Mai multe cadre medicale care și-au pierdut viața în timpul pandemiei, distinse de către Președinție cu ,,Ordinul de Onoare” post-mortem

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a conferit post-mortem ,,Ordinul de Onoare” unui grup de lucrători medicali.

Distincțiile au fost acordate unui grup de 134 de cadre medicale, în semn de profund omagiu și gratitudine pentru curajul, devotamentul și spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă în realizarea actului medical, riscându-și propria viață pentru salvarea altor vieți omenești în perioada pandemiei Covid-19. În listă se regăsesc medici, asistenți medicali, felceri, infirmieri, moașe, farmaciști, laboranți, profesori universitari și directori ai centrelor de sănătate, care au decedat în timpul pandemiei.

Distincțiile au fost acordate, prin decret prezidențial, cu ocazia Zilei lucrătorului medical și a farmacistului, marcată în Republica Moldova în a treia duminică a lunii iunie.

Circa 16.000 de absolvenți susțin astăzi examenul la disciplina preferată din cadrul sesiunii de bacalaureat
Articolul anterior
Ne așteaptă un weekend cu ploi puternice. Vezi prognoza meteo
Articolul următor
Alte articole interesante