La Chișinău a avut loc un marș al femeilor rome pentru drepturi egale și împotriva discriminării

Marșul femeilor rome pentru drepturi egale și împotriva violenței a avut loc la Chișinău. Evenimentul a fost desfășurat în contextul Zilei internaționale a Romilor, de către Platforma Femeilor Rome „Romni”, în parteneriat cu UN Women.

Un marș al femeilor rome pentru drepturi egale a avut loc la Chișinău

Foto: IPN

Participanții au pornit în marș din fața Oficiului central al Poștei Moldovei cu pancarte pe care scria: „Femeia romă contează”, sau „Împotriva Violenței” și au trecut pe la principalele instituții ale statului, transmite IPN.

Elena Sîrbu, activistă și președintă a Platformei Femeilor Rome „Romniˮ din Moldova, a declarat că e fericită că anul acesta s-a reușit desfășurarea marșului, odată cu care începe Săptămâna dedicată romilor. 

„Noi ne dorim să fim auzite, să avem aceleași șanse, să avem același acces ca și toate celelalte femei în toate domeniile, educație, sănătate”, a declarat Elena Sîrbu.

Ea a adăugat că femeile rome încă mai sunt discriminate, marginalizate, și e nevoie de consolidarea tuturor forțelor, a societății civile, dar și a instituțiilor pentru a schimba situația.

Avocata Victorina Duca a declarat că doar umăr la umăr pot fi respectate drepturile femeilor. Este important ca femeia să fie încurajată, să i se ofere oportunități și șanse egale atât în câmpul muncii, dar și în alte sfere ale societății.

Ion Duminică, expert și membru al Coaliției Vocea Romilor (CVR), a spus că organizația pe care o reprezintă, împreună cu alți parteneri, a elaborat un raport care va fi prezentat la ONU, unde sunt abordate implicit problemele femeilor rome. În opinia sa, este important ca vocea femeilor rome să fie auzită, să fie elaborate politici cu accent pe femeile rome.

Denisa, o elevă de liceu, s-a arătat mândră că este alături de femeile care împărtășesc aceleași valori. Ea a remarcat că tinerele rome continuă să fie excluse doar din cauza etniei. Este de datoria Guvernului să ofere șanse egale la educație. Femeile rome au nevoie de susținere.

Temperaturi de +47 de grade Celsius, înregistrate în România. Sute de apeluri la 112 din cauza caniculei

Valul de aer tropical care a lovit sud-estul Europei aduce temperaturi extreme și un disconfort termic greu de suportat. În România, aproape toată țara se află sub cod roșu de caniculă, iar în unele zone temperatura resimțită la nivelul solului a fost și de +47 de grade, potrivit presei de peste Prut.

La camerele de gardă, sute de persoane au avut nevoie de ajutor, după ce au ieșit în soarele arzător și li s-a făcut rău. La Iași, un bunic de 84 de ani a avut nevoie de ajutor medical după ce, ieșit în soarele amiezii, s-a împiedicat și a căzut în apropierea unei bănci. Șansa lui a fost că niște tineri au sunat imediat la 112.

În Mehedinți au fost, în numai 24 de ore, 120 de apeluri la 112 de la oameni cărora li s-a făcut rău din cauza caniculei.

La Timișoara, la orele prânzului, s-au înregistrat 39 de grade Celsius, iar din acest motiv străzile au fost aproape pustii. Foarte puține persoane s-au încumetat să iasă afară din casă.

În Timișoara și Arad, temperatura resimțită a fost de 43-44 de grade. Puținii oameni care au ieșit afară pe caniculă au căutat fântânile ca să se răcorească.

În mijlocul acestor zile de arșiță, oamenii din mai multe cartiere din Zalău au rămas fără apă de aproape o săptămână, în urma suprasolicitării sistemului.

Reprezentanții companiei locale de apă spun că problema vine de la cei care folosesc apa pentru a-și uda grădinile sau pentru piscine. Ei susțin că situația din Zalău, dar și din alte părți, se va înrăutăți, dacă perioada de caniculă se prelungește.

Cerc de foc deasupra României

Veștile nu sunt prea bune. Hărțile din satelit arată că România va fi pârjolită de soare și săptămâna viitoare.

Cercul de foc care staționează deasupra țării noastre vine ca urmare a ciocnirii unei mase de aer mai reci, din vestul Europei, cu o masă de aer tropical, formată în Africa, cu temperaturi chiar și de 50 de grade.

În urma ciocnirii celor două blocuri, valul tropical este împins în sus, deasupra zonei Balcanilor și Europei de Est, ca o cupolă fierbinte.

Oana Păduraru, meteorolog ANM: „Temperaturile măsurate la umbră în zonele vizate de codul roșu vor fi până la 42°, însă cele resimțite deja știm că sunt cu mult mai ridicate față de acestea, mai ales în zonele centrale ale orașelor unde temperaturile ajung chiar să se apropie de 46-47°, dacă nu chiar mai mult”.

Valul de căldură va continua să se amplifice, va fi caniculă și duminică, iar codul roșu a fost prelungit până la jumătatea săptămânii viitoare și extins pe o arie mai mare a țării. Temperaturile vor depăși 43 de grade la umbră, iar temperatura resimțită de corp poate fi cu 4-5 grade mai mare, mai ales în marile orașe unde putem să avem chiar și 47 de grade temperatura resimțită.

Disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. În toată țara, indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, valoare la care avem aceea senzație de sufocare.

România: un tren a deraiat. Peste 200 de pasageri au rămas în câmp pe timp de caniculă

Pasagerii unui tren Inter City Cluj-Napoca – București au rămas în câmp, pe timp de caniculă, aceștia urmând a fi preluați cu autobuzele din Rupea, până în gara Brașov. Trenul a fost nevoit să oprească din cauza unei alte garnituri care a deraiat, scrie adevărul.ro

Călătorii, rămași în câmp Foto: CFR

Trenul internaţional IRN 347 (Curtici – Bucureşti Nord) a fost oprit din circulaţie începând cu ora 12:10 din cauza deraierii unuia dintre vagoane, informează sâmbătă CFR SA. „Evenimentul feroviar s-a produs pe firul I, între staţiile Rupea şi Racos, la km 237+400, interval feroviar pe care se circula cu restricţiale de viteză de 30 km/h. Precizăm faptul că firul II Rupea – Racoş este închis permanent pentru lucrări de reabilitare, traficul feroviar pe intervalul respectiv fiind trasat doar pe firul I”, informează compania.

La scurt timp după incident, un tren care venea de la Cluj-Napoca și avea traseul pe aceeași linie, a fost nevoit să oprească în câmp. Potrivit CFR Călători, pasagerii din tren și-au continuat drumul cu microbuze până la Brașov, de unde urmau să ia trenul cu destinația București.

Litoralul românesc este invadat de alge din cauza caniculei

Plajele mai multor stațiuni de la Marea Neagră arată ca o câmpie înverzită, după ce algele au fost aduse de curenți la mal. Înmulțirea algelor e cauzată de canicula de pe litoral, au anunțat vineri seară Apele Române Dobrogea-Litoral, care au precizat că se fac eforturi noapte de noapte pentru curăţarea plajelor.

Litoralul românesc este invadat de alge din cauza caniculei

Foto: libertatea.ro

Plaje invadate de alge au fost semnalate de turiști pe rețelele sociale la Năvodari, Constanţa, Mamaia şi Saturn. Apele Române Dobrogea-Litoral au anunţat, vineri seară, că se fac eforturi în fiecare noapte pentru curăţarea plajelor de alge, cu utilaje de mare tonaj, transmite libertatea.ro

De asemenea, conform reprezentanților instituției, codul portocaliu de caniculă de pe litoralul românesc „a dus la o intensificare a fenomenului de înflorire algală în multe stațiuni de pe malul Mării Negre”.

„Acest fenomen complică adesea munca asiduă a colegilor noştri. Echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa, din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, intervin la malul mării în fiecare seară, acolo unde este necesar, pentru a aduna algele smulse din larg şi aduse la mal de curenţii marini”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii Apele Romane Dobrogea-Litoral.

Patru polițiști de frontieră au fost demiși din funcție. Care este motivul?
Articolul anterior
Povestea bloggeriței din Moldova care a învins cancerul și a adus pe lume al treilea copilaș: „Ca să poți să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere prin iernile grele”
Articolul următor