Mai mulți moldoveni au fost forțați să lucreze gratis în Polonia. Schema de infracțiune

Activitatea unor întreprinderi care recrutau moldoveni în scopul exploatării prin muncă în Polonia a fost documentată de oamenii legii pe parcursul acestei veri.

separator

Astfel, polițiștii au stabilit că, o persoană neidentificată de organul de urmărire penală pe nume ”Nicolae”, acționând din numele unei întreprinderi, împreună cu alte persoane nestabilite, urmărind scopul exploatării prin muncă, prin înșelăciune, sub pretextul angajării la un loc de muncă bine plătit în Polonia, au recrutat cinci persoane cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani.Ulterior, în vederea camuflării acţiunilor infracţionale, suspectul ar fi încheiat un acord pentru oferirea consultaţiilor victimelor transportate în Polonia.

Ajungând în Polonia, moldovenii ar fi fost preluați de către persoane neidentificate și folosindu-se de poziţia de vulnerabilitate a acestora (lipsa mijloacelor necesare pentru existenţă), i-au impus să presteze servicii la un abator de prelucrare a cărnii, fără achitarea salariului promis.

Totodată, în urma măsurilor speciale de investigații efectuate, polițiștii au stabilit că, suspectul are calitatea de complice, având rolul de intermediar în primirea-predarea banilor de la angajatorul din Polonia către muncitori. Astfel, acesta ar fi primit banii de la angajator, dar nu le-a transmis mai departe. Așadar, din 800 de euro promiși pe lună, moldovenii s-ar fi ales cu 150 de euro pentru trei luni de lucru.

Totodată, s-a stabilit că agenția respectivă dispune de mai multe oficii dislocate în centrele raionale ale țării, în scopul racolării victimelor traficului de persoane.

Drept urmare a investigațiilor desfășurate, s-a constatat că, Agenția Servicii Publice, a retras licența de activitate a unei întreprinderi, în prezent fiind redenumită și are ca gen de activitate plasarea în câmpul muncii a cetățenilor în străinătate (Polonia), licență valabilă până în anul 2024.

Pe acest caz au fost autorizate 14 percheziții la oficiile și bunurile mobile și imobile ale persoanelor bănuite. Iar la 16 august, au fost desfășurate percheziții la 10 oficii a unei agenției private și anume în raioanele Briceni, Edineț, Dondușeni, Rîșcani, Bălți, Soroca, Ungheni, Cahul, Comrat și oficiul central al agenției din mun. Chișinău.

În urma descinderilor efectuate, polițiștii au ridicat tehnică de calcul (calculatoare, hard discuri, laptopuri), purtători electronici de informaţie (CD discuri şi flash carduri), telefoane mobile, cartele SIM, cărţi de note, acte contabile, contracte de mediere a persoanelor în scop de angajare în câmpul muncii în Polonia, contracte de colaborare a agenției private cu alți parteneri atât din Republica Moldova cât și din străinătate.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru trafic de fiinţe umane. Persoana culpabilă de săvârșirea infracțiunii riscă închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică riscă amendă în mărime de la 250.000 la 350.000 de lei, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Un preot moldovean, șofer de autobuz în Italia: ”Lucrez pentru a-mi întreține familia”

Preotul moldovean Ion Grebănosu, liderul comunității ortodoxe moldovenești din Trentino și protopop – paroh al Bisericii Ortodoxe a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, prezent în Rovereto din 2008, își completează veniturile lucrând de mai mult timp ca șofer pe autobuz.

Această situație neobișnuită vine ca o necesitate, având în vedere că preoții ortodocși nu beneficiază de un salariu fix, ceea ce îl obligă pe părintele Grebănosu să găsească alte surse de venit pentru a-și întreține familia, relatează presa italiană citată de rotalianul.com. „Înainte lucram ca șofer cu normă întreagă, acum am un program mai flexibil”, a mărturisit el.

Preotul Grebănosu are 54 de ani, este căsătorit cu Tatiana și are trei copii: două fiice, Ionela 30 de ani, Aleftina de 27 și un fiu, Teopemt, de 28 de ani.

„Deoarece preoții noștri nu au un tip de remunerație fixă, majoritatea dintre noi caută un loc de muncă în zilele lucrătoare pentru a acoperi diverse cheltuieli și pentru a-și susține familiile”, a explicat preotul moldovean.

El a fost nevoit să devină șofer de autobuz, o meserie pe care o practică periodic prin intermediul unui contract flexibil, ce îi permite să intervină când colegii șoferi sunt bolnavi sau în vacanță.

În august 2023, compania pentru care lucra ca șofer a pierdut un contract important cu Trentino Trasporti, iar sănătatea sa a devenit precară din cauza problemelor de inimă și a efectelor post-COVID de care a suferit.

Această situație l-a forțat să reducă orele de muncă și să se adapteze la un program mai flexibil.

„Am lucrat ca șofer cu normă întreagă, chiar dacă uneori a fost puțin greu să împac munca cu rolul meu de ghid spiritual care trebuie să răspundă diferitelor nevoi din biserică și din comunitate.

A fi preot paroh este o misiune care trebuie să aibă prioritate, dar, datorită înțelegerii încheiate cu compania de a avea weekendul liber pentru a celebra liturghia și a fi la dispoziție credincioșilor, am reușit mereu”, a afirmat el.

Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, situată într-o fostă mănăstire restaurată în 2009 cu ajutorul enoriașilor, nu doar că servește nevoile spirituale ale credincioșilor, dar joacă un rol vital în integrarea moldovenilor în Italia.

Aceasta oferă cursuri de limbă, cateheză, desen și dansuri tradiționale pentru copii, precum și suport pentru adulții în căutare de locuri de muncă sau locuințe.

Amestecarea rolurilor religioase și civile evidențiază adaptabilitatea și dedicarea preotului moldovean în servirea comunității sale.

El continuă să fie o figură centrală pentru mulți, oferind nu doar îndrumare spirituală, dar și suport concret în viața de zi cu zi.

Un TIR încărcat cu semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat la Bălți

Un TIR încărcat cu semințe de floarea soarelui s-a răsturnat la Bălți. Potrivit poliției, șoferul a fost transportat la spital, scrie unimedia.info.

Totul s-a întâmplat ieri, 15 aprilie, în jurul orei 20:00.

Potrivit poliției, un bărbat de 50 de ani fiind la volanul unui autocamion de model MAN cu semiremorcă, încărcat cu floarea soarelui, la un moment dat a pierdut controlul asupra volanului și s-a tamponat într-un parapet metali), după care vehiculul s-a răsturant. 

Șoferul a fost transportat la spital.

Alte circumstanțe se stabilesc.

Inteligenta artificiala ar putea afecta 40% din locurile de munca la nivel global

Inteligenţa artificială ar putea afecta 40% din locurile de muncă la nivel global. Estimarea aparţine Fondului Monetar Internațional. Cert este că revoluția adusă de inteligența artificială pe Piața muncii a început deja, scrie ziare.com.

Revoluția a început, însă nu este clar spre ce se va îndrepta. Sunt voci care spun că în următorul an inteligența artificială o va depăși pe cea umană, un proces ireversibil.

Cu peste 40% dintre locurile de muncă la nivel global care vor dispărea odată cu revoluția inteligenței artificiale, toată lumea se intreabă ce îi asteaptă pe oameni, unde vor lucra, pe ce salarii.

Experții prevăd că inteligența artificială va automatiza multe sarcini efectuate în prezent de oameni, ducând la pierderi semnificative de locuri de muncă. Soluția discutată acum la nivel înalt este un instrument care se cheamă venitul universal garantat.

Conceptul propune ca toți cetățenii să primească o sumă lunară fixă de la guvern, indiferent de venitul sau statutul lor de angajare, scrie tvrinfo.ro.

Susținătorii venitului universal garantat consideră că ar putea oferi o plasă de siguranță pentru cei care își pierd locul de muncă din cauza inteligenței artificiale, permițându-le să-și satisfacă nevoile de bază și să-și caute noi oportunități.

Acesta idee are suținători puternici în rândul bogaților care dețin giganții internetului. Câteva figuri proeminente din Silicon Valley, cum ar fi Elon Musk, Mark Zuckerberg și Sam Altman, au susținut ideea venitului universal garantat că o modalitate de a atenua impactul negativ al inteligenței artificiale asupra pieței muncii.

„Venitul universal va fi necesar în timp, dacă AI preia majoritatea locurilor de muncă umane”, spunea Elon Musk.

Americanii au implementat chiar un program pilot, în Stockton, California, unde 125 de rezidenți au primit 500 USD lunar timp de doi ani. Rezultatele au arătat o îmbunătățire a sănătății mentale și fizice a participanților, precum și o creștere a ratei de angajare.

Atenție, ceea ce propun acum toți acești oameni este ca fiecare, indiferent dacă este angajat sau nu, să primească o sumă fixă, lunar. Cine va dori ceva suplimentar, va trebui să muncească.

Și de aici încep problemele pentru acesta idee. Opoziția la acest venit universal garantat vine adesea din partea celor care consideră că ar descuraja munca sau ar fi prea costisitoare de implementat. Alte provocări includ stabilirea nivelului adecvat al venitului și identificarea surselor de finanțare.

Ca o notă persoanala, ideea nu este nouă, o propunea și Martin Luther King Junior în anii 60. Sunt multe țări care au un venit minim garantat pentru persoanele aflate în dificultate, inclusiv România. Avem Venitul Minim de Incluziune (VMI), care include atât Sprijin pentru incluziune – care înlocuiește Venitul Minim Garantat acordat până în 2024 și Sprijin pentru Familiile cu Copii – care înlocuiește Alocația pentru Susținerea Familiei, ajutor social acordat până în 2024.

Sunt peste 160 de mii de români care primesc aceste tipuri de ajutor. Însă, ceea ce propun acum mai marii lumii se referă la un venit minim pentru toată lumea.

Video. Cel mai deștept câine: se preface că are piciorul rupt ca să primească mâncare
Articolul anterior
Un moldovean a fost amendat cu 3.500 de lei, pentru că a instalat camere de supraveghere video în blocul în care locuia
Articolul următor