Mariana Rață, dezvăluiri despre relația Morari-Platon: ,,Au existat bănuieli încă din noiembrie 2020, dar nu am acordat importanță zvonurilor”

Mariana Rață, prezentatoarea și una dintre fondatoarele postului TV8, a oferit mai multe detalii în premieră despre scandalul Morari-Platon. Jurnalista de investigații susține că a avut unele bănuieli despre apropierea celor doi, însă nu ar fi avut probe și prin urmare nu a acordat mare importanță subiectului.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu #fărăprotocol cu Dorin Galben, transmite realitatea.md.

„Am început să am bănuieli încă din luna noiembrie 2020, atunci când Natalia l-a invitat pe Platon la emisiune, cea de-a treia, or ultima emisiune pe care a făcut-o ea cu Platon. Ea încerca să-l invite în ultima săptămâna de campanie electorală, turul 2 al alegerilor prezidențiale. Noi am aflat cumva pe ultima sută de metri și am avut o discuție între trei, eu, Natalia și Svetlana Buza, directorul. Am întrebat-o, care e logica să-l inviți pe Platon în ultima săptămână de campanie electorală, decisivă la alegerile prezidențiale. Ea a spus că el va vorbi foarte mult despre Plahotniuc, despre pericolul pentru Republica Moldova, însă din mesajele lui Platon din acea perioadă că el dădea doar într-un candidat, el lovea foarte mult în Maia Sandu, nu o protejam pe Maia Sandu, dar nici nu voiam să fim folosiți. I-am spus, tu nu poți să-l inviți pe Platon, nu există nici un argument, nu este concurent electoral, de ce să invităm această persoană în ultima săptămână? I-am spus dacă îndrăznești să faci asta, noi cu Svetlana vom pleca din această instituție. Natalia a făcut un pas în urmă, iar emisiunea a avut loc după două săptămâni după alegeri. Pentru noi era importantă acea emisiune, să vedem ce se întâmplă? De ce insistă ea să aibă emisiuni cu acea persoană, căci ea vorbea despre rating, despre valoarea informațională. După emisiune i-am spus, noi nu am înțeles despre ce a fost acea emisiune, el te-a dominat, tu nu prea ai putut să ții pasul, nu ai fost firească. Atunci am rugat-o să nu-l mai invite niciodată pe Platon la emisiuni. Să nu mai facă interviuri cu acest interlocutor și ea a acceptat. Nu aveam indicii, nu am auzit bârfe despre ei în acea perioadă”, declară Rață.

Mariana Rață spune că a fost sunată de oameni și anunțată că cei doi se vedeau prin localuri.

„Rumoare, zvonuri au început să apară la sfârșit de primăvară. Pe mine mă sunau oamenii și-mi spuneau că i-au văzut în oraș împreună, în localuri. Nu am prea acordat mare atenție, căci la întrebarea unde exact, oamenii nu puteau răspunde. Deja prin iunie au început să vină apeluri și ne spuneau concret, în localul cela, în ziua cutare. Nu aveam probe însă. Eram vigilentă să nu influențeze politica editorială, eram atentă pe cine invită Natalia în emisiuni. Prima probă a apărut atunci când Platon a publicat fotografia pe Facebook a copilului. Evident noi am recunoscut copilul. Imediat am convocat Consiliul de Administrare. Natalia a spus că din întâmplare a apărut, că a transmis fotografia unui cunoscut, care nu știa că este administrator al paginii lui Platon. Din întâmplare a pus-o acolo și că nu a transmis lui Platon astfel de poze. Nu ni s-a părut credibil acest lucru, argument. Atunci am mai rugat-o să nu facă emisiuni cu Platon sau cu alte persoane care ar putea reprezenta interesele acestuia. Angela Gonța ne-a asigurat că ea nu a știut nimic despre asta”, a mai spus Rață.

Îmi pare rău că nu v-am spus mai devreme, sunt cuvintele pe care Natalia Morari le-a spus celor de la TV8 în ziua în care a confirmat zvonurile despre ea și Platon.

„Ea ne-a confirmat și ne-a spus, îmi pare rău de un singur lucru, că nu v-am spus mai devreme. Atât, noi nu am stat mai departe să discutăm pentru că noi aveam de luat decizii instituționale. De pe data de 7 septembrie nu am mai discutat cu Natalia. Din câte știu nici Angela Gonța nu a mai avut nici o comunicare cu ea. Noi am întrebat-o despre acel șantaj de la SIS, în ce constă el. Ea nu a vrut să ne spună. Eu tind să cred că șantajul nu a fost de fapt”, a mai spus jurnalista.

La 8 septembrie curent, renumita jurnalistă Natalia Morari, persoană care a stat la bazele creării postului televiziune TV8, anunța că renunță pentru o perioadă la emisiunile sale și se retrage din temporar din Consiliul de Administrație al televiziunii. Anunțul a venit după ce aceasta a dezvăluit că tatăl copilului său este controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.

Lacrimi și durere la Susleni! Ana-Maria, tânăra răpită și ucisă cu cruzime a fost condusă pe ultimul drum

Lacrimi și durere la Susleni. Zeci de oameni s-au adunat astăzi să o petreacă pe ultimul drum pe Ana-Maria. Tânăra de 19 ani, însărcinată în 6 luni, a fost găsită fără suflare la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în Orhei. Principalul suspect a fost plasat în arest pentru 30 de zile și pledează nevinovat, scrie tv8.md.

Între timp, aseară, un grup de localnici din Chițcanii Vechi, satul în care locuiește principalul suspect, au aprins mai multe lumânări în fața porții acestuia. Oamenii s-au adunat la poarta suspectului, unde au scris numele fetei din zeci de lumânări aprinse. Au făcut din lumânări și numele băiețelului nenăscut – Ion. 

Reamintim că corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei, a fost găsit de un grup de polițiști de la Chișinău, pe 20 aprilie, în apropiere de Chițcanii Vechi, localitatea de unde este originar principalul suspect. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul a fost găsit cu greu, lângă un pârâu, fiind aruncat într-o groapă, acoperită apoi cu crengi. 

Fata însărcinată fusese văzută ultima dată în seara de 12 aprilie. Aceasta se întorcea la căminul din Orhei după o oră de meditații. Din imaginile de pe camerele de supraveghere, obținute de TV8, se vede cum tânăra ajunge în stația cu pricina, iar la câteva minute de ea se apropie un automobil în care și urcă. Bărbatul le-ar fi spus oamenilor legii că imediat ce a urcat în mașină și și-a dat seama că nu era cea pe care o aștepta, tânăra i-ar fi cerut să oprească, pentru a ieși. El spune că a lăsat-o pe marginea drumului, la o distanță de 300 de metri de stația pentru transportul public, de unde a luat-o, după care el și-a continuat drumul. Ulterior, a refuzat să conlucreze cu ancheta. 

Bănuitul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Avocatul acestuia a refuzat să ofere declarații pentru presă, însă procurorii susțin că bărbatul pledează nevinovat. După aproape o săptămână de căutări la Orhei, oamenii legii au căutările și la Telenești, de unde este șoferul.

Vineri, 19 aprilie, polițiștii au anunțat că în urma perchezițiilor acasă și în mașina suspectului, au descoperit mai multe lucruri pentru femei.  În context, oamenii legii au făcut un apel către cetățeni, pe care îi îndeamnă să îi sesizeze în cazul în care au avut „tangențe dubioase” sau „cu tentă infracțională” cu acest bărbat.  Într-un comunicat al poliției, se subliniază faptul că bărbatul, în mașina căruia a urcat tânăra de 19 ani, s-a schimbat fizic foarte mult de-a lungul timpului, dar și a condus mai multe mărci și modele de mașini.

imagini: tv8.md

Campanie socială de Paște de la Prima Finanțare – “Împarte Bunătate”

CASA+FAMILIA=ACASĂ. Pentru majoritatea, aceasta este formula fericirii! Iar în perioada sărbătorilor pascale, cuvântul ACASĂ capătă un sens cu totul special. 

În lumina sărbătorilor de Paște, Prima Finanțare dorește să aducă bucurie și speranță în casele celor care cu adevărat au nevoie de sprijin și empatie. 

Prima Finanțare lansează o campania socială de Paște “Împarte bunătate”, dedicată sprijinirii a aproximativ 100 de familii nevoiașe și bătrâni din comunitate, oferindu-le coșuri cu produse alimentare.

În perioada 18 aprilie – 18 mai 2024, compania va redirecționa 1% din suma creditelor acordate Prima Soluție (destinația pentru Casă și Familie) pentru a procura și a oferi coșuri cu produse alimentare familiilor social-dezavantajate din țară.

Astfel, fiecare credit acordat va deveni o rază de lumină, ce va încălzi și hrăni sufletele și trupurile celor care au nevoie de sprijinul nostru.

Cum pot contribui clienții? 

Beneficiind de un credit de consum – Prima Soluție, care este destinat pentru realizarea planurilor și nevoilor, clienții nemijlocit ajută o familie să se bucure de o masă de Paște, cu cozonaci, ouă roșii și mult mai mult.

Prima Finanțare crede că aceasta campanie va avea un impact social profund, atât în rândul clienților fideli ai companiei, cât și al celor noi.

Vă îndemnăm să vă alăturați la Prima Finanțare în această misiune a generozității și compasiunii. 

Împreună putem face din gesturi mici, lucruri frumoase! 

Haideți să facem Paștele cu adevărat special pentru toți!

Cererile pot fi depuse atât online, cât și în cadrul sucursalelor Prima Finanțare.

Mai multe detalii despre finanțarea nevoilor personale, proiectelor în afaceri și agricultură puteți afla pe primafinantare.md sau la Call Center 022 20 20 20.

Prima Finanțate – prima alegere în finanțarea Start-Up-urilor și Antreprenorilor!

Despre Prima Finanțare

Prima Finanțare este un brand internațional, care oferă o experiență unică în finanțarea afacerilor, inclusiv în agricultură, cât și oferă finanțare pentru Casă și Familie.

Compania susține deopotrivă spiritul antreprenorial și persoanele social/financiar dezavantajate prin credite accesibile și consultanță privind investițiile în afaceri, inclusiv agricultură, comerț și produse ce economisesc energia. 

Prin istoria de circa 14 ani Prima Finanțare a contribuit la dezvoltarea a peste 24 000 de afaceri locale cu un portofoliu de peste 714 mln lei. În prezent compania înregistrează un număr de 3 216 clienți cu un portofoliu de peste 140 ml lei, dintre care 63 mln au fost destinate femeilor de afaceri.

Detalii despre incendiul de la liceul ”Liviu Deleanu” din Capitală. Ce a făcut un elev

Primăria Municipiului Chișinău informează cu referire la incidentul de astăzi, 23 aprilie, de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din sectorul Buiucani, unde un elev a dat foc unui caiet.

”Astăzi, la pauză, după lecția a 3-a, aproximativ la ora 11:28, un elev a dat foc la un caiet cu învelitoare, pe holul etajului 3.

Arderea a fost localizată de un profesor, care a intervenit prompt pentru stingerea focului și s-a apelat imediat la 112.

Între timp profesorii au evacuat elevii, conform procedurii.

Pompierii au ajuns rapid la fața locului, iar la venirea acestora focul era deja stins.

Conform recomandărilor pompierilor, peste 30 de minute, elevii și personalul didactic au revenit la ore.

Actualmente lecțiile se desfășoară conform orarului.

Menționăm că în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.”, anunță municipalitatea.

Incendiul a izbucnit pe data de 5 aprilie. Flăcările au cuprins demisolul instituției de învățământ. Zece echipe de intervenție au participat la stingerea focului. Din clădire au fost evacuați circa 1.900 de elevi. Victime nu au fost raportate.

Morgenshtern va fi prezentatorul unui incendiar show de televiziune
Articolul anterior
Anna Lesko, într-o rochie scurtă şi transparentă, la primele ore ale dimineții. Imaginile i-au cucerit pe fani
Articolul următor