Lufthansa va concedia 30.000 de angajați. Traficul a ajuns la nivelul anului 1970

Lufthansa, cel mai mare operator aerian din Europa în funcţie de venituri, anunţă că este posibil ca aproximativ 30.000 de angajați să fie concediați.

separator

Aceasta în timp ce programul de iarnă al companiei a ajuns la nivelurile anilor 1970, potrivit thelocal.de și gandul.ro.

Compania germană a declarat că nu poate estima cu exactitate ritmul de dezvoltare al industriei aviatice, având în vedere termenul incert de ridicare a restricţiilor de circulaţie şi viitorul virusului SARS-CoV-2.

Guvernul german a declarat la sfârşitul primăverii că va lansa un plan de salvare de 9 miliarde de euro pentru Lufthansa, anunţând ulterior că participaţia statului va ajunge la 25% în ideea de a susţine compania pe timpul pandemiei de coronavirus.

Pierderile operaţionale au ajuns în T3 la aproximativ 1,3 miliarde de euro, însă ultimele trei luni ale anului prezintă un scenariu tot mai prost pentru industria aeronautică.

Nici cel mai mare operator aerian din SUA nu stă prea bine: American Airlines a raportat al treilea trimestru de pierderi

Între timp, American Airlines – cel mai mare operator aerian din SUA – a raportat al treilea trimestru de pierderi, minus 44 de milioane de dolari în T3, faţă de 58 de milioane în perioada aprilie-iunie.

De asemenea, IAG – compania-mamă a British Airways – a declarat că va reduce capacitatea de zbor cu 30%.

Pierderile operaţionale ale operatorului au ajuns în ultimul trimestru la 1,3 miliarde de euro, comparativ cu un profit de 1,4 miliarde în 2019.

Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, va reduce capacitatea de zbor cu o treime în timpul sezonului de iarnă.

Compania irlandeză se aşteaptă la un bilanţ de 38 de milioane de pasageri până în anul fiscal care se va încheia pe 31 martie 2021.

Luna trecută, Ryanair estima un total de 50 de milioane de pasageri, cu aproape 100 de milioane mai puţin decât ultimul an fiscal.

Salariile femeilor sunt, în medie, cu 15 la sută mai mici în comparație cu cele încasate de bărbați: Femeile, preocupate mai mult de responsabilitățile familiale

Salariile femeilor sunt, în medie, cu 15 la sută mai mici în comparație cu cele încasate de bărbați. Decalajul apare, în mare parte, după ce fe­meile pleacă în concediul de îngri­jire a copiilor, renunțând deseori la ambiția de a crește profesional, scrie vocea.md.

Sindicatele cred că, indiferent de sex, toți angajații trebuie să aibă șanse egale, iar pentru asta este important ca și bărbații să-și asume o parte din treburile casnice. Mai mult, se dorește ca și patronii să conștientizeze că munca nu poate fi mai presus decât familia. Acestea ar fi valorile stipulate în Convenția Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 156 privind egalitatea de șanse și egali­tatea de tratament pentru lucrători și lucră­toare cu responsabilități familiale, pe care trebuie să o ratifice și Republica Moldova în drumul ei spre Uniunea Europeană.

Promovarea ratificării Convenției a fost subiectul unei mese rotunde organizate recent de Confederația Națională a Sindi­catelor din Moldova (CNSM) în colaborare cu OIM. Evenimentul a reunit conducerea CNSM, reprezentanți ai OIM, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, ai Co­misiei de Femei a CNSM, reprezentanți ai Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM), Oficiului Avoca­tului Poporului, Consiliului pentru Egalitate, UN Women Moldova.

Femeile preocupate mai mult de responsabilitățile familiale

Este cunoscut faptul că responsabilitățile familiale constituie unul dintre motive­le inactivității în rândul femeilor. Conform datelor Biroul Național de Statistică (BNS), 53,8% dintre femei în vârstă de 25-54 de ani sunt inactive din cauza responsabilităților familiale de îngrijire a copiilor sau a altor membri ai familiei, care le revin. Concomi­tent, în anul 2023, circa 30 de mii de femei au desfășurat activitate salarială în condițiile timpului de muncă parțial, dintre care 58,5% au activat cu un program de muncă sub 20 de ore săptămânal.

De fapt, lipsa serviciilor de îngrijire a co­piilor, mai cu seamă de vârstă fragedă sau lipsa acestora la prețuri accesibile, precum și oportunitățile scăzute de angajare în zo­nele rurale, sunt printre factorii principali care contribuie la inactivitatea sporită a fe­meilor, fapt pentru care femeile înregistrea­ză și valori duble în rândul tinerilor NEET în comparație cu bărbații.

„Din acest motiv, considerăm că crearea unui mediu de lucru care să sprijine activ integrarea acestor persoane pe piața mun­cii este crucială. Implementarea unor poli­tici și măsuri care să răspundă nevoilor lor este o soluție eficientă care poate contribui la reducerea inegalităților. Este cert că sin­dicatele nu pot rămâne indiferente față de provocările cu care se confruntă salariații cu responsabilități familiale și se pronunțăferm pentru ratificarea Convenției nr. 156. În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 12 apri­lie anul curent, am venit cu propunerea de examinare a posibilității ratificării Convenției respective și ne exprimăm recunoștința pen­tru susținerea OIM în acest sens, inclusiv prin elaborarea analizei de compatibilitate a ca­drului legal național la prevederile Convenției și organizarea acestei mese rotunde, care întrunește partenerii sociali, experții OIM și alte părți implicate în promovarea reconci­lierii vieții profesionale cu cea de familie”, a menționat în discursul său președintele CNSM, Igor Zubcu.

Magia Anului Nou la Chișinău: Festivalul Luminilor ”Lights & Dreams”  a început la CIE ”Moldexpo”

La Chișinău, pe teritoriul CIE «Moldexpo» , a început festivalul de lumini de Anul Nou, «Lights & Dreams», cu un show de lumini și zeci de instalații.

Vizitatorii sunt așteptați într-un parc tematic unic de ilumiinații și instalații de lumini de până la șapte metri înălțime. Fiecare locație te introduce într-o poveste fascinantă despre o lume paralelă, locuită de zâne, elfi, dragoni și alte ființe magice. Oaspeții festivalului pot explora «Pădurea zânelor și a elfilor», «Tunelul îndrăgostiților» , «Pisicile magice» , «Călăreții stelari» , «Pasărea Phoenix»  și multe alte compoziții uimitoare.

Aproape 50.000 de lămpi, două kilometre de mătase naturală și LED-uri special alese au creat o adevărată poveste de Crăciun pe teritoriul CIE «Moldexpo». Pe lângă instalațiile de lumini, organizatorii oferă vizitatorilor diverse distracții: zone interactive, colțuri foto tematice, food court-uri stilizate, dar și spectacole de animație și un impresionant show cu foc.

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul oficial al festivalului „Lights & Dreams” în Moldova sau de la casa de bilete de la intrarea în parc. Detalii suplimentare pe Instagram și Facebook ale evenimentului. Festivalul va dura până pe 26 ianuarie și va fi deschis zilnic între orele 15:30 și 22:00.

Adresă: MoldExpo (str. Giocelilor, 1, Chișinău)
Program: zilnic între 15:30 și 22:00
Preț bilet: adult – 200 lei, copii – 180 lei

O fabrică de vinuri din Fălești a ajuns în insolvență, după ce a înregistrat pierderi de circa 4,3 milioane lei anul trecut

Fabrica de vinuri Mold-Nord SA din Fălești a ajuns în proces de insolvabilitate, ca urmare a datoriilor faţă de o cooperativă agricolă, transmite mold-street.com. Potrivit deciziei din 3 decembrie, a Judecătoriei Bălți, sediul Central, cererea introductivă a fost înaintată de creditorul CAP „Glia”, o cooperativă agricolă din raionul Cantemir, una dintre cele mai mari gospodării agricole din regiune.

Instanţa a desemnat în calitate de administrator al insolvabilității fabricii de vinuri Mold-Nord din Fălești pe administratorul autorizat Vitalie Roșca, care este obligat să notifice pe creditori, privind intentarea procedurii de insolvabilitate şi intrării debitorului în proces de insolvabilitate.

S-a stabilit că cererile de admitere a creanţelor pot fi depuse până pe 17 ianuarie 2025 inclusiv, în vederea întocmirii tabelului definitiv, iar cel de verificare a creanţelor, de întocmire şi de comunicare a tabelului definitiv, până pe 1 februarie 2025. Şedinţa de validare a creanţelor a fost fixată pentru 4 martie 2025.

Datele publice arată că SA Fabrica de Vinuri „Mold-Nord” Fălești are datorii faţă de bugetul de stat de peste jumătate de milion de lei. Fabrica cunoscută în special prin producţia de rachiu sub marca Crideni şi de vinuri Denovi, Tandrini şi Casa Petru Vin (fără alcool) este administrată de Piotr Chirmici, care deţine şi pachetul majoritar prin firma rusească OOO Viktoria din regiunea Belgorod, Rusia. Întreprinderea cu un capital social de 40,66 milioane lei, a finalizat anul trecut cu venituri de 69,4 milioane lei, în scădere cu circa 43 milioane lei faţă de 2022, şi cu pierderi de circa 4,3 milioane lei, mai scrie sursa citată.

De notat că în luna noiembrie 2024, CAP „Glia” a reuşit să iniţieze procedura de insolvenţă şi în privinţa Vinăria Hînceşti SRL, deţinută de Serghei Cebotari şi Olga Vizir. Vinăria Hînceşti SRL a reuşit însă să scape de procedură, achitând operativ datoriile estimate la 3,3 milioane lei, faţă de CAP „Glia” şi să anuleaze măsurile de asigurare aplicate prin încheierea Judecătoriei Hînceşti.

Zece persoane au murit din cauza Covid-19, în ultimele 24 de ore
Articolul anterior
Țara în care medicii sunt rugați să rămână la serviciu, chiar dacă sunt bolnavi de Covid
Articolul următor