fund”, iar surorile Kardashian au postat fiecare, pe pagina de Instagram, un video care să atragă atenţia asupra situaţiei.

Kim Kardashian s-a născut pe 21 octombrie 1980 în Los Angeles, SUA, în familia lui Robert Kardashian, un american de origine armeană.

Printre celebrităţile din Armenia care au donat, sunt şi Serj Tankian, cântăreţul care a donat 250.000 de dolari, şi faimoasa cântăreaţă şi actriţă Cher.

Războiul în care s-au angrenat Armenia şi Azerbaidjan în enclava Nagorno Karabah, circa 145.000 de locuitori, a făcut deja sute de victime. În ciuda armistițiului dintre Armenia și Azerbaidjan negociat la Moscova, capitala regiunii Nagorno Karabah a fost ținta unor bombardamente puternice, duminică.

Sursa

Coronavirus: Franţa anunță 26.896 de noi cazuri în 24 de ore
Articolul anterior
Cea mai tânără victimă a pandemiei peste Prut: un copil de 4 ani, care suferea de alte afecțiuni
Articolul următor
Alte articole interesante