Liderul cecen Ramzan Kadîrov revine asupra sugestiei de a demisiona

Ramzan Kadîrov, liderul absolut al regiunii rusești Cecenia din Caucazul de Nord, a revenit asupra comentariilor pe care le-a făcut recent cu privire la o eventuală demisie, afirmând că acum își propune să doboare recordul de 27 de ani de deținere a funcției de lider regional, scrie moldova.europalibera.org.

Kadîrov a scris pe Telegram, la sfârșitul zilei de 5 septembrie, că declarația pe care a făcut-o cu două zile mai devreme despre posibila sa demisie a fost făcută „pentru a vedea cum gândiți”.

Kadîrov, în vârstă de 45 de ani, conduce Cecenia cu o mână de fier din 2007 și este, la ora actuală, cel mai longeviv lider al unei regiuni rusești. La 3 septembrie, Kadîrov scria pe rețelele de socializare că, după 15 ani ca lider regional în Rusia, „a venit și vremea mea”.

Cu toate acestea, în ultima sa postare pe Telegram, Kadîrov a scris că a aflat că un politician rus a fost lider regional timp de 27 de ani, așa că „a decis să bată acest record”.

Grupurile rusești și internaționale pentru drepturile omului îl acuză de ani de zile pe Kadîrov că a supervizat încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv răpiri, tortură, execuții extrajudiciare, uciderea opozanților care trăiesc în străinătate, și persecutarea comunității LGBT. Kadîrov a jucat, de asemenea, un rol important în promovarea războiului Rusiei în Ucraina și a recrutat persoane pentru a lupta alături de trupele rusești.

Nouă țări susțin intrarea Ucrainei în NATO

Președinții țărilor membre NATO s-au opus anexării de către Rusia a teritoriilor ucrainene. Șefii a nouă state europene care sunt membre NATO au făcut o declarație comună cu privire la războiul din Ucraina și, în special, și-au exprimat reacția la încercarea Rusiei de a anexa teritoriile ucrainene.

76,000+ Ukraine Pictures

De asemenea, într-o declarație postată pe site-ul președintelui Poloniei, se spune că aceste țări susțin dorința Ucrainei de a adera la NATO, transmite Focus.

Într-o declarație comună făcută de liderii țărilor din Europa Centrală și de Est, se spune că aceștia au văzut personal consecințele agresiunii ruse în Ucraina. Prin urmare, ei nu pot rămâne tăcuți în timp ce Rusia, prin anexarea ilegală a teritoriilor Ucrainei, încalcă cartele dreptului internațional.

Liderii a nouă țări europene și-au exprimat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și au spus că nu vor recunoaște niciodată legitimitatea anexării ruse a patru regiuni ale Ucrainei și a oricărui alt teritoriu al acesteia.

Președinții statelor Polonia, Andrzej Duda, Cehia, Milos Zeman, Muntenegru, Milo Djukanovic, România, Klaus Johannis, Slovacia, Zuzana Czaputova, Lituania, Gitanas Nausėda, Estonia Alar Karis, Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski și Letonia, Egils Levits, au declarat că susțin decizia summitului NATO din 2008 conform căreia Ucraina ar trebui să devină membră a Alianței.

De asemenea, președinții țărilor europene au declarat deplin sprijin pentru Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei și au cerut Federației Ruse să părăsească imediat toate teritoriile ocupate ale Ucrainei.

,,Toți cei care comit crime de război trebuie trași la răspundere și aduși în fața justiției”, se arată în declarație.

Declarația lui Vladimir Zelensky cu privire la aderarea Ucrainei la NATO a fost o surpriză pentru Statele Unite.

Rușii au luat foc! Câștigătoarea concursului ,,Missis Crimeea-2022” ar putea ajunge la închisoare

Câștigătoarea concursului „Missis Crimeea-2022” ar putea ajunge la închisoare după ce a interpretat piesa ,,Червона калина”, în limba ucraineană, iar video-ul s-a viralizat intens pe rețelele sociale din rândul publicului din Rusia.

Да, у меня много тату и увеличены губы»: крымская королева красоты ответила  хейтерам и рассказала о травле после конкурса - Лента новостей Крыма

Duma de Stat a cerut ca oamenii legii să o pedepsească pe Olga Valeeva pentru „o manifestare a fascismului ucrainean”.

Olga s-ar putea confrunta cu răspundere administrativă sau penală pentru interpretarea piesei „Ой у лузі червона калина”. Despre acesta scrie publicația „Insider”.

Potrivit jurnaliştilor, Olga Valeeva, care a câştigat concursul Missis Crimeea-2022 din peninsula ocupată de ruși, a postat un videoclip pe Instagramul ei. În filmare, femeia împreună cu prietena ei cântă melodia ucraineană.

Publicația notează că videoclipul a fost distribuit rapid în publicul pro-rus.

Leonid Ivlev, deputat al Dumei de Stat din Crimeea ocupată, a reacționat și el la interpretarea cântecului și a cerut ca oamenii legii să o pedepsească pe Olga Valeeva.

Însăși Olga, care a câștigat concursul „Missis Crimeea-2022”, a încercat să se justifice pe Instagram și a asigurat că ea nu știa de interzicerea interpretării acestei piese.

Femeia s-a numit ,,ucraineană care locuiește în Crimeea ocupată și crește doi copii”.

Миссис Крым» ответила на травлю хейтеров | Новости общества | Известия |  01.06.2022
Одиозная Миссис Крым-2022 отреагировала на травлю: "Каждая мечтает побывать  на моем месте" - Новости мирового шоубизнеса | Сегодня

Au început îmbrâncelile la protest. O femeie a fost escortată de poliție, după ce protestatarii Șor au vrut s-o atace

Simpatizanții partidului Șor organizează și astăzi, 2 octombrie, un protest în centrul capitalei. Manifestația nu este lipsită de violențe.

Au început îmbrâncelile la protestul din fața Președinției. O femeie care a venit să protesteze împotriva partidului Șor, a fost luată cu asalt de către protestatarii, adunați pentru a da jos actuala guvernare. Pentru a nu duce situația la un conflict direct, polițiștii au fost nevoiți să o conducă pe femeie, într-un loc mai sigur, transmite www.tv8.md.

Din imaginile surprinse de echipa TV8, se vede cum femeie stă lipită de gard, în spatele polițiștilor strigând „Șor la pușcărie”, iar în față, protestatarii încercau să ajungă la ea și să-i răspundă agresiv. Polițiștii au reușit să le țină rezistență, dar, într-un final, ca să nu se ajungă la mai rău, femeia a fost evacuată de acolo.

Natalia Gavrilița, nemulțumită de asigurarea cu lemne a populației: ”Este inacceptabil! Unele primării nici nu știu la ce ocol silvic să se adreseze”
Articolul anterior
Zeci de bazine publice din Franța se închid, după ce facturile la energie au crescut de 7 ori
Articolul următor