Mai mulți preoți care ar urma să plece în „pelerinaje” la Moscova, surprinși la Aeroportul Chișinău

Mai mulți preoți, bănuiți de colaborare cu Kremlinul și Șor, care ar urma să zboare astăzi în „pelerinaje” la Moscova au ajuns la Aeroportul Internațional Chișinău. Aceștia au refuzat să ofere declarații pentru presă, scrie moldova1.md.

colaj foto: moldova1.md

Amintim că ieri, portalul deschide.md scria că zeci de preoți ai Mitropoliei Moldovei s-ar duce în pretinse pelerinaje la Moscova, unde ar fi primiți de reprezentanți de rang înalt ai Patriarhiei Ruse, iar la întoarcere ar primi promisiuni financiare și carduri bancare MIR emise de Promsviazbank, aflată sub sancțiuni internaționale.

Mitropolia Moldovei a confirmat pentru Compania Teleradio-Moldova pelerinajele în Federația Rusă ale mai multor preoți, dar spune că nu cunoaște despre pretinsele scopuri politice pentru care slujitorii implicați ar putea fi remunerați financiar. „Întrebând pe unii preoți care deja au făcut cale întoarsă în acest pelerinaj, au negat această informație ca fiind eronată”, a declarat episcopul de Soroca Ioan Moșneguțu.

Potrivit investigației, 24 de preoți de la Soroca și Florești ar urma să zboare astăzi, 20 august, în Federația Rusă în așa-zisele pelerinaje. Acestea ar fi organizate de mai multe fețe bisericești, inclusiv de episcopul Marchel.

Maia Sandu a depus la CEC listele cu semnături pentru înregistrarea la alegerile prezidențiale

Maia Sandu a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală listele cu semnături colectate pentru a se înscrie în cursa pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, informează unica.md.

”Am depus astăzi la Comisia Electorală Centrală 25 de mii de semnături, din cele peste 28 de mii colectate, pentru a putea fi înregistrată în calitate de candidată la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Mulțumesc fiecărui om care și-a depus semnătura, pentru fiecare cuvânt de încurajare. Le mulțumesc colectorilor pentru munca depusă. Sprijinul pe care l-am văzut în aceste zile mă convinge că suntem o mare familie de oameni care doresc să-și vadă țara prosperă și europeană. Împreună putem face lucruri mari. Vă mulțumesc!”, scrie Maia sandu într-o postare.

Zeci de oameni au venit să o susțină pe Maia Sandu.

Astăzi este ultima zi pentru înregistrarea prealabilă pentru participarea la alegerile din această toamnă

Astăzi este termenul limită pentru înregistrarea prealabilă pentru participarea la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. Până în prezent, s-au înregistrat prealabil peste 19.900 de persoane, informează moldpres.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), necesitatea înregistrării prealabile constă în stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care își exprimă intenția de a vota la una din secțiile de votare organizate peste hotarele țării. Acesta este unul dintre cele trei criterii stabilite de legea electorală, care, împreună cu informațiile despre dinamica participării alegătorilor la ultimele trei scrutine naționale și datele oferite de Ministerul Afacerilor Externe privind numărul și locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate, vor sta la baza deciziei autorităților de organizare a secțiilor de votare în afara țării.

Totodată, CEC amintește că la scrutinele din 20 octombrie 2024, alegătorii din SUA, Canada, Islanda, Finlanda, Suedia și Norvegia pot solicita votul prin corespondență, în acest caz înregistrarea prealabilă fiind obligatorie. Până astăzi, pentru votul prin corespondență s-au înregistrat peste 1700 persoane, cele mai multe solicitări fiind din SUA – 935 și Canada – peste 500.

CEC a propus anterior spre consultări publice lista posibilelor secții de votare deschise în străinătate. Acestea ar fi de circa 280.

Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. În aceeași zi, se va desfășura și referendumul republican constituțional la care cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Gelozia i-a luat mințile unui bărbat din Orhei. Acesta l-a înjunghiat pe un tânăr venit în vizită la fosta sa soție

Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost injunghiat de un al băiat în timpul unui conflict. Potrivit oamenilor legii, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, scrie unimedia.info.

„Pe data de 5 septembrie 2024, în jurul orei 21:00, Serviciul de Urgență 112 a primit un apel precum că un tânăr de 23 de ani, ar fi fost victima unor agresiuni cu cuțitul.  

Preliminar s-a stabilit că, tânărul de 23 de ani, în seara incidentului, a mers în municipiul Orhei pentru a discuta cu fosta soție.  

După ce a fost lăsat să intre în gospodăria femeii, tânărul s-a năpustit asupra unui alt tânăr de 19 ani, aflat în locuință, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii.  

În timpul confruntării, tânărul de 19 ani a găsit un cuțit de bucătărie provocându-i victimei plăgi în diverse regiuni ale corpului. Victima a fost transportată de urgență la spitalul raional Orhei pentru îngrijiri medicale. 

Poliția din Orhei a demarat o anchetă, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, recunoscându-și vina.  

Investigarea continuă, angajații IP Orhei desfășurând măsurile necesare pentru adunarea de probe și stabilirea circumstanțelor cazului”, a declarat ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău.

278 de secții de votare în străinătate, pentru alegerile din toamnă
Articolul anterior
Autoritatea sanitară europeană se aşteaptă ca mai mulţi oameni să pătrundă în Europa cu noua variantă de variola maimuței
Articolul următor