La Curtea de Apel Chișinău sunt confirmate 5 cazuri de Covid-19

La Curtea de Apel Chișinău sunt deja cinci cazuri de COVID-19, dintre care trei în rândul judecătorilor.

separator

Totuși, ofițera de presă a instanței, Octeabrina Popa, a declarat pentru Ziarul de Gardă că rămâne în vigoare dispoziția din 9 iunie și alta încă nu a fost emisă privind măsurile de prevenire a infecției.

Astfel, ședințele de judecată se vor desfășura în mod obișnuit, conform procedurii prevăzute de lege, cu respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii infecției, fiind limitat doar accesul persoanelor în sălile de judecată, pentru a asigura păstrarea distanței sociale.

De asemenea, prezența la serviciu a angajaților Curții de Apel Chișinău, în sediul instanței, este obligatorie pentru personalul care, în virtutea obligațiunilor de serviciu și prestației oferite, nu pot activa de la distanță.

Curtea Supremă de Justiție a anunțat că în cadrul acesteia au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus.

În legătură cu acest fapt, ședințele de judecată ale Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie, precum şi pronunțarea hotărârilor motivate pe cauzele penale fixate pentru perioada 15 – 19 iunie 2020 se contramandează.

Autocar plin cu copii, ținut 8 ore în vamă. Nagacevschi, enervat la culme: ”Idioților! Ați transformat vacanța celor mici într-un calvar!”

Un autocar plin cu copii care plecau în România a stat blocat în vamă circa opt ore. Despre aceasta a spus fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi. „Ați tranformat vacanța copiilor într-un calvar, idioților”, a scris acesta pe Facebook, scrie unimedia.info.

„Dragi guvernanți,
Recent ne-ați anunțat despre o mare reușită de-a Dvs – controlul comun la punctul vamal Leușeni-Albița, fapt ce ar diminua termenul de trecere al controlului la frontieră. Iată că vineri (28.04.2023) spre sâmbătă (29.04.2023) cel puțin un autocar plin cu copii care plecau spre România într-o minivacanță a stat blocat în vamă timp de circa 8 ore, de pe la miezul nopții până pe la 08:00 dimineața. Din discuțiile cu martorii oculari funcționarii moldoveni umblau cu niște mutre acre de parcă le-ar fi fost dator cineva. Eu nu cunosc cine sunt nesimțiții care au ținut copiii în vamă timp de circa 8 ore, dar să vă bateți joc în asemenea hal de copii este inadmisibil. Ați tranformat vacanța copiilor într-un calvar, idioților!
Pentru asemenea atitudine față de copii cineva ar urma să zboare din funcția deținută. Nu ar strica niște instruiri pentru funcționarii care nu știu să se comporte decent și o monitorizare strictă a activității acestora. Prea mulți țarioci pe metru pătrat în țara asta! PS hai, dați vina pe partea română, că la căutatul vinovatului sunteți meșteri. Luptați cu contrabanda și corupția din vamă, dar nu cu copiii, viitorul acestei țări!”, a scris Fadei.
Serviciul Vamal nu a venit cu o reacție.
Cele patru autorități vamale și de frontieră din Republica Moldova și România, aplică în comun controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, sensul de intrare în România.

Incendiu într-o gospodărie din Bălți!

În dimineața zilei de 01 mai pompierii din nordul țării au fost alertați pentru a lichida un incendiu, care a izbucnit într-o locuință de pe strada Ivan Kojedub nr. 23 din municipiul Bălți, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:45. Potrivit primelor informații înregistrate, o casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, la fața locului aceștia au stabilit că arde acoperișul unei construcții auxiliare cu suprafața de 50 m2.

Pompierii au reușit localizarea incendiului către ora 11:03 și lichidarea completă la ora 11:21. În urma incendiului au fost distruse mai multe bunuri materiale din interiorul construcției auxiliare, dar și 10% din acoperișul acesteia. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 34 situații de risc.

Vizită-surpriză la Chișinău! Cu cine se întâlnește azi Maia Sandu

Ministrul Apărării din România, Angel Tîlvar, se află în Republica Moldova. Acesta va avea întrevederi cu Maia Sandu și omologul Anatolie Nosatîi, scrie realitatea.md.

Tîlvar se va afla două zile la Chișinău. Marți se vor desfășura discuții bilaterale cu șeful Apărării din Republica Moldova, iar cei doi vor susține o conferință comună de presă.

Ministerul Apărării anunță programul vizitei mai include și întrevederi cu șeful Legislativului, Igor Grosu. De asemenea, Angel Tîlvar se va întâlni și prim-ministrul Dorin Recean.

Nosatîi și Tîlvar și-au intensificat întrevederile în ultima perioada. Bunăoară, în aprilie aceștia s-au întâlnit cel puțin de două ori, la Chișinău și București.

Ministrul Sănătății a comentat zvonurile potrivit cărora rudele decedaților ar fi plătiți să spună că au suferit de Covid-19
Articolul anterior
Specialiștii avertizează: o ciupercă care poate ucide în câteva ore a apărut din abundență în păduri, din cauza schimbării climei
Articolul următor