La Timișoara, patru frăţiori arşi de vii vor fi înmormântaţi împreună. Copiii au fost lăsați singuri acasă

Sunt momente cumplite în familia a patru fraţi care au ars de vii, miercuri seară, la Timișoara, după ce camera în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări.

separator
Cei patru copii vor fi înmormântaţi peste două zile, în oraşul Recaş, localitatea natală a mamei lor. Lăsaţi nesupravegheaţi de părinţi, Alexandra, Andrei, Antonia şi Adrian, au murit arşi de vii, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări. Cel mai mic avea doar 4 luni, iar cel mai mare 6 ani.

Părinţii nu erau acasă, cei patru copii fiind lăsaţi în grija fratelui cel mare, de 14 ani. De altfel, el a fost singurul care a supravieţuit infernului, relatează observator.tv. În momentul izbucnirii incendiului, băiatul plecase la bucătărie să încălzească lapte fraţilor săi. Când s-a întors nu a mai putut nici măcar să intre în cameră. Disperat că fraţii lui au rămas captivi înăuntru, băiatul a ieşit în stradă şi a început să strige după ajutor.

„Băiatul a zis că era cu copii în casă, s-a dus la bucătărie să ia lapte pentru cel mic. Când s-a întors deja nu mai putea să intre în dormitor, fumul era deja prea gros și a trebuit să iasă afară, s-a dus direct la vecin. Copii erau singuri, mama a venit la vreo 10-15 minute după ce a ieșit băiatul afară, probabil a sunat-o. Era disperată când a ajuns, a intrat în casă, dar n-a putut să înainteze prea mult, era fum gros”, a declarat un martor.

Ciuperci în sos de smântână, cu usturoi și cimbru
Articolul anterior
5 motive pentru care bărbații căsătoriți se îndrăgostesc de alte femei
Articolul următor
Alte articole interesante