Leonid Yakubovich, revoltat pentru pensia pe care o primește după un stagiu de muncă de 60 de ani

Vedetele din Rusia se revoltă în masă din cauza pensiilor pe care le primesc. Prezentatorul TV Leonid Yakubovich s-a alăturat indignării generale și cere o explicație de la autorități. De ce, după aproape 60 de ani de muncă, primește o pensie de 23 de mii de ruble (circa 5.500 lei md).

„Eu, la fel ca mulți cu care am vorbit, nu pot înțelege ce se întâmplă de fapt. Lucrez din 1962. Lucrez din 1961, iar în tot acest timp statul mi-a extras bani. Cred că 13 la sută pentru pensie. Ei bine, unde s-au dus banii mei?”, se întreabă vedeta, conform anews.com.

„Dacă socoți cât de mult am cotizat în acest timp, atunci viața mea nu va fi suficientă pentru a folosi acești bani. Nu am putut înțelege niciodată ce înseamnă – nu există bani în fondul de pensii. Toată lumea rămâne fără 13 la sută din salariu. Ei bine, atunci? Asta nu pot înțelege. Desigur, e trist”.

Prezentatorul TV a recunoscut că nu-și cheltuiește pensia pe nimic, ci face economii în contul său. Pentru a-și întreține familia, trebuie să muncească.

Prezentatorul a subliniat că fondurile sale ar putea fi utile moștenitorilor.

ULTIMA ORĂ! Curtea Constituțională a decis: Restricțiile de participare la alegerile pentru oamenii lui Șor – neconstituționale

Curtea Constituțională a admis sesizarea deputaților fostului Partid „ȘOR” și a declarat drept neconstituționale prevederile din Codul Electoral care interzic oamenilor afiliați lui Ilan Șor să candideze în cadrul scrutinelor electorale. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

Amintim că la data de 4 octombrie 2023, Parlamentul a votat în lectura finală modificarea Codului Electoral. Potrivit documentului, persoanele care, la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic, dețineau calitatea de membru al organului executiv sau care ocupau funcții elective din partea partidului respectiv, nu vor putea fi alese în cadrul unor scrutine electorale.

Restricția urma să fie aplicată pentru o perioadă de 3 ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității partidului politic.

Simbolul secret din VIDEO-ul în care prințesa Kate anunță că are cancer. Trucul a fost folosit chiar de regina Elisabeta a II-a

Clipul în care prințesa Kate anunță că face chimioterapie a fost în detaliu analizat de exeperți. În imagini sunt mai multe simboluri secrete care transmit un mesaj puternic, scrie stirileprotv.ro.  

Prințesa de Wales s-a adresat cu curaj națiunii, săptămâna trecută, printr-un clip filmat în curtea castelului Windsor. Relaxată și îmbrăcată lejer, Kate a anunțat că suferă de o boală cruntă. Cadrul în care au fost filmate imaginile este însă unul relaxat – prințesa stă pe bancă, în aer liber, iar în spatele ei are un peisaj primăvăratic.

În fundal se pot zări și o mulțime de narcise aurii, și nu întâmplător. Nu numai că narcisa este floarea națională a Țării Galilor, dar este, de asemenea, o floare asociată de mult timp cu pacienții și supraviețuitorii cancerului.

În finalul discursului Kate a spus că se gândește și că este alături de „toți cei ale căror vieți au fost afectate de cancer”, subliniind că nu sunt singuri în această luptă cu boala.

Ca simbolism, narcisa este o floare a speranței, fiind una dintre primele flori ale primăverii și semnalează faptul că zilele de iarnă au trecut.

„Narcisele din spatele lui Catherine mi-au amintit de cele văzute la discursul Reginei „Ne vom întâlni din nou” adresat națiunii în timpul epidemiei de Covid-19 din 2020. A fost un discurs pe care milioane de oameni nu îl vor uita niciodată. A fost atât de plin de emoție, încât a atins cu adevărat coarda sensibilă a oamenilor”, spune fotograful regal Arthur Edwards.

Catherine și-a încheiat discursul implorându-i pe toți cei afectați de cancer să nu-și „piardă credința sau speranța”.

„Nu sunteți singuri”, a spus Kate în încheiere.

Atât regretata regină, cât și Kate au vorbit direct în fața camerei, singure, asta transmițând un mesaj extrem de puternic.

Amândouă s-au folosit de narcise pentru a simboliza faptul că, la fel ca iarna care se transformă în primăvară, urmează vremuri mai bune.

Programul „Satul European” pentru ani 2024-2028, aprobat de Guvern. Ce proiecte își propun autoritățile

Programul Național de dezvoltare locală „Satul European” pentru anii 2024-2028 a fost aprobat de Guvern. Costurile implementării programului sunt estimate la peste 5,3 miliarde de lei, dintre care din bugetul de stat, prin intermediul Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală, va fi asigurată suma de peste 2,5 miliarde de lei.

Astfel, proiectul prevede ca, până în 2028, circa 200 de mii de locuitori vor avea acces la rețeaua de apeduct și 37 de mii de persoane vor fi conectate la rețeaua de canalizare. De asemenea, 250 de mii de persoane din 100 de localități urmează să beneficieze de sistem de iluminat public îmbunătățit.

Programul mai urmărește ca, peste patru ani, în cel puțin 250 de localități să fie renovate sau reabilitate clădirile publice, 375 de mii de locuitori să beneficieze de săli și terenuri sportive moderne, iar 250 de mii de locuitori – de infrastructură îmbunătățită a edificiilor culturale și turistice.  De asemenea, în cel puțin 65 de localități va crește ponderea de energie regenerabilă în totalul energiei consumate.

Totodată, 400 de angajați ai autorităților publice locale vor avea capacități consolidate în scrierea, managementul, monitorizarea și evaluarea proiectelor investiționale.

Un tânăr a fost bătut cu cruzime de un TikToker, în fața unui club de la Ciocana
Articolul anterior
Un trotuar din Capitală s-a transformat într-o mocirlă cu noroi
Articolul următor