images cms-image-000141627

Un nou pachet de sprijin financiar pentru Republica Moldova din partea UE
Peste 600 de milioane de euro vor putea fi redistribuiți pentru sprijinirea Republicii Moldova și a altor țări din Vecinătatea Uniunii Europene în perioada 2024 – 2027, scrie oficial.md.

Banii provin din Instrumentul de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională și vor putea fi realocați ca urmare a modificării Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021 – 2027, propusă de Comisia Europeană.
Ca negociator-șef pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024, vreau ca această modificare a CFM să fie adoptată până la finalul acestui an tocmai pentru a avea mai multe fonduri la dispoziție încă de anul viitor pentru Republica Moldova și celelalte priorități noi ale Uniunii Europene.
Creșterea asistenței financiare face parte din noul Pachet de Sprijin pentru Republica Moldova propus de Comisia Europeană și de Serviciul European de Acțiune Externă.
Pachetul de sprijin cuprinde 5 priorități:
Investiții în dezvoltarea economică și interconectarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Vom sprijini dezvoltarea infrastructurii de transport, energetică și digitală a Republicii Moldova prin intermediul Mecanismului de Interconectare a Europei, dar și a Inițiativei privind căile de solidaritate UE – Ucraina.
Vor fi reduse, de asemenea, tarifele de roaming între Uniunea Europeană și Republica Moldova și lucrăm la un acord de roaming pe termen lung.
Sprijin pentru implementarea reformelor din Republica Moldova.
Vom contribui și mai mult la consolidarea capacității administrative a Republicii Moldova și vom crește participarea Republicii Moldova la programele UE, precum Programul de cercetare „Orizont 2020” și Programul de sănătate „Eu4Health”.
Creșterea siguranței energetice a Republicii Moldova. Vom crește sprijinul pentru producția internă de energie electrică, inclusiv energia regenerabilă. În același timp, permitem deja accesul Republicii Moldova la platforma comună de achiziție și stocare a gazelor.
Întărirea securității țării prin intermediul Hub-ului de securitate al UE, a Misiunii de parteneriat a UE în Republica Moldova și a celorlalte agenții europene prezente la Chișinău.
Creșterea sprijinului pe care îl oferim Republicii Moldova pentru combaterea manipulării și dezinformării și sprijinirea presei independente și a societății civile.
Toate aceste măsuri vor ajuta Republica Moldova să treacă peste provocările generate de invazia Rusiei în Ucraina și să continue parcursul său european.
„Vreau ca acest pachet de sprijin să intre în vigoare cât mai repede, iar cetățenii și autoritățile Republicii Moldova să beneficieze cât mai repede de aceste măsuri.
De aceea, ca și până acum, vom vota în Parlamentul European fără întârziere toate proiectele legislative de care este nevoie pentru intrarea în vigoare a acestor noi măsuri de sprijin”, a spus eurodeputatul român, Siegfried Mureșan.

Roade mari la un preț foarte mic! Agricultorii din nordul țării se plâng că nu-și pot acoperi nici măcar cheltuielile
Roade mari la un preț mic. Vorbim despre zmeura care crește în mai multe localități din nordul țării. Lipsa pieței de desfacere, a unui sistem de irigare dar și prețul foarte mic oferit de către cei care o exportă, toate aceste probleme au fost puse în discuție cu viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, care s-a întâlnit astăzi cu producătorii de fructe și legume din nordul țării, scrie moldova1.md.

Serghei Ivancenco din satul Pocrovca raionul Dondușeni cultivă zmeură pe un hectar jumătate. Roada din acest an îl bucură, însă prețul foarte mic îi creează cele mai mari bătăi de cap. Prețul unui kilogram de zmeură este de 10 lei, iar agricultorul nu-și poate acoperi măcar cheltuielile suportate.
„Problema prețului și a comercializării producției este cea mai importantă acum. Anul trecut era un preț mare, acum prețul este foarte mic și nici nu are cine o strânge, nu ajung muncitori. Strângem zmeura pentru a fi înghețată și o trimitem în Polonia. Anii trecuți o trimiteam în Rusia, acum am trimis dar nu a trecut. Din banii câștigați putem plăti doar muncitorii, noi rămânem cu nimic”, povestește Serghei Ivancenco.
În satele Pocrovca din Dondușeni, Rudi și Oclanda din raionul Soroca sunt cei mai mulți producători de fructe din țară, care își doresc un preț bun dar și o piață sigură de desfacere. Acum o cantitate mică de zmeură din nordul țării ajunge pe piața din Polonia și Serbia.
„Majoritatea populației se ocupă cu zmeură în fiecare ogradă, la sote pe deal au plantat zmeură. Problema cu care se confruntă anul acesta este că prețul nu acoperă cheltuielile.”;
„Problema cea mai principală este sinecostul la marfă, fabricile de conserve, prețul mic de realizare, chimicale foarte scumpe. Ajungem la sfârșit de an – vindem totul la suc.”
„În localitatea noastră Iarova și Balinți avem mulți producători de zmeură și problemă numărul 1 este comercializarea la un preț foarte mic, ceea ce nu poate acoperi costul muncii sau strânsul roadei. Comercializarea o facem la frigidere.”
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, s-a deplasat în teritoriu pentru a discuta cu fermierii. Demnitarul a declarat că statul este interesat în susținerea micilor producători.
„Ei au două mici mari probleme și amândouă pot fi soluționate cu ajutorul statului. În primul rând vorbim că sunt la un kilometru de râul Nistru și trebuie să le tragem sistema de irigare ca să aibă cantitatea de marfă mai mare ca să poată fi competitivi și să aibă sinecostul producției mai mic. A doua: vorbim despre produsele cu plus valoare și procesare măcar primară prin forma de înghețare”, a menționat ministrul Agriculturii.
Anual, doar din localitatea Pocrovca sunt recoltate peste o mie 500 tone de zmeură.

Primul sportiv moldovean care s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
Arcașul Dan Olaru este primul sportiv moldovean calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Acesta s-a clasat pe locul patru la European Games Kraków-Małopolska 2023. Sportivul a obținut astăzi două victorii în competiția individuală, transmite MOLDPRES.

Dan Olaru a reușit să se impună în fața unor concurenți de elită. Performanța sa l-a adus în careul de ași, consolidându-i statutul de unul dintre cei mai promițători arcași ai țării noastre.
Potrivit Comitetului Național Olimpic și Sportiv (CNOS), această calificare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 este o recunoaștere a dedicării și efortului depuse de Dan Olaru.