Luni de zile, copleșiți de dor! Copiii medicilor implicați în lupta cu Covid-19, stau departe de părinții lor și le trimit scrisori emoționante

De mică este obișnuită să-și împartă părinții cu cei suferinzi, dar în ultimele patru luni i-a fost mai dor ca niciodată să-și strângă tatăl în brațe. La cei zece ani, Cătălina Botizatu știe să prețuiască orice clipă petrecută alături de părinți, ambii lucrători medicali. De la declanșarea pandemiei, tatăl fetei, Alexandru Botizatu, șeful Departamentului Anesteziologie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” s-a izolat de familie, pentru a o proteja. Acum, Cătălina și sora sa, Raluca, stau cu mătușa lor.

separator

„Dragă tată, Tu lucrezi zi de zi și eu știu asta. Stau acasă și mă gândesc la tine, mi-e frică să nu te îmbolnăvești”…

Așa își începe răvașul Cătălina. Copila nu și-a văzut tatăl de la sfârșitul lunii mai, atunci când părinții au decis să ducă fetele la o mătușă de la țară. De atunci, copilele își văd părinții mai mult de la distanță și comunică cu ei online.

„Această perioadă a fost foarte complicată. Mi-e foarte dor de părinții mei, mi-ar plăcea să-i văd mai des. Tatăl meu petrece mult timp la muncă, își dedică viața pentru a salva alți oameni”, spune Cătălina.

Chiar din primele zile de pandemie, Alexandru Botizatu, șeful Departamentului ATI de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a decis să-și protejeze familia și a trecut pe acasă foarte rar. Întâlnirile scurte aveau loc la distanță, fără tradiționalele îmbrățișări. Timp de aproximativ trei luni, mama fetițelor, Tatiana Botizatu, care este medic otorinolaringolog, și-a întrerupt activitatea pentru a le fi alături.

„În perioada în care copii erau acasă, tatăl lor a stat separat de noi. A încercat să vină doar în câteva week-end-uri să ne vadă, dar interacționam destul de puțin. Mențineam distanța cât de mult posibil. Ne-a fost alături mai mult spiritual. Eu am avut grijă de fete, am stat cu ele acasă până când am decis să le ducem la Orhei, pentru a nu le expune riscului, mai ales că și eu a trebuit să revin la muncă”, spune Tatiana Botizatu.

Pentru Cătălina, Covid-19 nu înseamnă doar izolare, distanță fizică și reguli de igienă, dar și un nesecat dor de cei dragi. Gândul îi zboară mai mereu la tatăl său, implicat în tratarea pacienților bolnavi, chiar și atunci când modelează figurine din plastilină, culege fructe sau se joacă cu sora mai mică.

„Îmi este foarte frică să nu se îmbolnăvească. Deși îmi este greu să accept că trebuie să stăm separați o perioadă, înțeleg că ajutorul său este foarte necesar și util acum”, este de părere copila.

În viziunea Cătălinei, SARS-CoV-2 este asemenea unui demon uriaș și urât, cu mâini gigantice, cât un bloc de zece etaje, care vrea să infecteze cât mai mulți oameni. Datorită efortului tatălui său, alți părinți se întorc acasă la copii lor. Acest gând o face pe Cătălina să fie cel mai mândru copil din lume.

„El de fiecare dată învinge (zâmbește). Eu sunt foarte mândră de tata și îl încurajez să continue să salveze alți oameni. Este important să nu cedeze. Dacă nu ar lupta, alți oameni ar fi bolnavi și am sta în carantină foarte mult timp”, spune Cătălina.
Toți patru așteaptă cu nerăbdare revenirea la ritmul obișnuit de viață. „Noi am avut o viață foarte dinamică până acum. Ne place să călătorim, să descoperim noi orizonturi. Abia așteptăm să fim împreună din nou, toți patru. Cred că în prima perioadă vom fi de nedespărțit, vom sta îmbrățișați zile și nopți întregi, avem atâtea de recuperat”, afirmă Tatiana Botizatu.

Până atunci, însă, Cătălinei îi este greu să înțeleagă de ce încă foarte mulți oameni nu țin cont de recomandările specialiștilor și nu respectă regulile de protecție atât de simple, dar atât de necesare.

„Din cauza că oamenii nu țin cont de aceste măsuri, volumul de muncă pe care îl au medicii este foarte mare. Eu cred că toți trebuie să înțeleagă că lucrătorii medicali își riscă viața pentru alți oameni, de aceea ar trebui să fie mai responsabili pentru a nu se îmbolnăvi”.

Cătălina își încheie răvașul pe o notă pozitivă. „Tata, tu lucrează și nu-ți fă griji pentru noi, fiindcă o să fim bine. O să ne spălăm cât mai des mâinile și o să purtăm mască. Vom face tot posibilul să ne apărăm de virus. Te iubim!”.

Reportaj realizat de Ministerul Sănătății

Tabere de vară gratuite în centrele comunitare și cele de zi din Capitală!

Viceprimarul pe probleme sociale Angela Cutasevici a vizitat ieri centrele comunitare și cele de zi din Capitală. Cu această ocazie, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a organizat, împreună cu pedagogii, o ședință de lucru în care a fost definitivat conceptul de organizare a taberelor de vară.

Astfel, în perioada estivală 2024, s-a decis organizarea taberelor în 24 de centre din subdiviziunile DGPDC, unde se vor putea bucura GRATUIT circa 600 de beneficiari. Taberele tematice vor avea, în acest an, genericul ”Drepturile copilului în acțiune”, Ediția II.

”Anul acesta ne propunem să organizăm un spectru larg de activități distractive, culturale, cu profil sportiv și artistic, workshop-uri între artiști și copii cu potențial artistic, masterclass-uri etc, dar și să familiarizăm mai mult copiii despre drepturile lor, să-și dezvolte mai multe abilități de comunicare, lucru în echipă, să își sporească încrederea în sine și să îi ajutăm în procesul de incluziune.”, susține Tatiana Oboroc, șefa DGPDC.

Astfel, 24 de Centre comunitare se vor transforma în adevărate ateliere de creație, cu diverse cercuri pe interese și activități care vor spori creativitatea, spiritul competitiv, originalitatea și ingeniozitatea copiilor în cadrul diverselor competiții artistice, va deschide noi perspective de cunoaștere și abordare a drepturilor copilului aflat în situație de risc. De asemenea, vor fi organizate excursii, la muzee și Galerii de Artă, oferind copiilor oportunității de cunoaștere a naturii, picturii, arhitecturii, sculpturii, istorie orașului.

Cele 24 de Centre vor avea o agendă specifică la fiecare 2 săptămâni, iar în caz de înregistrare a mai multor copii, aceste vor forma două sau trei grupuri după criteriul de vârstă (7-11 ani; 12-17 ani) și disponibilitatea spațiilor.

Perioada de realizare: 

Turul I: 10 – 21 iunie;

Turul II: 24 iunie – 05 iulie;

Turul III: 08 iunie – 19 iulie.

Alpinistul Oleg Chicu a escaladat vârful Island Peak din Munții Himalaya

Alpinistul Oleg Chicu a povestit despre experiența sa din Nepal. Timp de 16 zile, tânărul a escaladat punctele Everest Base Camp și Island Peak din Munții Himalaya, ajungând la cea mai înaltă altitudine de 6189 m, scrie moldova1.md.

Pe parcursul expediției sale, alpinistul în fiecare zi transmitea prin intermediul rețelelor de socializare fotografii și secvențe video.

A fost foarte fain, o experiență și o lume nouă, înălțimi noi. Nu poți reda în cuvinte ceea ce poți vedea cu ochii atunci când ajungi în Nepal”.

Totodată, Oleg Chicu a explicat că pentru o astfel de expediție trebuie să ai o bună pregătire fizică, mentală și de altitudine.

Această expediție nu este pentru începători în primul rând. Mai întâi, oricum, trebuie să urci anumite vârfuri, să faci ceva peste 4-5 mii ca să te aclimatizezi și să fii pregătit. Or, am întâlnit persoane care au fost evacuate cu elicopterul, inclusiv de la noi din echipă, care au crezut în propriile forțe, dar cu puterea naturii nu poți să te lupți și cu anumite situații în care apar la altitudine”.

Vârful Island Peak (o insulă într-o mare de gheață), numit în nepaleză Imja Tse, a fost escaladat pentru prima oară în 1953 de către Tenzing Norgay, Charles Evans, Alfred Gregory, Charles Wylie și încă 7 sherpa.

Percheziții într-un dosar de fraudare a achizițiilor publice la Agenția Rezerve Materiale. Prejudiciul se circa la circa 4 milioane de lei

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție ai PA efectuează mai multe percheziții la 4 bănuiți, în această dimineață, într-un dosar de abuz de serviciu, care vizează presupusele ilegalități comise la organizarea procedurilor de achiziții publice la Agenția Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), desfășurate în perioada 2023-2024.

Potrivit materialelor administrate, persoane publice ale ARM sunt bănuite că ar fi favorizat un agent economic în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de tablă profilată în cantitate de 25 000 m2, în sumă totală de 3 712 500 de lei, care depășește suma prevăzută în contract. În conformitate cu  planul de achiziții publice pentru anul 2023, Agenția urma să achiziționeze tablă profilată în valoare de 3 187 500 lei.

Mai mult, știind cu certitudine că specificațiile tehnice ale agentului economic nu corespund specificațiilor tehnice din caietul de sarcini la tabla profilată, bănuiții ar fi acceptat și primit la păstrare 23 de rulouri de tablă profilată – în total 25 000 m2. În asemenea circumstanțe, persoanele publice din cadrul ARM a MAI au prejudiciat statul în sumă de 3 712 500 lei de lei.

În prezent, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. 

În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu ale funcționarilor vizați și la domiciliile acestora, precum și la reprezentanții unei companii beneficiare a licitațiilor presupus a fi trucate, au fost ridicate contracte de achiziție și alți purtători de informație. De asemenea, a fost sigilată marfa.

Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în comun cu CNA. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Amintim că pe 3 aprilie 2024, 2 șefi ai Agenției Rezerve Materiale (ARM) a MAI au fost reținuți în cadrul unor cauze privind trucarea achizițiilor publice, soldate cu prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebit de mari. Aceștia ar fi favorizat unii agenți economici în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de păcură, grâu, zahăr, a unor utilaje tehnice și autovehicule.

Igor Dodon roagă Ministerul Sănătății să accepte nunțile și alte petreceri cu până la 50 de invitați
Articolul anterior
Coronavirus: 230 de cazuri noi, confirmate în ultimele 24 de ore
Articolul următor