Locuitorii orașului Tighina ar achita 1 leu pentru 1 metru cub de gaze

Un jurnalist și expert politic, Alexandr Petkov, se întreabă de ce gazul este de 10 ori mai ieftin pentru consumatorii din orașul Tighina decât, de exemplu, pentru cei din Chișinău, iar sistemul de alimentare cu gaz este controlat de SA „Moldovagaz”.

Petkov face referire la harta oficială a sistemului de transport de gaze a SA „Moldovagaz” și o publică împreună cu comentariul său pe rețeaua de socializare. Acesta atrage atenția asupra conductei de alimentare cu gaz a orașului Tighina , care „are o conductă de ieșire în apropierea satului moldovenesc Gura Bîcului, aflat în totalitate sub jurisdicția Chișinăului.”

„Stația de distribuție a gazelor de acolo este controlată în totalitate de SA Moldovagaz. Cu alte cuvinte, sub jurisdicția deplină a guvernului Republicii Moldova, gazul este furnizat către Tighina, unde este vândut în lei moldovenești la un preț de circa 1 leu (! !!) pe 1 metru cub”, a spus el.

Jurnalistul se întreabă de ce un astfel de preț nu este disponibil cetățenilor Moldovei.

„Dacă autoritățile moldovenești, care controlează în totalitate teritoriul în care se îndreaptă tocmai această ramură, permit să se facă pentru Tighina, dacă primim gaze în același contract cu Gazprom, de ce nu se poate face același lucru nu doar pentru Tighina, ci și pentru Anenii Noi, Chisinau etc? De ce în alte orașe și sate suntem obligați să plătim gaz la 11,08 lei pe 1 metru cub?”, se întreabă Petkov.

Captură impresionantă de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa un milion de lei

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa 1.000.000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul celor 9 percheziții, desfășurate la Comrat și Chișinău, au fost depistate cantități impunătoare de mărfuri de larg consum fără acte de proveniență: haine de brand, produse de parfumerie a unor producători cu renume mondial, produse alimentare, precum și produse chimice de uz casnic. Mărfurile care acum sunt indisponibilizate de oamenii legii ar fi fost introduse în Moldova prin regiunea sudică, însă în afara postului vamal, după care au fost puse în vânzare în Comrat și Chișinău. În cadrul perchezițiilor au fost de asemenea ridicate înscrisuri de ciornă, suporturi informaționale, precum și conversațiile dintre persoanele implicate în comiterea contrabandei. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Victorie pentru echipa IGP la Campionatul Republicii Moldova la Triatlon Forță

Circa 400 de sportivi au concurat în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Triatlon Forță. Sportivi din întreaga țară au demonstrat o înaltă pregătire fizică și s-au calificat pe locuri de frunte, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La proba ,,genuflexiuni”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, iar pe locul s-a calificat Gumenco Vadim.

La proba ,,împins culcat”, locul a fost ocupat de Saachian Mariana, Gaidaenco Eric, Podlubneac Andrei, Jimbea Veaceslav, Matcovschi Ruslan, Cvasniuc Vasile și Brînzei Viorel, pe locul s-a calificat Gumenco Vadim și Ceban Veaceslav, iar pe treapta a urcat Tilipeț Ion.

La proba “dezdoiri de spate”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, locul de Gumenco Vadim, iar de Gaidaenco Eric.

”Felicitări, colegi! Poliția Națională se mândrește cu performanțele voastre sportive.”, se mai arată în comunicat.

Absolvenții gimnaziilor vor susține examene pe loc, și nu în centre de examinare

Examenele de clasa a IX-a nu se vor desfășura în centre de examinare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, revizuind o propunere anterioară făcută tot de el, scrie Europa Liberă.

Într-o apariție live săptămânală pe Facebook, Perciun a explicat că decizia de a se renunța la organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului după modelul examenelor de bacalaureat a fost luată după mai multe discuții, inclusiv cu directorii de școli și direcțiile raionale. Totuși, lucrările elevilor vor fi verificate centralizat.„Elevii vor susține examenele așa cum a fost până acum, în instituțiile în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm prezența observatorilor din afara instituției în toate școlile – după modelul acestui an, la scară națională, nu doar în opt raioane și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a spus Dan Perciun.

Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a spus Europei Libere că ministerul Educației și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari. „Cheltuielile erau mari și nu erau planificate în buget, toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a spus Carafizi.

Ministrul Perciun a precizat că toate detaliile privind desfășurarea examenelor de clasa IX-a din acest an vor fi precizate într-un regulament care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.

Gata cu colectările ilegale de bani în grădinițe și școli! Părinții ar putea primi amenzi de până la 5.000 de lei
Articolul anterior
Copiii internați în spitalele din țară ar putea fi însoțiți de părinți până la vârsta de 10 ani
Articolul următor