Mai mulți preoți din Moldova s-au vaccinat anti-Covid cu serul Sputnik V

Mitropolia Moldovei a donat 1.000 de doze de vaccin Sputnik V pentru vaccinarea slujitorilor bisericilor din țară.

,,Am venit să mă vaccinez pentru a proteja sănătatea mea şi a celor din comunitate. În fiecare zi, comunic cu sute de oameni, iar vaccinarea e un lucru important pentru a preveni riscul infectării. Înainte de a mă vaccina, m-am informat foarte bine. Am încredere în medicină ca şi în Dumnezeu. Dacă specialiştii, medicii au făcut acest bine omenirii, iar noi îl refuzăm, atunci poate fi şi un păcat”, a spus preotul Leonid Grigore din raionul Teleneşti.

,,Am venit din regiunea transnistreană pentru a ne bucura de această posibilitate, de a ne vaccina împotriva Covid-19. Duhovnicul nostru s-a îmbolnăvit cu o formă severă, a fost internat în secția de terapie intensivă, cu riscul de a-şi pierde viața. Eu nu credeam în existența virusului. Eram sigură că e un joc politic, dar când părintele s-a îmbolnăvit, mi-am schimbat opinia. Vaccinul e singura soluție pentru a putea stopa pandemia şi nu are nicio legătură cu biserica”, a spus călugărița Paisia.

Până astăzi, 265.323 cetățeni moldoveni s-au vaccinat anti-Covid cu cel puțin o doză de ser.

Filip Kirkorov a dat o petrecere spectaculoasă de ziua de naștere a fiului său! Natalia Gordienko, Jasmin, Timati, printre invitați
Articolul anterior
Cod galben de ploi și fulgere în Moldova
Articolul următor
Alte articole interesante