Mama care a fost filmată în timp ce-și bătea fetița cu bestialitate a primit dreptul să o viziteze. Rudele sunt revoltate de această decizie

Mătușa Alisei, fetița de 1 an și 2 luni care a fost bătută cu bestialitate de mama sa, se arată indignată, după ce asistența socială i-a permis mamei acesteia să-și viziteze micuța. „Alisa era un copil extrem de stresat, speriată și traumată. A trebuit să treacă mult timp până am văzut un zâmbet pe chipul ei, iar acum asistența socială ne impune să o supunem iar riscului. Sper ca organele de drept să se autosesizeze și să ia o decizie corectă. Această femeie cu siguranță nu se va schimba vreodată și nu are nevoie de copil, vrea doar răzbunare”, a menționat mătușa micuței, scrie unimedia.info.

„Alisa trăiește într-un mediu liniștit, înconjurată de multă dragoste, armonie și grijă. Cu excepția zilelor când la domiciliul nostru apar acei bunei care au știut și au ascuns faptul ca mama biologică a Alisei o maltrata, care cel mai probabil au mituit instituțiile care au susținut mușamalizarea cazului când nepoata mea a stat în reanimare din cauza unei căzături din pat.

Acești oameni care deschis ne-au zis „я заплачу за экспертизу” și încă strigă în gura mare că video în care fiica lor își bate copilul e montaj, chiar și dacă fiica lor a recunoscut faptul că a lovit copilul, tot ei fiind cei care se exprimă urât la adresa familiei mele, se caută chemați în ograda părinților mei pentru întrevederi cu Alisa.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, agenția teritorială de asistență socială sud vest din municipiul Hîncești, voi cei care ați eliberat un grafic fără prezența noastră, v-ați pus pe o secundă în locul copilului sau a tatălui ei, a familiei noastre? Eu să vă bat în așa hal nepoțica, mi-ați elibera grafic de întrevederi? M-ați mai primi în ogradă?

Unde ați fost atunci când așa-zisa mamă își maltrata copilul? De ce acum la fuga ne amenințați ca luați copilul, ne speriați cu amendă și insistați să lăsăm mama să își refacă relația cu copilul? Care relație? Pentru ce? Trebuie să așteptăm vânătăi și traume? Vă rog, luați decizii în favoarea copilului, nu în favoarea criminalilor”

La fel, aș vrea să-mi exprim și frustrările față de justiția din Republica Moldova. De ce un om care “fură o găină “stă în pușcărie și cineva care agresează fizic, moral și emoțional un copil, sau Doamne ferește omoară un om, stă liniștit acasă, după care i se stabilește grafic de întrevederi care cu siguranță i-ar afecta starea copilului?

Nu a fost ușor. Inițial, Alisa era un copil extrem de stresat, speriată și traumată. A trebuit să treacă timp și să ne dedicăm mult, până am văzut un zâmbet pe chipul ei, până ne-am convins ca e liniștită, trăiește fără frică și se bucură de lucruri frumoase. Acum asistența socială ne impune să o supunem iar riscului și fricii.

Sper ca organele de drept să se autosesizeze, să se excludă cu strictețe corupția și să se ia decizii corecte în baza adevărului, a faptelor comise anterior și în baza la ce ar fi mai bine pentru Alisa. În primul rând e viața unui copil, care merită tot ce e mai bun, apoi e cineva care se crede mamă, dar cu siguranță nu se va schimba vreodată și nu are nevoie de copil, vrea doar răzbunare pentru ca așa cer părinții ei ca să nu-i vorbească vecinii de rău”, a scris mătușa fetiței.

Amintim că femeia a fost filmată cum își bătea cu bestialitate propriul copil de doar 1 an și 2 luni, cu o cameră ascunsă, instalată de către tatăl micuței. Bărbatul a observat de mai multe ori vânătăi pe corpul fetiței sale, din acest motiv a instalat o aplicație de monitorizare, iar după ce s-a convins că micuța este maltratată a sunat imediat Poliția.

Cine ar putea fi succesorul papei Francisc și ce se întâmplă în adunarea secretă prin care Vaticanul își alege noul papă

Papa Francisc, care a murit luni, în a doua zi de Paște, a fost ales de cardinalii de la Vatican la vârsta de 76 de ani, după retragerea din funcție a predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea. Din moment ce nu a fost numit niciun succesor clar, oricare dintre membrii Colegiului Cardinalilor ar putea fi ales, scrie digi24.ro.

Totuși, câțiva dintre cei 252 de posibili candidați par a fi favoriți pentru preluarea conducerii Bisericii Catolice. Teoretic, orice persoană catolică de sex masculin poate fi aleasă în rol de papă, dar ultima dată când un catolic care nu era un membru al Colegiului Cardinalilor a fost ales să conducă Vaticanul s-a întâmplat în 1378.

După moartea sau retragerea din funcție a papei, un conclav este organizat în Capela Sixtină de la Vatican, acolo unde cardinalii discută și votează pentru a hotărî cine va fi următorul lider al Bisericii Catolice. Aceștia jură să nu dezvăluie nimic din ceea ce se discută în timpul adunării secrete și rămân izolați de restul lumii până când se alege noul papă. În tot acest timp, ei discută despre meritele fiecărui candidat luat în considerare.

Cu toate că oficial nu este permisă promovarea vreunuia dintre candidați, procesul alegerii noului papă este unul „extrem de politic”, potrivit BBC. Tradiția spune că toți cardinalii ar trebui să se lase ghidați doar de Sfântul Duh atunci când aleg cu cine să voteze.

Doar 138 dintre cei 252 de cardinali vor putea vota în următorul conclav, întrucât doar membrii Colegiului Cardinalilor care au sub 80 de ani au drept de vot. Votul este secret. Toți cardinalii-electori scriu numele celui pe care îl preferă pe o bucată de hârtie. Pentru alegerea noului papă este nevoie de obținerea unei majorități de minim două treimi.

Patru runde de vot au loc în fiecare zi, până când un candidat primește destule voturi pentru a fi numit papă. Buletinele de vot sunt arse după fiecare sesiune, fumul degajat putând fi văzut de cei care privesc procesul de afară. Dacă fumul este negru, cardinalii nu au ajuns la o decizie. Dacă fumul este alb, înseamnă că ei au reușit să aleagă un nou papă.

În perioada sărbătorilor, risipa alimentară atinge cote alarmante

În perioada sărbătorilor, risipa alimentară ajunge la cote alarmante. Sute de tone de produse sunt aruncate în fiecare an, chiar și în condițiile în care multe dintre acestea ar putea fi salvate sau reutilizate. Specialiștii spun că, de la an la an, oamenii sunt tot mai conștienți, iar partea pozitivă este că alimentele ce ajung în tomberoane sunt tot mai puține. Totuși, mai avem de lucrat la acest capitol, scrie radiomoldova.md.

Experții susțin că 40 la sută din risipa alimentară a Republicii Moldova este din cauza cetățenilor care merg la magazin, fac cumpărături, plătesc sume enorme pentru ele, le duc acasă, iar mai apoi multe dintre ele ajung la gunoi.Pentru a preveni risipa alimentară, fiecare cetățean trebuie să țină cont de câteva reguli simple, inclusiv consumul rațional de alimente, afirmă comunicatoarea de la Banca de Alimente, Ana Ceban.

Trebuie să facem cumpărăturile în baza unei liste, astfel ca să evităm achizițiile în plus, să găsim anumit forme de valorificate a alimentelor rămase, fie că sunt donate persoanelor nevoiașe, fie sunt congelate sau făcute alte rețete creative. De exemplu, ouăle roșii pot fi utilizate pentru salate, fructele și legumele pot deveni sosuri sau smoothie, se pot face diferite copturi din lactatele rămase.

În același timp, alimentele donate de agenții economici ajung la cele mai vulnerabile persoane, evident cu respectarea termenului de valabilitate, a mai spus Ana Ceban.

”În ceea ce ține de agenții economici, Banca de alimente se ocupă de recuperarea alimentelor care riscă să fie aruncate, pentru că fie au fost efectuate stocuri în exces, fie au defecte de ambala, fie trece perioada în care ele sunt achiziționate. E important ca ele să fie sigure pentru consum, iar Banca de alimente asigură condițiile de păstrare necesare și le distribuie în peste 78 de servicii sociale partenere.

Cetățenii Republicii Moldova aruncă la tomberon în fiecare an aproximativ 180.000 de tone de produse alimentare. Aceasta în timp ce fiecare a patra persoană din mediul rural nu își poate permite să se alimenteze suficient și suferă din cauza foamei, relevă datele prezentate de economistul Veaceslav Ioniță.

TRAGEDIE de Paște: Un autobuz, condus de un moldovean, implicat într-un grav accident în Ucraina: Un pasager a murit, alți șase au fost răniți

Un grav accident rutier produs în dimineața zilei de 20 aprilie, în raionul Mohîliv-Podilskîi din regiunea Vinița, Ucraina, s-a soldat cu rănirea a șapte persoane, dintre care una a decedat ulterior. Autobuzul implicat, un vehicul de cursă marca Scania, era condus de un cetățean moldovean în vârstă de 64 de ani, au transmis autoritățile locale într-un comunicat, scrie ziua.md.

Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei, șoferul a pierdut controlul asupra direcției, iar autobuzul a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.În urma impactului, șapte pasageri au fost răniți, inclusiv o fetiță de 8 ani și un bărbat de 48 de ani, cetățean străin.

Ulterior, portalul Strana.ua a anunțat că bărbatul, de naționalitate chineză, a murit din cauza rănilor suferite.

Cinci dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit surselor locale, compania de transport nu răspunde apelurilor pasagerilor răniți și nu colaborează cu aceștia în present, notează sursa citată.

Cinci școli din Moldova vor beneficia de ateliere despre educația responsabilității globale
Articolul anterior
Igor Dodon a marcat 81 de ani de la eliberarea de sub ocupația fascistă, în nordul țării
Articolul următor