Leonardo DiCaprio s-a căsătorit cu Camila Morrone şi va fi tată?

Leonardo DiCaprio pare că a renunţat la burlăcie, la 45 de ani, şi-a căsătorit cu iubita lui mai mică cu 23 de ani, cel puţin asta vuieşte presa din întreaga lume. Ba mai mult, Camila Morrone, logodnica de 22 de ani a cunoscutului actor, ar fi însărcinată, scrie okmagazine.ro, potrivit presei de peste Ocean.

separator
Se presupune că cei doi au decis să îşi unească destinele după Premiile Oscar, eveniment unde au apărut pentru prima dată împreună. Acest lucru a fost, de asemenea, neobişnuit, deoarece Leo este însoţit întotdeauna la fastoasă gală de mama sa.

Conform OK! Magazine, Leonardo a cheltuit patru milioane de dolari pentru nunta secretă şi nu a existat niciun acord prenupţional. Starul hollywoodian nu a fost niciodată căsătorit, iar dacă zvonurile că frumoasa Camila este însărcinată sunt adevărate, acesta va fi primul său copil.

DiCaprio şi Camila sunt împreună din 2017, dar se afişează rar în public. Leonardo a cunoscut-o pe Camila prin intermediul unui prieten apropiat, nimeni altul decât Al Pacino. Faimosul actor de 79 de ani a avut o relaţie de lungă durată cu mama lui Camila, Lucila Solá.

Chișinău, pe lista finaliștilor la titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2027

Orașul Chișinău, Republica Moldova, este pe lista finaliștilor la titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2027. Chișinăul concurează cu Fuenlabrada și Malaga (Spania), Parma (Italia) și Skopje (Macedonia de Nord), transmite IPN, cu referință la UE Neighebour East.

Juriul este format din mai multe organizații, printre care Comitetul European al Regiunilor, Comitetul Economic și Social European, Parlamentul European (Comisia CULT), Forumul European al Tineretului, Inițiativa pentru o Societate Deschisă pentru Europa, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei.

Orașele finaliste urmează să prezinte până pe 11 iunie 2024 o viziune mai detaliată asupra unui program amplu de evenimente și activități culturale, sociale și politice dedicate tineretului pentru întregul an 2027.

Finaliștii vor primi apoi recomandări suplimentare privind cererile lor detaliate din partea juriului independent și a unui grup de lucru specializat. În cele din urmă, aceștia vor depune cererile lor finale și actualizate până la data de 1 octombrie 2024.

Ulterior, orașele finaliste vor avea oportunitatea să convingă juriul de selecție al Capitalei Europene a Tineretului 2027 de ce ar trebui să fie alese, în cadrul reuniunii juriului care va avea loc înainte de ceremonia oficială de decernare a premiului din noiembrie 2024.

IPN notează că Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Tineret implementează un program național „Capitala Tineretului”, care urmează la nivel de țară experiența europeană și presupune selectarea unei localități în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activități și proiecte cu și pentru tineret.

Orice localitate din Republica Moldova (cu excepția mun. Chișinău și localitățile deținătoarele ale titlului ,,Capitala Tineretului” în ultimii 3 ani de la ediția pentru care se aplică) ce se distinge într-un mod pozitiv și prezintă un program ambițios pentru implicarea și dezvoltarea tinerilor, poate deveni Capitala Tineretului, devenind ulterior un model de dezvoltare pentru alte localități din țară.

La prima ediție națională din 2011 capitala tineretului din Moldova a fost în mun. Ungheni, succesul repetându-se în 2023, iar în 2024 capitala tineretului din Moldova este or. Cahul.

În Republica Moldova va fi creat sistemul informațional de constatare medicală a nașterii și decesului

 În Republica Moldova va fi creat sistemul informațional „Constatarea medicală a nașterii și decesului” (SI eCMND). O hotărâre în acest sens, a fost aprobată de Executiv.

Dezvoltarea sistemului informațional va contribui la automatizarea procesului de înregistrare centralizată a constatărilor medicale a nașterilor și deceselor produse în Republica Moldova. 

Astfel, va fi posibilă crearea unei baze de date legate de nașteri și decese care se produc în instituțiile medico-sanitare publice și private, la domiciliu și în alte locuri, precum și generarea datelor statistice în baza informațiilor medicale.

Construcția liniei Electrice Aeriene Bălți-Suceava: Guvernul va contracta un împrumut de 30,8 milioane de euro

Guvernul a aprobat ratificarea Acordului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind construcția Liniei Electrice Aeriene Bălți-Suceava, realizată în cadrul proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza II”. 

Proiectul investițional va contribui la integrarea rețelei din Republica Moldova în piața Uniunii Europene, prin conexiuni cu rețeaua europeană ENTSO-E. Prin urmare, va crește eficiența sectorului energetic național și vor fi create noi oportunități pentru dezvoltarea altor surse de energie, inclusiv a surselor de energie regenerabilă.

Pe lângă noua linie electrică aeriană dintre Republica Moldova și România, cu tensiunea de 400 kV, care va interconecta municipiile Bălți și Suceava, va fi construită și o stație electrică cu o capacitate de 400 kV.

În acest sens, Acordul cu BERD prevede contractarea unui împrumut în valoare de 30,8 milioane de euro, ceea ce reprezintă 40% din suma totală, necesară pentru realizarea proiectului. 

Alte 30,8 milioane de euro vor oferite de Banca Europeană de Investiții (BEI). De asemenea, proiectul include  un grant în valoare de 15,4 milioane de euro, acordat de UE, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate. Valoarea totală a proiectului este estimată la 77 de milioane de euro.

Declarația moldovencei diagnosticată cu noul coronavirus în Italia. Cum se simte?
Articolul anterior
Natalia Gordienko, alături de câștigătoarea Eurovision România, Roxen!
Articolul următor