Leonid Agutin și Anjelika Varum au oferit ajutor pentru copiii ucraineni

Celebrii interpreți ruși, soții Angelika Varum și Leonid Agutin, au susținut un concert caritabil online, în sprijinul copiilor Ucrainei, care au fost nevoiți să-și părăsească casele din cauza războiului. La concert au fost prezenți Gloria Estefan, Cosby și alți muzicieni din întreaga lume, inclusiv artiști ucraineni care concertează în străinătate.

Leonid Agutin, muzician și compozitor din Rusia, a cerut anterior încetarea războiului din țara vecină.

Anjelika Varum, interpretă născută în Ucraina, a publicat pe Instagram o postare în ucraineană și în rusă, în care a remarcat că omenirea se mișcă în mod clar în direcția greșită.

Artista le-a cerut liderilor țărilor să se așeze imediat la masa negocierilor și să convină asupra unei reglementări pașnice a situației. Până de curând, Anjelica și Leonid au locuit la Moscova, dar unde se află astăzi nu se știe, mai ales că și-au anulat toate concertele din țara natală.

O femeie din Șoldănești a născut o fetiță în ambulanță

Ieri, echipele SAMU Șoldănești și PAMU Cotiujenii Mari au avut parte de o experiență cu sentimente intense de bucurie, asistând o naștere în condiții de prespital, în ambulanță, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La ora 11:23, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei gravide de 25 de ani, cu motivul solicitării „Sarcină 39 săptămâni” într-o localitate a raionului Șoldănești.

Prima echipă PAMU Cotiujenii Mari din cadrul SAMU Șoldănești a intervenit în timp oportun la domiciliul femeii, care acuza dureri abdominale și avea contracții frecvente. Personalul medical a preluat de urgență pacienta care era la a IV naștere și au pornit la drum. La ora 12:05, în timpul transportării la spital, s-a născut o fetiță cu o greutate de aproximativ 3000 gr.

Întru evitarea oricărui pericol pentru sănătatea și viața mamei și copilașului a fost solicitată adăugător echipa SAMU Șoldănești, care a intervenit în câteva minute pe traseu și a preluat micuța. Ulterior, lăuza și nou-născutul au fost transportați în siguranță cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali și transmiși cu grijă specialiștilor Maternității din cadrul IMSP Spitalul Raional Rezina.

Bravo echipelor:

PAMU Cotiujenii Mari din cadrul SAMU Șoldănești:

Felcer – Natalia Egorov

Infirmier – Svetlana Borș

Conducator autoambulanță – Ghenadie Calaev

SAMU Şoldăneşti:

Asistent medical – Olga Șargorodschi

Infirmier – Maria Lisnic

Conducator autoambulanță – Ivan Ursu.

Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Emiratele Arabe Unite

Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova vor fi recunoscute în Emiratele Arabe Unite. Guvernul a aprobat astăzi semnarea unui Memorandum de înțelegere între cele două state, care va permite recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere, transmite MOLDPRES.

Acordul are drept scop simplificarea și accelerarea procedurilor pentru cetățenii moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite în ceea ce privește recunoașterea permiselor de conducere. Totodată, urmează să fie reduse formalitățile administrative și facilitată integrarea acestora.

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Bejan a declarat la ședința Guvernului că Acordul are o importanță majoră în vederea sporirii sprijinului cetățenilor din diasporă, inclusiv prin depunere eforturilor pentru stabilirea și promovarea relațiilor bilaterale cu Emiratele Arabe Unite și fortificarea acestora pe segmentul conversiunii permiselor de conducere.

Ministerul Afacerilor Interne a precizat că inițiativa se aliniază obiectivelor din Planul Național de Dezvoltare 2024–2026 și va oferi diasporei moldovenești drepturi depline de deplasare și recunoașterea oficială a documentelor.

În prezent, Republica Moldova are deja încheiate acorduri similare cu Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania, Franța, Grecia, precum și o declarație privind transcrierea permiselor de conducere cu Germania.

Salariile cadrelor didactice din instituțiile de învățământ profesional tehnic vor crește

Ministerul Educației și Cercetării propune îmbunătățirea condițiilor de salarizare pentru cadrele didactice din instituțiile de învățământ cu autogestiune financiar-economică. Un proiect de hotărâre de Guvern prevede acordarea unui spor lunar în funcție de gradul didactic deținut, aliniind astfel salarizarea profesorilor din învățământul profesional tehnic cu cea din învățământul general și instituțiile cu profil sportiv, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Noile prevederi stabilesc următoarele cuantumuri ale plății salariale lunare:

  • 1 500 lei pentru cadrele didactice cu grad didactic II;
  • 2 800 lei pentru cadrele didactice cu grad didactic I;
  • 4 000 lei pentru cadrele didactice cu grad didactic superior.

De asemenea, noile reglementări se vor aplica și pentru maiștrii instructori care, în urma atestării, obțin un grad didactic (superior, I sau II). 

Proiectul prevede că aceste măsuri să fie aplicate de la 1 ianuarie 2025, iar personalul vizat va primi un supliment egal cu diferența dintre salariul stabilit conform noii hotărâri și cel calculat anterior implementării acesteia.

Această inițiativă reafirmă angajamentul Ministerului Educației și Cercetării de a asigura condiții mai bune de salarizare pentru cadrele didactice și de a susține calitatea procesului educațional din învățământul profesional tehnic.

O echipă de medici din Elveţia a venit în Republica Moldova pentru a acorda ajutor persoanelor refugiate din Ucraina
Articolul anterior
Dr. Evgheny Komarovsky, inclus de ruși pe lista ,,inamicilor Rusiei”. Reacția medicului
Articolul următor