Oficialii de la Chișinău au venit cu mesaje după anunțuț despre trecerea la cele veșnice a Suveranului Pontif, informează unica.md.

”Astăzi, în a doua zi de Paște, lumea se desparte de un promotor neobosit al compasiunii și echității. Papa Francisc și-a dedicat viața valorilor umanității, speranței și solidarității, iar prin exemplul personal al modestiei și smereniei, a reușit să apropie oamenii, indiferent de credință, origine sau statut.
Plecarea sa este un moment de reflecție pentru întreaga umanitate. Fie ca lumina pe care a aprins-o în inimile atâtor oameni să rămână vie și să ne călăuzească spre o lume mai bună.”
Premierul Republicii Moldova, Dporin Recean: „Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale, Papa Francisc. Devotamentul său față de compasiune și demnitate a rezonat dincolo de credință și granițe. Suntem alături de toți cei care deplâng această pierdere. Fie ca moștenirea sa să continue să ne inspire spre unitate și pace”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „În aceste zile de profundă însemnătate pentru lumea creștină, am aflat cu tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale Papa Francisc.
Papa Francisc a fost un simbol al păcii, al unității, al echității și al iubirii necondiționate pentru aproapele. Condoleanțe creștinilor catolici din întreaga lume”.