Mai multe vedete şi jurnalişti de la noi şi-au dus astăzi copiii în clasa întâi

Mai multe vedete autohtone şi jurnalişti de la noi şi-au dus astăzi odraselele pentru prima oară la şcoală.

Cu emoţii mari, mai multe vedete şi jurnalişti de la noi şi-au dus astăzi copiii în clasa întâi. Printre aceştia se numără Lenuţa Gheorghiţa, Ion Paladi, Cornelia Ştefăneţ, dar şi unii jurnalişti. Aceştia au postat imagini cu şcolarii lor şi mesaje de felicitare şi încurajare pentru picii lor.

Cu emoţii l-a dus la şcoală pe mezinul David interpreta de muzică populară Lenuţa Gheorghiţă.

Şi Ion Paladi, însoţit de soţia sa, şi-a dus fiul pentru prima oară la şcoală.

„Și de azi avem școlar! Scumpul nostru Lucian, te felicităm cu prima zi de școală! Îți dorim succese mari la carte și să ne bucuri cu realizări frumoase!”, a scris interpretul de muzică populară Ion Paladi pe pagina sa de Facebook.

Iar interpreta Cornelia Ştefăneţ a însoţit-o în clasa întâi pe fiica ei Alexandra.

„Peste 23 de ani am revenit pe treptele Liceului în care am învățat de mână cu fetița noastră! Acum a venit rândul ei! Alexandra în clasa 1! Emoții de nedescris! Mult succes scumpa mea în lumea cunoștintelor! Te iubim!”, a scris artista pe pagina sa de Facebook.

Şi în familia artistului Aurel Chirtoacă este sărbătoare. Astăzi, fiica lor Ilinca a păşit pragul şcolii pentru prima oară.

„Azi este o zi deosebita pentru noi. Suntem deja la școală! Ilincuta draga îți dorim sa ai parte de multe cunoștințe și prieteni buni.”, a scris Aurel Chirtoacă într-o postare.

Iar jurnalista Margarita Raducan, care şi-a dus fiica în clasa întâi a scris într-o postare că a plâns de emoţii:

„Am plâns azi… Am avut emoții mai mari decât Daria-Andreea…Probabil e normal… prima dată la școală va merge copilul meu…Începe o viață nouă, un nou val de clipe unice…. Are mama fată mare!”

Iar jurnaliştii Cristina Stamatin şi George Iosip au mers ambii să-şi conducă fiul pentru prima oară în banca de şcolar.

„Soarele nostru de astăzi e școlar! ☀️ Iar noi, atât de mândri de el!”, scrie prezentatoarea TV Cristina Stamatin într-o postare.

Echipa unica.md le aduce sincere felicitări şi răbdare în rolul important pe care îl au toţi părinţii micuţilor care au mers pentru prima oară la şcoală şi le urează tuturor mult succes!

Oficial şi la noi! Restaurantele din ţară vor decide solicitarea certificatului de vaccinare de la clienţi
Articolul anterior
Fiul regretatei Janna Friske a apărut, în sfârşit, în postările tatălui său
Articolul următor