”Marea evadare”. Rușii plătesc peste 25.000 euro pentru a fugi din țară cu avioane private

Cererea de locuri pe avioane private a explodat la Moscova dupa ce Vladimir Putin a ordonat prima mobilizare de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Rusii bogati cauta o cale de a iesi din tara, in contextul in care autoritatile intentioneaza sa inchida granitele pentru barbatii aflati la varsta mobilizarii.

Pasagerii se indreapta cu precadere spre Armenia, Turcia si Azerbaidjan, care permit rusilor intrarea fara viza. Acestia platesc intre 20.000 si 25.000 de lire sterline pentru un loc intr-un avion privat, in timp ce pretul pentru inchirierea unui avion cu opt locuri variaza intre 80.000 si 140.000 de lire sterline, anunta The Guardian.

„Situatia este absolut nebuna in acest moment”, a declarat Evgheni Bikov directorul unei companii de brokeraj de avioane, Your Charter. „Primeam 50 de cereri pe zi; acum sunt in jur de 5.000”.

Decizia Kremlinului de a anunta o mobilizare partiala a declansat in randul barbatilor de varsta militara un exod fara precedent. La punctele de trecere a frontierei rusesti s-au format ambuteiaje kilometrice, in timp ce majoritatea biletelor de avion comercial dus-intors s-au epuizat pentru zilele urmatoare.

Bikov a declarat ca firma sa a inceput sa inchirieze avioane comerciale mai mari in incercarea de a satisface cererea si de a reduce preturile. „Dar pur si simplu nu putem gasi suficiente locuri pentru toata lumea”, a spus el, adaugand ca cel mai ieftin loc la un avion comercial inchiriat spre Erevan avea un pret de aproximativ 200.000 de ruble (3.000 de lire sterline).

FlightWay, care ofera zboruri cu avioane private, a declarat ca se confrunta cu o crestere a numarului de cereri pentru zboruri dus catre Armenia, Turcia, Kazahstan si Dubai. „Cererea a crescut de 5o de ori”, a declarat Eduard Simonov, seful companiei.

Acesta a precizat ca disponibilitatea avioanelor de inchiriat a fost foarte limitata dupa ce UE si Marea Britanie au introdus sanctiuni impotriva Rusiei la scurt timp dupa inceperea conflictului.

„Toate firmele europene de avioane private au parasit piata. Acum exista mai multa cerere decat oferta, iar preturile sunt la cote maxime fata de acum sase luni”, a declarat Simonov.

Nu doar cei foarte bogati cauta sa se foloseasca de avioanele private, unele companii inchiriind avioane pentru a-si transporta personalul masculin. Potrivit publicatiei rusesti de afaceri Kommersant, o companie de design de jocuri video din Moscova a inchiriat un zbor intreg pentru a-si scoate angajatii din tara.

„Avem o baza de clienti complet noua, atat companii, cat si persoane care nu au mai zburat niciodata cu avioane private”, a declarat Simonov. „Sunt multi care au mai avut niste bani in plus si cauta sa plece”.

In Rusia exista temeri tot mai mari ca Kremlinul intentioneaza sa isi inchida granitele in aceasta saptamana.

Grupuri independente pentru drepturile omului au declarat ca, incepand de duminica, politistii de frontiera de la singurul punct de trecere operational al Rusiei cu Georgia au impiedicat unele persoane sa iasa, invocand legea privind mobilizarea.

Intrebat despre posibilitatea inchiderii frontierelor in cadrul unei convorbiri telefonice cu reporterii, luni, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Nu stiu nimic despre acest lucru. Deocamdata, nu s-a luat nicio decizie in acest sens”.

Potrivit unui studiu, Rusia urma sa piarda deja 15% dintre milionarii sai in acest an, pe masura ce cei mai bogati cetateni ai sai se muta in strainatate. Mobilizarea este probabil sa adanceasca aceasta plecari, ceea ce ar putea exacerba daunele aduse economiei rusesti.

„Cei mai multi dintre clientii nostri tineri de sex masculin au plecat cand Putin a anuntat mobilizarea saptamana trecuta”, a declarat un angajat al unei companii de servicii de concierge de lux din Moscova. „Obisnuiam sa sun la restaurantele si barurile de pe Iazurile Patriarhului pentru a rezerva mese pentru ei”, a spus el, referindu-se la un cartier de lux din centrul Moscovei. „Acum, tot ce fac este sa rasfoiesc agregatoarele de zboruri pentru a le gasi ultimul loc de avion pentru ei la Erevan”.

Exodul celor bogati si puternici din Rusia ar putea alimenta o parte din furia observata in zonele mai sarace ale tarii, care par sa fie afectate in mod disproportionat de recrutare.

O gluma telefonica recenta in care a fost implicat fiul lui Peskov a evidentiat credinta sustinuta de multi ca inaltii oficiali rusi si copiii lor nu vor fi recrutati pentru a lupta in Ucraina.

In apelul, orchestrat de doi activisti care au legatura cu liderul opozitiei incarcerat Alexei Navalni, Nikolai Peskov este auzit spunand ca „evident ca nu” se va inrola in armata atunci cand i se cere sa se prezinte la comisariatul militar la ora 10.00 a doua zi.

„Trebuie sa intelegeti ca nu este corect pentru mine sa fiu acolo. Trebuie sa rezolv acest lucru la un alt nivel”, este auzit Nikolai Peskov spunand.

Cand a fost intrebat despre convorbirea telefonica, tatal sau a spus ca era „la curent” si a sustinut ca transcrierea integrala nu a fost publicata.

The Guardian a vazut dovezi ca fiul unui membru proeminent al Dumei, un oficial care face frecvent declaratii antioccidentale si patriotice, a parasit tara cu un zbor spre Istanbul sambata. Potrivit mesajelor text analizate de The Guardian, deputatul Dumei si-a insotit fiul la un aeroport din Moscova pentru a se asigura ca va fi lasat sa iasa din tara.

„Marea evadare”, a scris de fiul aflat in avionul spre Turcia pe un grup privat pe Snapchat.

Halucinant! O femeie a plătit o sumă colosală unui fals atronaut rus care i-a cerut bani de rachetă să se întoarcă pe Pământ şi să se căsătorească cu ea

O femeie din Japonia, înşelată de un fals astronaut rus care a cerut bani să se întoarcă pe Pământ şi să se căsătorească cu ea.

O femeie japoneză în vârstă de 65 de ani a fost victima unei escrocherii romantice internaționale puse la cale de o persoană care pretindea că este un astronaut rus care are nevoie de fonduri pentru a se întoarce pe Pământ, a anunțat poliția locală.

Poliția prefecturii japoneze Shiga a afirmat că victima din orașul Higashiomi i-a trimis escrocului aproximativ 4,4 milioane de yeni (aproximativ 41.340 de dolari) pe parcursul a mai multor luni, potrivit Global News.

Cei doi s-au cunoscut pe Instagram în iunie, când falsul astronaut i-a trimis femeii un mesaj și a pretins că lucrează la Stația Spațială Internațională, susține poliția.

Rețeaua de televiziune japoneză TV Asahi a afirmat că profilul escrocului includea mai multe fotografii făcute din spațiu.

Kyodo News, o agenție de știri cu sediul la Tokyo, a relatat că cei doi au comunicat și prin intermediul unei aplicații de mesagerie numită Line. Acolo, escrocul a pretins că este îndrăgostit de victimă și că vrea să se întoarcă pe Pământ pentru a se căsători cu ea.

Dar exista o capcană: escrocul pretindea că trebuie să plătească din buzunar pentru mai multe elemente ale călătoriei de întoarcere, inclusiv o rachetă și „taxele de aterizare” ale acesteia, a relatat Kyodo News.

Bani de rachetă pentru a se întoarce pe Pământ

Escrocul i-a spus femeii că o iubește și că vrea să înceapă o nouă viață cu ea în Japonia, dar că acest lucru se poate întâmpla doar după ce cumpără racheta pentru a zbura în țară, a susținut el. Femeia s-a conformat și i-a trimis „astronautului” tranzacții monetare repetate într-un cont bancar specificat.

Când escrocul a continuat să insiste ca ea să trimită mai mulți bani, victima a devenit suspicioasă și a alertat poliția.

Escrocheriile romantice online – deși rareori prezintă astronauți – au crescut în popularitate în ultimii ani.

Poliția regală canadiană încurajează utilizatorii rețelelor de socializare să rămână sceptici cu privire la mesajele venite de la persoane necunoscute. Organizația recomandă efectuarea unei căutări amănunțite pe internet cu privire la identitatea unei persoane. De asemenea, aceștia susțin că, dacă o persoană s-a „îndrăgostit repede” sau cere bani, ar trebui să fie privit ca un semnal de alarmă.

sursa

Mod sănătos de viață după gratii: Cursuri gratuite de fitness pentru deținutele de la Rusca

Pentru prima oară în istoria penitenciarului de femei din Rusca sunt organizate și desfășurate cursuri de instruire fitness. O antrenoare celebră în lumea sportului din Republica Moldova, Natalia Șveț s-a oferit să instruiască, gratis, timp de 6 săptămâni, femeile aflate în detenție, scrie unimedia.info.

„În scop de solidaritate, dar și de promovare a unui mod sănătos de viață după gratii, la prima ședință de sport, alături de femeile din detenție s-au antrenat și doamnele din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în frunte cu directoarea adjunctă Liuba Jignea-Suveica. 

Înainte de a purcede la antrenamentul propriu-zis, directoarea adjunctă a ANP și-a exprimat mulțumirea pentru un astfel de eveniment, menționând că cea mai bună pastilă antistres este efortul fizic, îndemnând persoanele din custodia penitenciarului gazdă să practice sportul, indiferent de starea  de spirit. 

Pe lângă antrenamentele performante, trainer-ul Natalia Șveț, a venit cu un șir de recomandări în fața celor prezenți ce ține de o poziționare corectă, respirație corespunzătoare, stare de sănătate pozitivă și altele. Totodată, antrenoarea a dat promisiuni că timp de 6 săptămâni va depune toată străduința ca să transmită femeilor din detenție o parte din dragostea sa față de sport, dar și experiența acumulată, astfel încât, pe viitor, aceste antrenamente să aibă continuitate în cadrul penitenciarului. 

„Rănile câștigătorilor se vindecă mai repede, este un fenomen stabilit științific. La fel ca și faptul că frica și stresul slăbesc imunitatea. Trăim un stres continuu și acest lucru este cu certitudine dăunător pentru sănătate. A venit timpul să schimbăm lucrurile!„ a menționat înainte de a purcede la „treabă„ Natalia. 

Administrația Națională a Penitenciarelor aduce sincere mulțumiri antrenoarei Natalia Șveț pentru efortul și contribuția sa la reintegrarea persoanelor din detenție”, menționează ANP.

Dacă vrei și TU să abordezi un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

Condiții moderne la Hubul educațional de la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul, renovat și dotat cu mobilier. Ce alte instituții urmează

Hubul educațional de la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul a fost renovat și dotat cu mobilier modern pentru elevi și profesori. Încăperea are o suprafață de 500 de metri pătrați și cuprinde mai multe laboratoare și săli de clasă, un spațiu de consiliere psihologică, un laborator de creație video și o sală multifuncțională.

Modernizările au fost făcute din cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Suma investițiilor alocate colegiului din Cahul se ridică la 339 175 euro.

În total, în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” sunt prevăzute aproape 25 mln euro pentru modernizarea a 7 universități și 6 colegii pedagogice din țară.

Cum i-a trecut unei propagandiste ruse înfocate cheful de a mai susține războiul după ce femeile au fost luate de pe stradă pentru a fi trimise pe front
Articolul anterior
VIDEO! Protest neobișnuit în Shenzhen împotriva unei noi carantine
Articolul următor