Mai mulţi bărbați au făcut un lanţ uman şi s-au căţărat pe faţada unei clădiri pentru a salva o familie dintr-un incendiu, în Franţa

Mai mulţi tineri din orașul francez Nantes au devenit eroi, după ce au salvat o familie dintr-un incendiu. Victimele rămăseseră captive în interiorul unui apartament. Momentele dramatice au fost filmate.

Momente dramatice în oraşul francez Nantes

Imaginile dramatice îi arată pe eroi escaladând lateralul clădirii și ajutându-i pe părinți să scape din apartamentul de la etajul trei.

Saltelele au fost aduse la baza clădirii. Bebelușul cuplului, în vârstă de șase luni, a fost prins şi el în siguranță. Se pare că a fost dus la spital într-o stare critică, dar se spune că se recuperează.

Incendiul s-a răspândit și în alte apartamente din clădire, iar pompierii au salvat alte câteva persoane.

Kenza Zekkar, liderul organizației locale de tineret, a declarat pentru BBC că a organizat salvarea familiei în timp ce localnicii așteptau sosirea serviciului de pompieri. Soțul ei se număra printre tinerii care au urcat pe exteriorul clădirii pentru a-i ajuta pe părinți să iasă în siguranță, a spus ea, potrivit BBC.

Organizația femeii solicită acum ca trei dintre cei implicați în salvare, care sunt toți migranți, să primească acte oficiale și locuințe. De asemenea, a fost lansată o petiție online adresată președintelui francez Emmanuel Macron, care solicită ”onoare și recunoaștere pentru eroii din Bottière”.

sursa

Un băieţel de 12 ani a ajuns în moarte cerebrală după ce a încercat o provocare pentru TikTok
Articolul anterior
Un medic și o asistentă medicală din Chișinău, printre victimele Covid-19 din ultimele 24 de ore
Articolul următor
Alte articole interesante