Luptătoarea Irina Rîngaci a primit oferte de a concura pentru altă ţară

Republica Moldova riscă să rămână fără campioni. Irina Rîngaci, medaliată cu aur la mondialele de lupte, a primit o ofertă de a concura pentru altă ţară. Decoamdată, Irina a refuzat, dar mărturiseşte că dacă autorităţile nu vor investi în sport şi nu îşi vor onora promisiunile ar putea să se răzgândească, transmite TVR Moldova.

Irina Rîngaci: „Dacă ai avut o ofertă să evoluezi pentru o altă ţară?  -Da, au fost, eram gata să plec, dar am analizat şi am refuzat. -În spaţiul ăsta post-sovietic sau în Europa? -În Europa. Şi acum cu siguranţă o sa mai fie oferte. -O sa vină, dar tot nu la sportivi direct la antrenori.- Şi o să refuzi? -Dacă nu o sa fim trataţi corect în tara, vom fi nevoiţi sa plecam, să ne gândim şi la noi, nu doar la cei din jurul nostru.”

Pentru rezultatele sportive obţinute, Irina Rîngaci primeşte o bursă de doar 6000 de lei pe lună, bani insuficienţi pentru cheltuielile de zi cu zi.

Irina: „Nu vreau sa beneficiez de bani de la parinti, incerc sa ma intretin singura, din bursa pe care o am de la stat. Am avut rezultate in anii precedenti şi primesc 6000 mii de lei. -Sunt suficiente 6000 mii de lei? -Nu, pentru am nevoie sa platesc chiria, pentru ca eu stau la gazdă, alimentaţie şi tot aşa mai departe.”

Pentru titlul obţinut la Campionatul Mondial de Lupte, de la Oslo, Primăria Chişinău i-a oferit 100 de mii de lei. Guvernul promite şi el 225 de mii de lei şi chiar un apartament.

Marian Stan, secretar de stat în domeniul Sportului: „Deja se discută întrebarea cu locul de trai, un sportiv trebuie să aibă un trai decent. Ca să nu se gândească la probleme de zi cu zi, dar unde tinde.”

Irina Rîngaci este din satul Sărăţica Veche, Leova. Ea a devenit prima campioană modială la lupte libere din istoria Republicii Moldova.

Clienții unui pub din Londra își pot plăti consumația cu gadgeturi şi alte dispozitive electronice vechi
Articolul anterior
Medicamente antivirale rusești neautorizate, cumpărate de români de pe tarabele din piețe
Articolul următor
Alte articole interesante