Premieră pentru apicultorii din ţara noastră. Două grupuri de albinari vor beneficia de granturi nerambursabile în valoare de 350 de mii dolari pentru a construi hale de procesare, producere, dar şi ambalare a mierii.
Contractele au fost deja semnate, iar în câteva luni urmează ca aceşti bani să fie debursaţi.
Odată cu construcţia acestor hale moderne, apicultorii vor avea posibilitate să-şi valorifice produsul şi să ajungă cu el pe piaţa Uniunii Europene.
Conform proiectului, banii sunt oferiţi unui grup de apicultori şi nu unui singur albinar. Din el fac parte cinci producători apicoli care, pe lângă grantul pe care-l vor primi, vor pune şi ei mână de la mână, şi vor putea accesa şi unele credite pentru a construi fabricile de procesare.
Ştefan Sandic este unul dintre liderii unui grup care au reuşit să obţină acest sprijin nerambursabil. Ei urmează să construiască o hală de procesare a mierii în satul Peresecina din Orhei. Valoarea totală a investiţiei se ridică la un milion de euro.
„Am aplicat la acest proiect acum un an, iar totul a decurs foarte anevoios, dar am fost selectaţi. Cel mai greu ne-a fost să creăm acest nucleu de cinci persoane. Acest centru urmează să fie dotat cu diferite echipamente, chiar şi frigorifice, ceea ce înseamnă că vom putea da valoare adăugată la diferite produse”, a declarat Ştefan sandic, apicultor.
Iar Mihai Bozian este liderul celui de-al doilea grup care, la fel, a reuşit să obţină grantul. El intenţionează să ridice o hală de procesare la Cojuşna, Străşeni care va avea o suprafaţă de peste patru mii de metri pătraţi.
După ce fabricile de procesare vor fi ridicate şi utilate, acestora li se vor putea alătura şi alţi apicultori mai mici, care vor beneficia de aceleaşi facilităţi ca şi ceilalţi, cel puţin în ceea ce priveşte exportul sau preţul de vânzare.
„Principiul acestei cooperative este: fiecare produce cum poate, dar să ne unim şi să putem valorifica mierea. Noi acum sunt o ţară care produce materie primă şi exportăm mierea în vrac, în butoaie, şi practic valoarea adăugată rămâne în ţara în care se exportă. Acum vom avea posibilitatea să accesăm noile pieţe de desfacere, având utilaje performante şi condiţiile necesare să putem exporta la borcan”, a spus Mihai Bozian, apicultor.
Granturile vor fi oferite prin intermediul programului „Facilitarea accesului la piețele de desfacere” implementat de „Agricultura Competitivă în Moldova” şi finanţat de Banca Mondială.
sursa: www.publika.md