Lavrov atacă Occidentul, NATO, OSCE şi SUA: Au creat o ,,ameninţare pentru Rusia” în Ucraina

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov s-a lansat joi într-o serie de atacuri asupra Occidentului, NATO, OSCE şi SUA, dar nu l-a uitat nici pe papa Francisc, după cum consemnează agenţiile internaţionale de ştiri, citate de Agerpres, scrie G4Media.ro.

UK dismisses Lavrov's 'bravado,' says no imminent threat of nuclear arms in  Ukraine | Al Arabiya English

Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Moscova, Lavrov a susţinut că Statele Unite au creat din Ucraina o ameninţare existenţială la adresa Rusiei şi a acuzat totodată SUA şi NATO că sunt participante directe în războiul din Ucraina. Lavrov a insistat că SUA şi alianţa nord-atlantică sunt implicate în război pentru că furnizează arme Ucrainei şi oferă pregătire militară pe teritoriile lor.

Lavrov a acuzat totodată SUA că, „aşa cum au distrus OSCE”, încearcă acum să distrugă Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).

Lavrov a justificat atacurile ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, despre care Kievul şi Occidentul afirmă că reprezintă o crimă de război menită să facă să sufere populaţia civilă.

„Noi dezactivăm instalaţiile energetice (în Ucraina) care vă permit (Occidentului) să pompeze arme letale în Ucraina şi să ucidă ruşi. Aşa că nu mai spuneţi că SUA şi NATO nu sunt participanţi la acest război – participaţi în mod direct. Nu doar cu furnizarea de armament, ci şi cu pregătirea personalului – voi antrenaţi militari (ucraineni) pe teritoriul vostru”, a acuzat Lavrov, potrivit Reuters.

El a insistat că Rusia nu a refuzat niciodată contacte cu SUA, dar că nu a auzit niciun fel de „idei de substanţă” din partea omologilor americani, consemnează Reuters.

Moscova este gata să asculte dacă cineva vrea să poarte negocieri cu privire la Ucraina, a spus Lavrov, care a calificat drept absurde acuzaţiile Ucrainei potrivit cărora Rusia doreşte negocieri pentru a câştiga timp să se regrupeze şi să-şi refacă forţele armate.

El a mai spus că Rusia ar fi dispusă să revină la masa negocierilor cu Occidentul dacă acesta îşi schimbă punctul de vedere cu privire la oportunitatea discutării propunerilor de securitate prezentate de Moscova în decembrie anul trecut.

Lavrov a mai declarat că în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-au acumulat mari probleme şi a acuzat Occidentul că dă cu piciorul şansei de a face din organismul de securitate european o punte reală cu Rusia după încheierea războiului rece.

„Profitând de superioritatea numerică în această organizaţie, Occidentul a încercat de mulţi ani să o privatizeze, ca să spunem aşa. Sau poate este mai corect să spunem că încearcă să pună la cale o preluare a OSCE, să subjuge ultima platformă de dialog regional”, a acuzat Lavrov.

Lavrov a mai acuzat NATO că intensifică tensiunile lângă China într-un mod care presupune un risc pentru Rusia. „Marea Chinei de Sud devine acum una dintre acele regiuni căreia NATO nu îi este potrivnică, aşa cum a făcut cândva în Ucraina, pentru a escalada tensiunile. (…). Ştim cât de serios ia China astfel de provocări, ca să nu mai vorbim de Taiwan şi strâmtoarea Taiwan, şi înţelegem că jocul NATO cu focul în aceste regiuni implică ameninţări şi riscuri pentru Federaţia Rusă. Este la fel de aproape de ţărmurile şi mările noastre pe cât de aproape este de teritoriul chinez”, a spus el.

Lavrov a susţinut că din acest motiv Rusia îşi dezvoltă cooperarea militară cu China şi realizează exerciţii comune. „Faptul că membrii NATO sub conducerea SUA încearcă să creeze o situaţie explozivă acolo, după Europa, este foarte bine înţeles de toată lumea”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse, care nu a adus nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, dar a făcut aluzie la formarea alianţei AUKUS între SUA, Regatul Unit şi Australia.

El a mai acuzat NATO că încearcă să târască India în ceea ce a numit o alianţă antirusă şi antichineză, într-un moment în care, în opinia sa, Occidentul încearcă să elimine influenţa rusă.

În fine, Lavrov a lansat un atac şi împotriva papei Francisc, calificând recentele comentarii ale suveranului pontif despre Ucraina ca fiind „necreştineşti” şi greu de înţeles.

Într-un interviu cu revista iezuită America, papa Francisc a vorbit despre ceea ce el a numit cruzimea forţelor ruse în Ucraina. „În general, poate că cei mai cruzi sunt cei din Rusia, dar care nu sunt de tradiţie rusă, precum cecenii, buriaţii şi aşa mai departe. Cu siguranţă, cel care a invadat este statul rus. Acest lucru este foarte clar”, a declarat papa Francisc.

„El a împărţit două popoare ale Federaţiei Ruse într-o categorie de la care te poţi aştepta la cruzime”, a acuzat Lavrov, a cărui ţară a invadat Ucraina la 24 februarie.

Cod ROȘU de inundații în jud. Galați din România! A început evacuarea de urgență a populației din 23 de localități din calea ciclonului Ashley

Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la ISU, Jandarmerie și unitățile militare ale MApN sunt în alertă. Toate efectivele sunt în cazărmi sau consemnate la domiciliu, pentru a putea fi mobilizate imediat, în caz de urgență maximă, informează unica.md.

Este alertă la Galați, unde autoritățile au luat măsuri imediate în urma avertizărilor cod roșu de ploi torențiale și inundații. Una dintre ele vizează populația din zonele inundabile, care trebuie evacuată de urgență. „Nu trebuie să mai avem pierderi de vieți omenești. ”

Astfel, a început evacuarea populației din 23 de localități, cele mai expuse riscului. S-a dispus instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;

Prefectul județului Galați, doamna Andreea-Anamaria Naggar, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a adopta noi măsuri preventive, menite să protejeze, în primul rând, viețile cetățenilor din zonele cu risc ridicat, precum și bunurile acestora, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Astfel, s-a dispus evacuarea preventivă a tuturor persoanelor care locuiesc pe albia râurilor și în zonele cu potențial de risc la inundații.

Încă din data de 28 septembrie, pompierii gălățeni au mers în teren pentru a discuta cu autoritățile locale, în vederea informării cetățenilor cu privire la riscurile care pot apărea. În urma acestei acțiuni, au fost identificate toate persoanele vulnerabile, care, în cursul zilei de astăzi, vor fi relocate în zone sigure. De asemenea, autoritățile locale au identificat și spații în care pot fi relocate persoanele evacuate.

De asemenea, echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, împreună cu reprezentanții autorităților locale, vor continua monitorizarea râurilor și a zonelor expuse inundațiilor, fiind pregătite să intervină rapid în cazul producerii unor situații critice. În acest scop, SGA Galați a dislocat în teren utilaje, staționate pe podurile cu risc, pentru a se putea interveni cât mai rapid posibil în eventualitatea formării unor blocaje din cauza aluviunilor.

Totodată, prin hotărâre de CJSU s-a decis ca în 22 de localități: Corod, Valea Mărului, Cudalbi, Costache Negri, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Vameș (Piscu), Tudor Vladimirescu, Corni, Berești, Jorăști, Băneasa, Târgu-Bujor, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Podoleni (Barcea), Berești Meria, Măstăcani, Grivița și Suhurlui, să fie suspendate cursurile pentru data de 30 septembrie.

„Protejarea vieților este prioritatea noastră absolută. Fac apel la toți cetățenii să colaboreze cu autoritățile, să respecte indicațiile primite și să fie pregătiți pentru evacuare”, a explicat prefectul județului Galați, domana Andreea-Anamaria Naggar.

”Recomandăm cetățenilor să urmărească constant informările oficiale și să urmeze staturile primate de la autorități și de la forțele de intervenție din teren.”, spun autoritățile.

În urmă cu puțin timp, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o ședință de lucru la care a participat viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, șeful DSU, dr. Raed Arafat, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonel Florea Constantin și alți reprezentanți din cadrul MAI.

29 septembrie – Ziua Mondială a Inimii

Deși are doar mărimea unui pumn, reușește să pompeze sânge în tot organismul, având propriul sistem de generare a impulsurilor electrice. Inima – un organ incredibil, care ne ține în viață!

Ziua Mondială a Inimii, sărbătorită în fiecare an, în toată lumea, pe 29 septembrie, este o ocazie de a discuta despre bolile care afectează inima, trăgând un semnal de alarmă asupra gravității și impactului pe care îl au acestea, dar și despre sănătatea inimii și despre faptul că aceste boli sunt în cea mai mare măsură prevenibile.

Bolile cardiovasculare cuprind mai multe afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge dintre care bolile ischemice cardiace (angina cardiacă, infarctul miocardic) și bolile cerebro-vasculare se numără printre cele mai frecvent întâlnite.

Bolile cardiovasculare sunt ucigașul tăcut numărul 1 la nivel mondial, se estimează că acestea iau viețile a 17,9 milioane de persoane în fiecare an, ceea ce înseamnă că 2.000 de oameni își pierd viața în fiecare oră din cauza bolilor de inimă.

Îngrijirea sănătății inimii ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare. Printre măsurile care pot fi luate pentru a menține inima în formă și a scădea riscul de apariție a bolilor cardiovasculare se numără:

  1. Exerciții fizice efectuate regulat;
  2. Menținerea unui alimentații echilibrate;
  3. Oprirea fumatului;
  4. Stoparea consumului de alcool;
  5. Efectuarea de controale medicale preventive cu regularitate.

Aveți grijă de sănătatea inimii dv.!

Gospodarul care își bate an de an recordurile cu cei mai giganți dovleci din țară! A expus la Bostaniada un bostan de peste 800 kg

Un dovleac de peste 800 de kilograme, crescut în curtea unui agricultor din satul Drăsliceni, raionul Criuleni,  a fost vedeta festivalului Bostaniada de la Bălăbănești, informează unica.md.

Cel care l-a crescut este Vasile Spîni, care an de an își bate propriul record și participă la celebrul festival gastronomic cu cei mai giganți dovleci.

În acest an, agricultorul care pe bună dreptate poate fi numit Regele Dovlecilor, a crescut un dovleac uriaș de peste 800 de kg!

Vasile Spînu se ocupă de creșterea dovlecilor mai bine de 15 ani, dar recolta din acest an bate toate recordurile. 

Pentru ca recolta să fie una mare și frumoasă, este nevoie de multă muncă, mărturisește gospodarul.

Vasile Spînu este fratele ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și este agricultor cu numeroase trofee la Bostaniada!

Agricultorul a reușit și anul trecut să cultive un dovleac de 700 de kg și altul de 600 de kg.

În procesul de cultivare, deloc ușor, după cum spune agricultorul, este implicată toată familia. Potrivit lui Vasile Spînu, cel mai important este să fie udat la timp și să i se administreze îngrășăminte doar naturale.

Vasile Spînu este de profesie inginer mecanic. Dar de mulți ani face agricultură. Crește legume de vânzare, chiar pentru semințe, care apoi ajung în mai multe țări. A devenit celebru în tot satul datorită pasiunii pentru dovleci.

Elveția, o destinație favorită pentru rușii bogați, a înghețat active rusești în valoare de 7,9 miliarde de dolari
Articolul anterior
De ziua tuturor românilor, deputații din Chișinău au purtat la piept tricolorul
Articolul următor