Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în aceste zile, întrevederi cu cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți în Italia. Timp de trei zile, urmează să ajungă în 7 orașe, informează unica.md.
”Mi-a făcut o deosebită plăcere să-mi încep ziua cu o discuție cu câteva tinere care au deschis afaceri de succes în Torino. Daniela, Ioana și Veronica gestionează un restaurant, o florărie și, respectiv, o gelaterie.
Am continuat cu o discuție caldă cu comunitatea de moldoveni din Torino și din împrejurimi. E uimitor cât de conectați sunt cetățenii noștri cu mersul lucrurilor de acasă, chiar și la peste 2 mii km distanță de țară. Oamenii văd și apreciază că transformăm Republica Moldova – construim drumuri, apeducte și sisteme de canalizare, reparăm grădinițe și școli, modernizăm spitale, creăm condiții mai bune pentru ca oamenii să dezvolte afaceri.
Acasă, statul susține antreprenorii inclusiv prin fonduri nerambursabile, prin acces la creditare avantajoasă, prin deschiderea noilor piețe pentru export, iar în următorii ani, ne propunem să susținem mai mult cetățenii care revin cu traiul acasă. Vom crea 3 birouri regionale prin care să ajutăm tinerii și familiile revenite acasă să se reintegreze mai ușor.”, scrie Maia Sandu într-o postare.