Mama băiatului de 7 ani, găsit mort în casă la Nisporeni, suferea de depresie. Riscă 20 de ani de închisoare

Un copil de 7 ani a fost găsit mort lângă mama sa, care era în stare inconștientă în propria lor casa, având plagi pe mâini. Totul s-a intâmplat aseara la Nisporeni. Potrivit rudelor, femeia in vârstă de 45 de ani, care a fost transportată la spital în stare gravă, se afla in depresie, scrie protv.md.

foto simnol

Oamenii legii au deschis un dosar pentru omor, iar acum, mama băiatului ar putea sta 20 de ani după gratii.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a intamplat aseară, in satul Vărzărești din Nisporeni. Polițistii au fost alertați de un bărbat, ingrijorat că fosta soție nu-i răspundea la telefon. 

Fostul soț al femeii ne-a spus că au divortat in 2019, iar de atunci, acesta discută doar cu fiul lor. Bărbatul susține că a observat că in ultima perioadă fosta sa soție era depresivă, dar nu era agresivă cu copilul. Și bunicul băiatului de 8 ani, susține că mama acestuia era depresivă în ultima perioadă.

Femeia a fost transportată la spitalul raional Nisporeni in stare grava. Reponsabilii de la spital au menționat, că starea femeii este stabilă.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pe acest caz, iar după ce va fi externată, femeia va fi reținută. Potrivit codului penal, aceasta ar putea sta 20 de ani după gratii.

Spînu explică ce se poate întâmpla dacă Rusia ne va sista livrarea gazelor: „Indiferent de scenariu, în luna octombrie suntem asigurați”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susține că gigantul rus Gazprom încă nu a confirmat livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova pentru luna octombrie 2022. Potrivit ministrului, discuțiile continuă, iar în următoarele zile vom afla dacă țara noastră va primi sau nu gaz din Rusia. Totuși, Andrei Spînu spune că dacă din 1 octombrie Gazprom sistează livrarea de gaze naturale, R. Moldova are „rezerve de aproximativ 35 de milioane de metri cubi” care „ar putea fi suficiente pentru luna octombrie”. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la ProTV, scrie zdg.md.

„Menținem comunicarea (cu Gazprom n. red.) și vom vedea în zilele următoare dacă vor livra sau nu (gaze naturale după 1 octombrie n. red.).

(…) Guvernul face tot posibilul ca să avem în continuare gaz. Avem rezerve de aproximativ 35 de milioane de metri cubi. Din 1 octombrie, dacă nu vom primi gaz de la Gazprom, acest gaz (din rezervă n. red.) va fi utilizat și livrat cetățenilor. (…) Indiferent de scenariu, pentru luna octombrie noi suntem asigurați, acelea rezerve, plus trecerea Termoelectrica pe păcură și mai sunt alte întreprinderi care pot trece pe păcură. Această cantitate pe care o avem în rezerve ar putea fi suficientă pentru luna octombrie”, explică Andrei Spînu.

Prețul de achiziție a gazelor naturale importate de R. Moldova în luna septembrie este de circa 1 882 de dolari pentru o mie de metri cubi, adică cu peste 424 de dolari mai mult decât în luna august.

În toamna anului 2021, contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a fost prelungit pe cinci ani, în baza unei formule de preț „propuse de partea moldovenească”. Livrările de gaze naturale conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021. De atunci, prețul pentru gazele naturale a fost majorat de câteva ori, mai scrie sursa citată.

În Italia, un avion a fost distrus de fulger. Piloții au fost nevoiți să efectueze o aterizare de urgență

Un avion al companiei aeriene EasyJet a fost lovit de fulger în timpul unui zbor efectuat duminică, 25 septembrie 2022, provocând panică în rândul celor 90 de pasageri prezenți la bord.

Este prima dată în ultimii 15 ani când un avion este lovit de fulger în zbor, în Italia, relatează ziarul italian Corriere del Mezzogiorno.

Conform sursei citate, aeronava companiei EasyJet a decolat ieri de la Milano și se îndrepta spre Napoli, dar o furtună care s-a abătut asupra regiunii Campania a împiedicat-o să mai ajungă la destinație.

Un fulger, care a lovit o aripă a avionului în timpul zborului, i-a constrâns astfel pe piloți să devieze de la traseu și să efectueze o aterizare de urgență pe aeroportul Karol Wojtyla din Bari, în regiunea Puglia.

Din fericire, nici cei 90 de pasageri, și nici personalul de bord nu au fost răniți în timpul acestui incident, dar s-a creat panică mare în rândul acestora.

Pasagerii au fost transportați ulterior cu un autocar la Napoli, mai precizează sursa citată.

sursa

FOTO! Unde s-a ascuns Putin. Imagini cu palatul în care a fugit de ochii lumii și de unde dă ordine

În timp ce Rusia este un câmp de luptă între armată și familiile tinerilor chemați la mobilizare, Vladimir Putin stă ascuns de ochii lumii. Nu este la Kremlin, așa cum ar fi de așteptat, ci într-un palat uriaș unde se odihnește, potrivit presei internaționale, scrie digi24.ro.

Despre proprietatea unde stă ascuns Vladimir Putin sunt foarte puține informații publice. Există doar câteva fotografii care arată o clădire uriașă, pe care presa străină a numit-o palat, cu multe dormitoare cu o curte imensă. Casa se află la jumătatea distanței dintre Moscova și Sankt Petersburg, pe malul Lacului Valdai. Clădirea este definiția luxului. Dispune de un spa cu trei etaje, piscină, precum și un salon de înfrumusețare personal.

Potrivit Fundației Anticorupție, înființată de activistul rus Alexei Navalnîi, casa aceasta este locul favorit al lui Putin. Din alte informații furnizate publicului de aceeași sursă, se pare că locuința de lux nu este deținută în totalitate de președintele Rusiei, ci parțial ar fi și pe numele miliardarului Iuri Covalciuc, cunoscut drept bancherul personal al lui Putin.

O jurnalistă independentă, Farida Rustamova, susține că a aflat că Vladimir Putin intenționează să petreacă aici mai multe zile și că ar fi preînregistrat mai multe videoclipuri care vor fi lansate public. Încearcă în acest fel președintele Rusiei să mascheze lipsa din fața publicului.

Aceeași sursă spune că președintele și-a odihnit „trupul și sufletul” la complexul de lux.

Crimă șocantă în stânga Nistrului! Un bărbat și-ar fi bătut iubita în cuie, iar o țintă i-a bătut-o în tâmplă
Articolul anterior
Circa 400 de camioane așteaptă la vamă
Articolul următor