Mai mulți moldoveni, din țară și alte colțuri ale lumii, au donat bani pentru achiziționarea de concentratoare de oxigen

Au așteptat luni la rând ca statul să asigure spitalele raionale cu echipamentul necesar pentru tratamentul bolnavilor de Covid, iar până la urmă au pus mână de la mână și l-au procurat singuri.

Este vorba despre câteva sute de moldoveni din țară, care împreună cu alți compatrioți de-ai noștri din alte colțuri ale lumii, au reușit să adune peste 700 de mii de lei pentru achiziționarea concentratoarelor de oxigen, transmite tv8.md

Astăzi, o parte au ajuns și la Spitalul din Anenii Noi, unde până acum, peste 150 de pacienți aveau la dispoziție doar 17 aparate de acest fel.

În spitalul raional din Anenii Noi sunt cu 21 de paturi mai puține decât pacienți. Se întâmplă pentru că, în instituție, nu există suficiente locuri pentru bolnavii cu noul tip de coronavirus. Astfel, unii oameni sunt culcați pe paturile aduse de la o tabără de copii din preajmă.

Ieri, o asociație din Germania le-a mai donat 10 paturi, dar astăzi și acestea sunt deja pline. În această situație, în tot spitalul sunt doar 17 concentratoare de oxigen și șase puncte de oxigen centralizat, ceea ce este mult prea puțin, spun medicii.

Maia Sandu i-a trimis o scrisoare lui Vladimir Putin. Care a fost intenția
Articolul anterior
Italia rămâne închisă până în mai. Alte trei regiuni intră în scenariul roșu
Articolul următor
Alte articole interesante