Maia Sandu se întâlnește azi cu președintele României, Klaus Iohannis

Șeful statului, Maia Sandu, pleacă astăzi la Bucureşti. Preşedintele urmează să se întâlnească cu liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, după care, la ora 12, cei doi lideri vor face declaraţii de presă.

Delegaţiile vor semna foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare între Republica Moldova şi România, dar şi acordul interguvernamental privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice. De asemenea, Maia Sandu se va întâlni cu prim-ministrul interimar al României, Florin Cîțu, cu preşedintele Senatului, Anca Dana Dragu, și cu președintele interimar al Camerei Deputaților, Sorin Mihai Grindeanu, scrie publika.md.

La București, preşedintele Republicii Moldova va fi însoțită de ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, cel al Infrastructurii, Andrei Spînu, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, și de cel al Educației, Anatolie Topală.

Din delegația oficială va mai face parte ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, şi secretarul general al Președinției, Cristina Gherasimov.

La sfârşitul anului trecut, președintele României, Klaus Iohannis, a vizitat ţara noastră. Aceasta a fost prima întâlnire oficială a Maiei Sandu cu un lider de ţară de la preluarea mandatului de președinte.

Costumul din mustăți, ultimul răcnet în lumea modei
Articolul anterior
Au început lucrările de asamblare a principalului pom de Crăciun din capitală
Articolul următor