Lucrătorii moldoveni, la mare căutare în UE. Salariul poate ajunge la 3 mii de euro

Câmpuri neprelucrate, bătrâni fără îngrijire şi construcţii oprite. Pandemia a lăsat fără muncitori ţari ca Marea Britanie, Germania, Polonia sau Italia. În aceste condiţii, lucrătorii din ţările estice, inclusiv cei din Republica Moldova, sunt la mare căutare.

separator
Agenţiilor de recrutare susţin că ofertele de muncă sunt atractive iar angajatorii din Uniunea Europeană au majorat salariile şi pun la dispoziţie avioane pentru transport.

Preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Recrutare spune că, în ultima lună, ofertele de muncă din Uniunea Europeană au crescut cu 15 la sută, comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei. Cei mai solicitaţi sunt muncitorii în agricultură, construcţii şi industria alimentară.

„Perioada pandemiei accidental sau nu a coincis cu sezonul când începe agricultura, când încep construicţiile şi respectiv forţa de muncă este la mare căutare în acestă perioadă. Dacă cresc cererile la forţa de muncă, creşte şi salariul. Angajatorii sunt gata să plătească mai mult persoanelor care doresc un loc de muncă în străinăte, doar că acesată persoană să vină la ei, nu la un concurent. Dacă vorbim de un muncitor în construcţiei, el primea un salariu brut de aproximativ 2500 de euro, în perioada de pandemiei, el poate primi şi un salariu de 3000 de euro”, spune Vasile Ceban, preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Recrutare, potrivit TVR Moldova.

Unele companii închiriază avioane pentru a transporta muncitorii. Chiar dacă e stare de urgenţă, aproape 100 de basarabeni au plecat deja la muncă în Germania, cu o cursă charter.

„Conaţionalii noştri care au avut din start aici în Republica Moldova, plus toate actele care le-a oferit Ministerul Muncii din Germania şi angajatorul cu scrisoare de garanţie, vorbim despre garanţia locului de trai pe perioada de carantină(MUSCĂ) am reuşit să trecem, să ne permită să plece conaţionalii noştri din Republica Moldova în Germania”, afirmă preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Recrutare.

În această perioadă, a crescut cu aproape 30 la sută şi numărul celor care vor să plece în străinătate, la muncă. Trebuie alese doar agenţiile care activează legal, pentru a nu fi traşi pe sfoară.

„Agenţiile care activează legal în Republica Moldova nu percep comisioane de la candidaţi. Sunt nişte costuri pentru asigurări medicale, pentru transport, dar avem chiar oferte de muncă cu transportul achitat de angajator. Dar, dacă vorbim de mii de euro sau mii de lei, nu aceştia sunt pur şi simplu nişte escroci, sunt nişte agenţii care astăzi au apărut şi nu le este frică ca mâine să dispară”, precizează preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Recrutare. Potrivit datelor Ministerului de Externe, numai în ultima lună, aproape 20 de mii de cetăţeni s-au reîntors în Republica Moldova.

Table interactive și computere pentru 70 de școli din țară, dotate de UNICEF

În Moldova, multe instituții de învățământ se confruntă încă cu un deficit de resurse tehnologice, ceea ce limitează accesul elevilor la instrumente moderne de învățare. În acest sens, UNICEF va dota 70 de școli cu echipamente moderne, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Setul de echipamente donat include 350 de table interactive și 350 de computere All-in-One și reprezintă o continuare a eforturilor de modernizare a sistemului educațional. 

„Transformarea digitală este un pilon esențial al unui sistem educațional modern, capabil să pregătească elevii pentru provocările și oportunitățile lumii contemporane. Accesul la echipamente TIC contribuie direct la dezvoltarea competențelor digitale esențiale pentru viitorul copiilor noștri. Inițiativa este aliniată la Strategia de dezvoltare Educația 2030, la Strategia națională de transformare digitală 2023-2030 și la alte politici relevante”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Programul Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova este o inițiativă transformatoare care își propune să modeleze viitorul educației în Republica Moldova. 

“Utilizarea echipamentelor digitale în educație reprezintă cheia deschiderii unor noi oportunități și asigurării incluziunii tuturor copiilor, indiferent de mediul lor social. Resursele distribuite prin acest program constituie un pas concret în direcția modernizării sistemului educațional din Republica Moldova. Digitalizarea instituțiilor de învățământ rămâne o prioritate, asigurând acces egal la tehnologie pentru fiecare elev, indiferent de mediul din care provine”, a declarat Maha Damaj, reprezentantă de țară, UNICEF în Republica Moldova.

Echipamentele vor fi integrate în câte 5 săli de clasă din fiecare dintre cele 70 de instituții selectate, contribuind la crearea unui mediu educațional modern și interactiv. Dintre acestea, 35 de instituții fac parte din rețeaua școlilor model, un grup dedicat promovării celor mai bune practici educaționale și aliniat obiectivului de a reduce inegalitățile în accesul la resurse tehnologice. 

„Utilizarea tehnologiei în școli este esențială pentru promovarea incluziunii, stimularea inovației și dotarea copiilor cu competențele digitale necesare pentru piața muncii și creșterea economică a Republicii Moldova. Această investiție a fost posibilă datorită parteneriatelor strategice cu guvernul și partenerii implicați în modernizarea și consolidarea sistemului educațional din Moldova”, a declarat Mohamed Yassine, Specialist în Educație la Parteneriatul Global pentru Educație.

Această acțiune sprijină educația digitală în școlile din întreaga țară, contribuind la o transformare sustenabilă a sistemului educațional din Republica Moldova. Echipele locale și naționale colaborează pentru a asigura implementarea cu succes a acestor dotări, urmând ca fiecare școală să beneficieze de tehnologia necesară pentru a îmbunătăți procesul educativ și a sprijini dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor.

Inițiativa este parte a Programului Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova, implementat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație.

Vezi lista instituțiilor dotate aici.

Începând de azi, alegătorii români din străinătate se pot înregistra pentru a vota la prezidențiale

Începând de astăzi, 20 ianuarie 2025, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din acest an prin corespondență sau la o secție de votare din afara României, se pot înregistra online pe portalul www.votstrainatate.ro, scrie tvrmoldova.md.

Portalul cuprinde două secțiuni

– Alegător în străinătate la o secție de votare

– Alegător în străinătate prin corespondență.


Până la ora 13:30, pe site-ul www.votstrainatate.ro au fost primite 10 cereri de votare la o secție din afara României și 24 de cereri de vot prin corespondență.

Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reședință, adresa de e-mail, precum și opțiunea de transmitere în țară sau la reprezentanța diplomatică a votului exprimat prin corespondență. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate și a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine.

Termenul – limită de înscriere ca alegător în străinătate prin corespondență este 20 martie 2025, ora 23.59.

Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular online, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de e-mail, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. O secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități.

Termenul – limită de înscriere ca alegător în străinătate la o secție de votare este 4 martie 2025, ora 23.59.

Întrebări și sesizări legate de procedura de înregistrare pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro.

De azi intră în vigoare tarifele diferențiate la energia electrică pentru consumatorii care au contoare inteligente

De astăzi, consumatorii care au instalate contoare inteligente vor beneficia de tarife diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, transmite MOLDPRES.

Astfel, consumatorii casnici, conectați la rețelele de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV) ale Premier Energy Distribution, vor plăti 4,32 lei pentru un kWh consumat între orele 07.00 și 23.00 și 3,31 lei pentru un kWh consumat între orele 23:00 – 7:00.

Consumatorii din regiunea de nord a țării, aflați în zona de deservire a FEE Nord, conectați la rețelele de tensiune joasă, vor avea tarife de zi de 4,89 lei pentru un kWh și de noapte de 3,90 lei pentru un kWh.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică /ANRE/ a precizat anterior că pentru a beneficia de prețuri diferențiate pe ore de consum, nu este neapărat necesar de a instala contoare inteligente scumpe, cu citire de la distanță. Majoritatea contoarelor electronice moderne sunt înzestrate cu funcții de înregistrare a energiei electrice pe intervale orare. Citirea acestor contoare se face similar ca și în cazul contoarelor obișnuite, doar că cititorul obține de pe contor nu doar cifra sumară a consumului lunar, ci și cantitatea de energie consumată în fiecare din intervalele orare stabilite de ANRE. Respectiv, totalul lunar de energie consumat se va separa în două părți: energia consumată în orele 7:00 – 23:00 (energia mai scumpă), și cea consumată în intervalul 23:00 – 7:00 (energia ieftină).

Potrivit datelor statistice, majoritatea întreprinderilor au deja instalate contoare inteligente, care permit aplicarea tarifelor diferențiate. Acest lucru va permite ca, odată cu introducerea acestor tarife, consumatorii industriali să-și programeze activitățile economice astfel încât să beneficieze de tarifele mai mici.

Unde pot fi procurate contoarele cu facturare pe intervale orare

Contoarele cu facturare pe intervale orare pot fi procurate atât la operatorii de sistem, cât și la alți comercianți de echipamente electrotehnice de pe teritoriul Republicii Moldova. Contoarele trebuie să fie verificate metrologic și incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare.

La procurarea contorului, cetățenii trebuie să ceară vânzătorului să confirme că contorul respectiv are posibilitatea de înregistrare a energiei electrice pentru cel puțin două intervale orare sau să studieze cu atenție specificațiile tehnice ale contorului înainte de a face achiziția. La fel, este necesar să precizați dacă există posibilitatea de reprogramare a contorului pentru alte intervale orare decât cele definite de uzina producătoare.

Care este procedura de instalare

Orice modificare legată de echipamentul de măsurare a consumatorului final se va executa doar după adresarea unei cereri operatorului de sistem la care este racordată instalația de utilizare a consumatorului.

În cazul consumatorilor noncasnici, se va concretiza în primul rând dacă contorul existent are posibilitatea înregistrării consumului pe intervale orare. Dacă da, atunci desigilarea, programarea contorului și sigilarea se vor efectua de specialiștii operatorului de sistem, consumatorul final urmând să suporte costurile legate de executarea lucrărilor respective.

Dacă contorul existent al consumatorului noncasnic nu permite înregistrarea orară, consumatorul respectiv va suporta cheltuielile pentru procurarea, programarea, desigilarea, instalarea și sigilarea contorului nou.

În cazul consumatorilor casnici este la fel necesară depunerea unei cereri în adresa operatorului de sistem, pentru desigilarea contorului vechi. Instalarea contorului nou se va realiza de către un electrician autorizat, după care operatorul va sigila contorul nou instalat.

După instalarea contorului, consumatorul urmează să solicite, prin cerere, furnizorului său de energie electrică modificarea corespunzătoare a contractului de furnizare a energiei electrice.

Incendiu în Chișinău. Fumul dens, vizibil de la câțiva kilometri
Articolul anterior
Coronavirus: 194 cazuri noi, confirmate în Moldova
Articolul următor