Presa greacă a prezentat un fenomen ciudat. Şi în Grecia oamenii au încercat să obţină certificatele verzi, fără a se vaccina doar că medicii eleni au acţionat diferit faţă de alții.
Potrivit publicaţiei keeptalkinggreece.com, care citează informaţii dintr-un amplu reportaj realizat de televiziunea MegaTV, mai mulţi antivaccinişti greci au plătit sume importante pentru a fi vaccinaţi doar pe hârtie. Mai exact, cei care voiau un certificat verde fără a se vaccina, plăteau 400 de euro pentru a fi imunizaţi cu… apă.
Medicii care au fost abordaţi în acest fel au luat banii, dar i-au vaccinat cu serurile reale. Astfel, că toţi cei care au crezut că păcălesc sistemul s-au ales şi cu un certificat verde real, şi cu vaccinul făcut.
Conform presei elene, în cel puţin 100 de centre de vaccinare din cele 2.000 existente, s-au petrecut astfel de incidente. Aproximativ 300 de cadre medicale ar fi fost implicate.
Jurnaliştii greci susţin acum că o serie de probleme juridice pot lua naştere din astfel de situaţii. Cei care au fost vaccinaţi „pe bune” pot da în judecată medicii pentru că le-a fost administrat un tratament, apă în acest caz, fără consimţământul lor. Bineîneţeles, pot merge în instanţă dacă recunosc în prealabil că au dat mită.
Pe de altă parte, şi medicii pot avea probleme din moment ce nu au refuzat banii, chiar dacă ei au aplicat tratamentul corect.
Fenomenul vaccinării la chiuvetă din România şi Bulgaria a intrat în atenția autorităților din Grecia. Televiziunea elenă Skai relatează despre o rețea de certicate Covid false din Bulgaria care inundă nordul Greciei.
Oficialii greci subliniază că sunt verificate mai atent vaccinările grecilor care par să fi fost făcute în străinătate, și anume în Bulgaria și România. Conform unui amendament recent al Ministerului Sănătății, cei prinși cu certificare și teste false riscă sancțiuni penale și financiare severe.
Atât în Bulgaria, cât și în România sunt reportaje ample despre cât de ușor se poate obține certificatul de vaccinare fără a fi imunizat. Plângerile sunt numeroase și provin în principal de la medici care mărturisesc că pacienții recunosc că au certificat COVID, fără a fi vaccinați.