Mărturii cutremurătoare despre tânărul moldovean, înecat în mare la Coblevo. Iubita sa era alături când s-a întâmplat nenorocirea

Doi tineri și-au organizat o vacanță la mare, dar totul s-a încheiat tragic. Băiatul de 26 de ani s-a înecat acum două zile în Marea Neagră, sub ochii iubitei sale. Tânăra, tot moldoveancă și ea, a povestit pe o rețea de socializare cu durere prin ce a trecut și încă mai trece, potrivit realitatea.md.

separator
G.M. și iubita lui C.N. – el originar din raionul Răzeni, iar ea din raionul Ialoveni, au ajuns la mare.

„Noi umblam ca doi nebuni să cumpărăm o saltea gonflabilă. El nu avea răbdare s-o probeze pe mare. Eram ambii pe malul mării. El voia să se ducă de unul singur, dar eu nu i-am permis. Trebuia să lăsăm cu cineva lucrurile. După ceva timp, au venit niște persoane cu care eram veniți la mare. El nici nu s-a salutat, a luat salteaua și dus a fost. Eu din urma lui. Am insistat să merg cu el, pentru că ambii nu putem înota”, a spus C.N.

La mare cu iubiții, era venit și fratele lui C.N., dar și niște cunoscuți. „Din neatenție și savurând valurile mării, ne-am dus prea departe de mal. El a intrat în panică. Eu îi spuneam să stea calm, că fratele meu ne va salva. Am încercat să dăm din picioare și mâini ca să ieșim la mal, dar ne duceam mai departe de el.

Din nefericire, el a sărit în apă. I-am dat mâna, mă răsturnam și eu cu el. M-a lăsat. A încercat să înoate vreo 2-3 metri, a intrat în panică și mai tare. Eu ceream ajutor, strigam și la el să se calmeze… El se scufunda…”, a mai povestit C.N.

Într-un final, oamenii de pe plajă i-au zărit. Fratele C.N. a pornit înotând pentru a-i salva, însoțit și de o persoană pe skyjet.

„Am fost scoși la mal. I s-a acordat primul ajutor. Fratele meu a încercat să-l resusciteze, dar era deja prea târziu… Doamne, de ce a coborât de pe salteaua aia blesemată… De ce m-ai lăsat singură? Ce mă fac fără tine? Toate s-au întâmplat sub ochii mei. Aveam planuri pentru o viață frumoasă, nu pot să cred. Mare adâncă și vacanță blestemată…”, a adăugat C.N.G.M. era copilul cel mai mic la părinți. Are și el un frate căsătorit. Iubita lui a mai spus că aveau de gând să fie unul lângă celălalt mereu. Acum, nici nu-i vine să creadă și nici nu vrea să-și imagineze ce va face mai departe.

Presa din Ucraina scrie că tânărul a fost dus la Biroul regional din Nikolaev pentru examinarea medico-legală. Urmează rudele să decidă dacă-l vor repatria.

Parlamentul Independenței cere guvernelor de la Chișinău și București unirea neîntârziată a Republicii Moldova cu România

Unirea cât mai repede dintre Republica Moldova și România. Asta cer reprezentanții asociației obștești „Parlamentul Independenței”, guvernelor de la Chișinău și București. Ei vor convocarea ședinței comune la care să se adopte Actul Unirii Republicii Moldova cu România – act normativ suprem al dreptății și totodată al lichidării Pactului Ribbentrop-Molotov pentru națiunea română, scrie evz.ro.

Într-o declarație, semnatarii și votanții Declarației de Independență se adresează și guvernelor Statelor Unite ale Americii, Germaniei și Franței. Care ar trebui să ajute la această mutare care să reîntregească națiunea română.

Unirea dintre Republica Moldova și România, cerută de Parlamentul Independenței

Președintele asociației „Parlamentul Independenței”, Alexandru Arseni, doctor habilitat în dreptul constituțional, a prezentat Declarația-apel cu privire la securitatea națională și integritatea teritorială în contextul situației social-politice interne și externe. Potrivit lui, un apel cu privire la adoptarea actului reîntregirii, adresat către guvernele de la Chișinău și București a fost și anterior. Apelul fusese adoptat pe 26 decembrie 2022, fiind semnat de către 101 deputați semnatari și votanți ai Declarației de Independență, dar și subsemnat de mai bine de 50 de personalități marcante din domeniile știință, cultură, medicină, literatură etc.

Au mai existat apeluri cu privire la extinderea și acoperirea teritoriului Republicii Moldova cu emisiunile postului de televiziune nr.1 România. Un al apel s-a referit la încheierea acordului bilateral de asigurare a securității militare.

„Spre regret, guvernarea de la Chișinău, nu numai că nu a răspuns la apeluri, dar nu a întreprins nicio acțiune practică concretă de a executa voința poporului suveran la reunificarea naturală și legală cu Patria-Mamă România, precum și a asigurării securității naționale și integrității teritoriale. În schimb forțele revanșiste, de ocupație, au selectat și identificat persoane școlite și, respectiv, cu suport financiar criminal terorizează locuitorii din sudul, estul și unele orașe din nord, antrenându-i în procese ilegale. Mai mult ca atât, deputații pretinși ai „opoziției”, contrar statutului de deputat, destabilizează și mai mult situația social-politică internă”, a citat din Declarație Alexandru Arseni.

Avertisment după consolidarea Opoziției, la Moscova

Potrivit lui, toate aceste acțiuni ilegale sunt întreprinse în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. „Colac peste pupăză, pe 21 aprilie curent, aceste persoane, în mod cinic și-au consolidat acțiunile în capitala „Imperiului răului”, Moscova. Astfel s-a demonstrat încă o dată poziția lor de spioni ai Moscovei, cu planuri clare de a subjuga din nou poporul Republicii Moldova, element constitutiv al Națiunii Române”, a declarat președintele asociației „Parlamentul Independenței”.

În context, citând Declarația-apel, doctorul habilitat le-a solicitat guvernărilor de la Chișinău și București să se convoace de urgență în ședință comună pentru a adopta Actul Unirii Republicii Moldova cu România. „Pe această cale naturală va fi smuls cuțitul ce stă în spatele a două națiuni: română și ucraineană, asigurându-se astfel securitatea națiunilor în cadrul Europei Unite și protecția NATO”, a mai spus citat Alexandru Arseni din Declarație.

Rusia amenință că va ataca Polonia. Motivul

Rusia a amenințat că va ataca Polonia dacă vor fi instalate arme nucleare NATO pe teritoriul acestei țări, într-o nouă declarație agresivă a regimului de la Kremlin, făcută de această dată de adjunctul lui Lavrov, Serghei Riabkov, scrie digi24.ro.

„Extinderea practicii misiunilor nucleare comune ale NATO – indiferent care ţară sau ţări s-ar alătura celor care iau parte deja la această practică – are caracter pur destabilizator. Şi în fapt ameninţător”, a afirmat oficialul regimului criminal de la Kremlin, statul agresor care a comis un rapt teritorial în Ucraina și de doi ani bombardează civili în această țară. 

Riabkov susține că practica misiunilor nucleare comune ale ţărilor NATO în apropierea graniţelor statului agresor „exacerbează ameninţările de securitate”. „Şi nu mă refer la desfăşurarea permanentă, care şi ea este intens discutată de demagogi de la Varşovia. De aceea, toţi acei politicieni care discută acum cu entuziasm despre o astfel de schemă în Polonia şi mai departe, din propriile lor motive, trebuie să înţeleagă: mutările în această direcţie nu vor contribui la securitatea Poloniei, ci facilităţile respective vor deveni cu siguranţă o ţintă.

Vor fi în prim-planul planificării noastre militare”, a insistat oficialul statului agresor. Riabkov s-a referit la discuţiile care au loc cu privire la desfăşurarea de facilităţi nucleare ale NATO în Polonia ca fiind o „chestiune în evoluţie”. Rusia urmăreşte îndeaproape cum tratează Polonia această problemă, a mai spus el. Într-un interviu publicat luni de cotidianul Fakt, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că autorităţile poloneze au discutat în mod repetat cu SUA posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în Polonia, în cadrul programului „nuclear sharing” al alianţei, adăugând că Polonia este gata să facă acest lucru dacă va fi necesar.

Lumina Sfântă va fi adusă în R. Moldova de Patriarhia Română cu o aeronavă specială

Credincioșii din Republica Moldova se vor putea bucura și în acest an de aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, scrie jurnal.md.

Mitropolia Basarabiei informează enoriașii că o aeronavă specială va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită. Astfel, ierarhii Mitropoliei Basarabiei, împreună cu o delegație de clerici și credincioși, vor întâmpina într-o procesiune solemnă Lumina Sfântă la Aeroportul Internațional Chișinău.

Ulterior, Sfânta Lumină va fi distribuită către fiecare protopopiat și parohie din țară prin cele trei Centre Eparhiale (Chișinău, Bălți și Cahul). Detaliile despre programul evenimentului vor fi anunțate ulterior.

„Această aducere a Sfintei Lumini reprezintă un moment de profundă însemnătate spirituală pentru credincioșii din întreaga lume, oferindu-le ocazia să participe la sărbătoarea Învierii Domnului în mod autentic și binecuvântat. În această zi sfântă, credincioșii sunt încurajați să se alăture acestui moment de bucurie și să primească Sfânta Lumină cu inimile deschise și rugăciuni de mulțumire”, se spune într-un mesaj al Mitropoliei Basarabiei..

Reprezentanții instituției se roagă ca Învierea Domnului să aducă lumină, pace și nădejde în inimile tuturor credincioșilor din Basarabia.

Un copil de 2 ani, din Capitală, a dispărut de la locul de joacă. Cinci echipaje de poliție l-au căutat
Articolul anterior
Uimitor! Moldova, recomandată ca destinație turistică de către Revista Forbes!
Articolul următor