Maia Sandu a avut o întrevedere cu primarul Ion Ceban, în preajma turului II al alegerilor prezidențiale

Chiar în ajunul turului II al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu, candidat la al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu primarul de Chișinău, Ion Ceban, informează unica.md.

”Am discutat cu primarul Ceban despre faptul că dezvoltarea Chișinăului este posibilă doar prin apropierea de Uniunea Europeană și doar într-o democrație. Victoria Moldovei la referendum, opțiunea „DA” pentru care au votat 56% din chișinăuieni arată că majoritatea cetățenilor aleg integrarea europeană. Vocea poporului este cea mai importantă. Trebuie să ne unim cu toții, indiferent de ideologia politică, pentru a proteja democrația și alegerile libere.”, scrie Maia Sandu într-o postare.

Și edilul Ion Ceban a postat un mesaj imediat după întâlnire:

”Astăzi, am avut o discuție cu candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova,Maia Sandu. Am vorbit despre proiectele pe care le implementăm la Chișinău, despre necesitatea de fonduri europene pentru dezvoltarea orașului și despre păstrarea democrației în țara noastră.

Am reiterat că alegerile trebuie să fie libere, corecte și în mod democratic cetățenii să-și aleagă conducerea țării. Suntem împotriva oricăror abuzuri, încălcărilor și cumpărării de voturi.

Am transmis mesajul referitor la problemele și solicitările primarilor din toată țara. În aceste discuții am abordat subiectele și propunerile care vin să îmbunătățească activitatea Administrațiilor Publice Locale, dar și a tuturor cetățenilor.

Avem viziune și știm cum pot fi schimbate lucrurile mai rapid și mai eficient. Am reiterat că este necesar:

1. Realizarea proiectului de țară de construcție a centurii Chișinău;

2. Instituirea poliției comunitare în toate localitățile din Republica Moldova;

3. Promovarea și aprobarea proiectului referitor la parcările în Chișinău și în toată țara;

4. Revenirea la subiectul propus de noi privind impozitele persoanelor juridice care să rămână în proporție de 50% în bugetul local al municipiului Chișinău și Bălți deoarece actualmente, în raport cu alte localități, cele două municipii sunt abordate discriminatoriu;

5. La fel, am spus despre recomandările și apelul primarilor făcut și la alegerile parlamentare precedente cu privire la recunoașterea și includerea subiectului descentralizării și autonomiei locale în calitate de prioritate guvernamentală.

Am vorbit despre controalele inițiate din partea organelor de stat asupra primarilor localităților și fabricarea de dosare de integritate. Am apreciat mesajul dnei Maia Sandu care a promis revizuirea legii ANI pentru a evita astfel de situații pentru viitor.

Rămân în continuare ferm în dezvoltarea Chișinăului și a Republicii Moldova pe calea sa spre integrarea europeană.

Pe 3 noiembrie ieșim la vot.!”, scrie Ion Ceban în postarea sa.

Colindul lansat de Ion Paladi și Georgiana Lobonț, cel mai ascultat și cel mai viral pe câteva platforme concomitent

După succesul cu colindul “Ziua-i mare, seara-i sfânta”, alături de Paula Seling, care are peste 9 milioane de vizualizări, îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi, Ion Paladi, vine cu un nou proiect muzical alături de artista din România Georgiana Lobonț – “Soră lângă frate bun”, informează unica.md.

Colindul, lansat acum câteva zile, a ajuns cel mai viral pe Tik Tok la moment, iar pe YouTube este în trendingyoutube România pe locul 19!

În prezent este cel mai ascultat colind din România! În curând atinge circa jumătate de milion de vizualizări.

Videoclipul cu imagini de poveste, filmate în Bucovina, Putna, dar și mesajul textului, vin să aducă lumina și căldura sărbătorilor de iarnă și să-i unească pe cei dragi de sărbători.

Muzica îi aparține lui Ion Paladi, textul lui Mihai Pascar, iar aranjamentul muzical este semnat de Corneliu Botgros, alături de Orchestra Națională “Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

În acest colind, pe final, se aud și vocile tinerilor din ansamblul etnofolcloric DORURELE, condus de Vladimir Șchiopu, și care este patronat de revista unica.md, fapt pentru care ținem să-i felicităm pentru colaborarea frumoasă cu interpretul Ion Paladi.

Vă invităm să savurați acest superb colind, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere.

Marți, 17 decembrie, Ion Paladi va evolua la Sala Palatului din București în concertul Paulei Seling, iar pe 21 decembrie artistul nu va lipsi de la BT Arena Cluj, cea mai mare sală din România, de la spectacolul Georgianei Lobonț unde este Sold OUT de mai bine o lună. Colindul ”Soră lîngă Frate bun” a celor doi artiști va răsuna alături de Orchestra ”Lăutraii” condusă de maestrul Nicolae Botgros.

Ion Paladi și-a început activitatea artistică de la vârsta de 11 ani. A studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al Orchestrei Naționale ”Lăutarii” și este extrem de îndrăgit atât în țară, cât și peste Prut.

Un ucrainean a vrut să mituiască polițiștii de frontieră cu 20 de euro pe care i-a pus în pașaport

Pe parcursul săptămânii curente, în cadrul activităților de control desfășurate la PTFS „Lipcani-Rădăuți Prut”, un cetățean ucrainean, în vârstă de 47 de ani, aflat în calitate de pasager într-un mijloc de transport înmatriculat în Republica Moldova, a încercat să mituiască un angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu suma de 20 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bancnotele erau plasate în interiorul pașaportului și aveau scopul de a facilita trecerea ilegală a frontierei de stat.

 Polițistul de frontieră a respins ferm tentativa de mituire, iar incidentul a fost imediat raportat autorităților competente.

Investigațiile ulterioare au relevat că cetățeanul în cauză fusese documentat anterior pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Acum, acesta este cercetat și pentru tentativa de mituire, fiind pasibil de răspundere conform legislației în vigoare.

 Cazul este documentat în continuare de către autoritățile competente, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

În acest sens, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor:

 Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii. Poliția de Frontieră promovează principiul „Toleranță zero la corupție”.

 Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.

 Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.

Poliția de Frontieră rămâne ferm angajată în asigurarea integrității și securității frontierei, acționând cu profesionalism și respectând principiile statului de drept.

Polițiștii din Brigada cu Destinație Specială Fulger și-au comemorat astăzi camarazii căzuți la datorie

Astăzi, polițiștii din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger a IGP și-au comemorat primii camarazi căzuți la datorie pe câmpul de luptă de pe Nistru din anii 1991-1992, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au cinstit în tăcere memoria colegilor și au depus jerbe de flori la morminte.

La 13 decembrie 1991, 4 polițiști ai Brigăzii cu destinație specială ”Fulger” Gheorghe Cașu (21 de ani), Ghenadie Iablocichin (26 de ani), Valentin Mereniuc (24 de ani) Mihail Arnaut (21 de ani) aflați în exercițiul misiunii, s-au deplasat lângă satul Lunga, raionul Dubăsari, pentru a acorda sprijin colegilor. În cadrul operațiunii polițiștii au fost uciși.

Prin Decret Prezidenţial, polițiștii au fost decorați post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.
Prin gestul de astăzi, angajații poliției şi-au manifestat solidaritatea faţă de familiile eroilor poliţişti şi au adus un omagiu celor care nu mai sunt alături de noi, dar care au rămas în memoria noastră.

Cinste și onoare eternă eroilor căzuți la datorie!

Băiatul din raionul Leova, dispărut în luna septembrie, a fost găsit fără suflare: „Te-am aşteptat, să te întorci acasă”
Articolul anterior
Succes remarcabil pentru sportivii noștri! Vitalie Spînu a devenit triplu campion mondial
Articolul următor