Recent, Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, au aniversat doi ani de când și-au spus „DA”. Acum doi ani, publicul a fost surprins cu poze de la nunta pe care cei doi au sărbătorit-o în secret, la o cabană de vânătoare din Brașov, organizată în stil tradițional, departe de forfota urbană, într-un decor de munte, tăinuit.


Acum, la ”nunta de bumbac”, Radu Vâlcan i-a pregătit o surpriză soției sale. Acesta a recreat pentru soția sa decorul de la nuntă!
Deși inițial cei doi își propuseseră să meargă în locul în care s-au căsătorit, planurile au fost date peste cap din cauza că Radu Vâlcan a fost prins cu treabă. Însă ce a urmat a fost ceva de vis.
Soțul și-a anunțat soția că urmează să meargă împreună la un restaurant din Capitală, la cină. Ajunsă acolo, Adela Popescu a fost copleșită de emoție.
„Când am ajuns acolo, Radu, împreună cu fetele care dețin cabana unde ne-am făcut nunta, mi-au făcut o surpriză și au recreat puțin din atmosfera nunții noastre. Masa a fost aranjată la fel, au făcut o selecție din mâncarea de la nunta noastră. Chiar și baloanele uriașe cu heliu pe care le-am avut atunci. Până și coronița cu flori a fost la fel ca aceea pe care am purtat-o atunci”, a mărturisit Adela Popescu pentru libertatea.ro.

