Laundromatul rusesc al lui Platon, din nou scuturat de bani: Sechestre de aproape 200 de milioane de dolari

La 13 noiembrie 2024, Procuratura Anticorupție a primit confirmare că, în colaborare cu autoritățile de drept dintr-o altă jurisdicție, au fost identificate bunuri provenind din schema transnațională de spălare de bani „Laundromatul Rusesc”, în valoare de aproximativ 190 milioane USD. Pe baza probelor administrate de Procuratura Anticorupție, inclusiv în cauzele penale în care au fost recunoscuți vinovați judecătorii care au pronunțat hotărâri ilegale, o jurisdicție străină a înghețat deja conturi bancare în valoare de peste 100 milioane USD și urmează să fie aplicate sechestre în valoare de 40 milioane USD și 50 milioane USD în alte două jurisdicții, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul anului 2024, în cadrul investigațiilor, Procuratura Anticorupție a furnizat informațiile și probele necesare pentru identificarea conturilor bancare implicate, urmărirea fluxurilor financiare și blocarea acestora. Aplicarea sechestrului și eventuala confiscare a acestor bunuri reprezintă un pas important în recuperarea acestora în interesul cetățenilor, demonstrând angajamentul de a preveni și combate fenomenul corupției și spălarea banilor, atât la nivel național, cât și internațional.

În scurt timp, Procuratura Anticorupție va solicita instanței de judecată să autorizeze măsurile de sechestru asupra acestor conturi. Aceste acțiuni sunt menite să transmită un mesaj ferm că activitățile ilegale nu vor rămâne nepedepsite și că autoritățile sunt hotărâte să identifice și să sancționeze persoanele implicate în astfel de activități criminale.

Pe această cale, Procuratura Anticorupție își exprimă recunoștința și aprecierea față de autoritățile străine vizate, pentru sprijinul considerabil acordat în cadrul acestei operațiuni complexe. Pe parcursul ultimilor doi ani, echipa Procuraturii Anticorupție a fost activ implicată în restabilirea relației de încredere cu omologii săi în alte țări, în special în ceea ce vizează cooperarea internațională în cauzele penale ,,Frauda Bancară” și ,,Laundromat”, inclusiv la conferințe internaționale, ședințe bilaterale și vizite de lucru. Aceste relații personale au sporit o cooperare internațională, care, în ultimii doi ani a rezultat în identificarea și înghețarea a bunurilor în valoare de peste 87 milioane USD peste hotare în cauza penală ,,Frauda Bancară” și acum peste 100 milioane USD în cauza penală ,,Laundromat”.

Această realizare este un exemplu clar al beneficiilor pe care le aduce cooperarea internațională în combaterea corupției. Însă, este important de reținut că, pentru ca aceste eforturi să continue cu succes, încrederea în instituțiile naționale este esențială pentru colaborarea internațională. Procuratura Anticorupție își reafirmă angajamentul față de principiile statutului de drept, transparență și justiție echitabilă. Echipa Procuraturii Anticorupție este dedicată să ducă aceste investigații la bun sfârșit în interesul cetățenilor.

Colindul lansat de Ion Paladi și Georgiana Lobonț, cel mai ascultat și cel mai viral pe câteva platforme concomitent

După succesul cu colindul “Ziua-i mare, seara-i sfânta”, alături de Paula Seling, care are peste 9 milioane de vizualizări, îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi, Ion Paladi, vine cu un nou proiect muzical alături de artista din România Georgiana Lobonț – “Soră lângă frate bun”, informează unica.md.

Colindul, lansat acum câteva zile, a ajuns cel mai viral pe Tik Tok la moment, iar pe YouTube este în trendingyoutube România pe locul 19!

În prezent este cel mai ascultat colind din România! În curând atinge circa jumătate de milion de vizualizări.

Videoclipul cu imagini de poveste, filmate în Bucovina, Putna, dar și mesajul textului, vin să aducă lumina și căldura sărbătorilor de iarnă și să-i unească pe cei dragi de sărbători.

Muzica îi aparține lui Ion Paladi, textul lui Mihai Pascar, iar aranjamentul muzical este semnat de Corneliu Botgros, alături de Orchestra Națională “Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

În acest colind, pe final, se aud și vocile tinerilor din ansamblul etnofolcloric DORURELE, condus de Vladimir Șchiopu, și care este patronat de revista unica.md, fapt pentru care ținem să-i felicităm pentru colaborarea frumoasă cu interpretul Ion Paladi.

Vă invităm să savurați acest superb colind, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere.

Marți, 17 decembrie, Ion Paladi va evolua la Sala Palatului din București în concertul Paulei Seling, iar pe 21 decembrie artistul nu va lipsi de la BT Arena Cluj, cea mai mare sală din România, de la spectacolul Georgianei Lobonț unde este Sold OUT de mai bine o lună. Colindul ”Soră lîngă Frate bun” a celor doi artiști va răsuna alături de Orchestra ”Lăutraii” condusă de maestrul Nicolae Botgros.

Ion Paladi și-a început activitatea artistică de la vârsta de 11 ani. A studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al Orchestrei Naționale ”Lăutarii” și este extrem de îndrăgit atât în țară, cât și peste Prut.

Un ucrainean a vrut să mituiască polițiștii de frontieră cu 20 de euro pe care i-a pus în pașaport

Pe parcursul săptămânii curente, în cadrul activităților de control desfășurate la PTFS „Lipcani-Rădăuți Prut”, un cetățean ucrainean, în vârstă de 47 de ani, aflat în calitate de pasager într-un mijloc de transport înmatriculat în Republica Moldova, a încercat să mituiască un angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu suma de 20 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bancnotele erau plasate în interiorul pașaportului și aveau scopul de a facilita trecerea ilegală a frontierei de stat.

 Polițistul de frontieră a respins ferm tentativa de mituire, iar incidentul a fost imediat raportat autorităților competente.

Investigațiile ulterioare au relevat că cetățeanul în cauză fusese documentat anterior pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Acum, acesta este cercetat și pentru tentativa de mituire, fiind pasibil de răspundere conform legislației în vigoare.

 Cazul este documentat în continuare de către autoritățile competente, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

În acest sens, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor:

 Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii. Poliția de Frontieră promovează principiul „Toleranță zero la corupție”.

 Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.

 Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.

Poliția de Frontieră rămâne ferm angajată în asigurarea integrității și securității frontierei, acționând cu profesionalism și respectând principiile statului de drept.

Polițiștii din Brigada cu Destinație Specială Fulger și-au comemorat astăzi camarazii căzuți la datorie

Astăzi, polițiștii din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger a IGP și-au comemorat primii camarazi căzuți la datorie pe câmpul de luptă de pe Nistru din anii 1991-1992, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au cinstit în tăcere memoria colegilor și au depus jerbe de flori la morminte.

La 13 decembrie 1991, 4 polițiști ai Brigăzii cu destinație specială ”Fulger” Gheorghe Cașu (21 de ani), Ghenadie Iablocichin (26 de ani), Valentin Mereniuc (24 de ani) Mihail Arnaut (21 de ani) aflați în exercițiul misiunii, s-au deplasat lângă satul Lunga, raionul Dubăsari, pentru a acorda sprijin colegilor. În cadrul operațiunii polițiștii au fost uciși.

Prin Decret Prezidenţial, polițiștii au fost decorați post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.
Prin gestul de astăzi, angajații poliției şi-au manifestat solidaritatea faţă de familiile eroilor poliţişti şi au adus un omagiu celor care nu mai sunt alături de noi, dar care au rămas în memoria noastră.

Cinste și onoare eternă eroilor căzuți la datorie!

Comisia pentru decernarea Premiului Național a desemnat laureații din acest an
Articolul anterior
Pedeapsă prea blândă pentru băiatul de 19 ani care ar fi violat și ucis o bătrână la Glodeni și a încercat să omoare un bărbat pe care l-a închis într-un beci
Articolul următor