Mai mulți bolnavi vor beneficia de medicamente compensate. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății

Persoanele care au bronșită acută vor beneficia de medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Afecţiunea a fost inclusă în lista maladiilor prioritare, frecvent întâlnite în practica medicului de familie, în contextul creşterii numărului de pacienţi cu infecţii respiratorii acute care se tratează la domiciliu şi evoluţiei situaţiei epidemiologice în Republica Moldova.

separator

Preparatele destinate bronşitei acute vor fi prescrise de către medicii de familie pentru tratamentul episodic, în condiţii de ambulatoriu, în sala de tratamente/staţionar de zi, cabinete de proceduri și la domiciliu. Acestea vor fi compensate în proporţie de 100% pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani şi de 70% în cazul adulţilor.

Totodată, persoanele care suferă de osteoartroză vor beneficia de două medicamente compensate: Aceclofenacum și Diclofenacum. Preparatele vor fi prescrise de către medicul de familie.

Totodată, Ministerul Sănătății anunță că urmează a fi sporit accesul pacienților care suferă de diabet zaharat la insuline umane sub formă de cartușe, care sunt mai ușor de administrat și prezintă mai multe avantaje: precizie mai înaltă de dozare, risc scăzut de hipoglicemie, posibilitatea dozării și administrării insulinei de către persoanele slab văzătoare, comoditate și flexibilitate în administrare, posibilitate de administrare în orice moment și in orice situație, cantitatea mai mică de pierdere a insulinei și lipsa sindromului algic.

Lista medicamentelor compensate poate fi găsită la medicul de familie, în farmacii, poate fi accesată pe pagina web oficială a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) sau pot fi solicitate informații la numărul de telefon 080099999.

A fost aleasă ,,Miss SUA 2020”! Cine este câștigătoarea concursului de frumusețe
Articolul anterior
Caz șocant la Torino: Un bărbat şi-a împuşcat toată familia, inclusiv câinele, iar apoi şi-a luat viaţa
Articolul următor
Alte articole interesante