Mărturiile adolescentului de 15 ani sechestrat și bătut de miliția transnistreană: ”Ținea pistolul îndreptat spre mine”

Un minor de 15 ani din satul Hagimus raionul Căușeni declasă că a fost sechestrat și bătut de miliția transnistreană. Cazul ar fi avut loc la data de 20 ianuarie în jurul orelor 16.00 în orașul Bender, transmite Studio-L.

Băiatul povestește că ieșise din sala de sport și aștepta afară doi colegi de clasă , la un moment dat de el s-a apropiat doi bărbați îmbrăcați în negru care l-au luat la întrebări. Tânărul văzând că cei doi sunt agresivi a încercat să se îndepărteze de ei, însă în întâmpinare veneau alte două persoane, una dintre care avea în mână o armă, atunci tânărul s-a oprit, iar cei care îl urmăreau au încercat să-l bage cu forța într-o mașină civilă.

În momentul în care minorul era forțat să intre în mașină, Prietenii băiatului, care ieșeau la fel de la sala de sport, au reușit să filmeze momentul reținerii, aceștia au anunțat familia și Inspectoratul de Poliție a Republicii Moldova din Bender.

Totul a avut loc vinerea trecută în orașul Bender. Tânărul de 15 ani, elev în clasa a noua în satul Hagimus raionul Căușeni povestește că de trei luni practică antrenamente de sport într-o sală din Tighina, aflată la doar câțiva km distanță de casa sa.

Niciodată nu ar fi intrat în conflict cu nimeni și nici nu avea cunoscuți în oraș. Tinerii care au filmat incidentul spun că inițial necunoscuții au vrut să îl bage într-o mașina de culoare roșie de model Mitsubishi, ulterior a venit un microbuz cu simbolurile miliției transnistrene și deja aceștia împreună cu persoanele îmbrăcate în civil l-au forțat pe minor să urce în microbuz, punându-i cătușele.

Mama băiatului, Ala Arion, afirmă că băiatul a fost reținut mai bine de două ore fără ai fi înaintă vreo pretinsă învinuire Din spusele băiatului nimeni din cei care l-au sechestrat nu s-a prezentat, acesta presupune că, colaboratorii structurilor ilegale din regiune l-ar fi confundat cu o altă persoană.

Imediat după ce au ajuns acasă a fost chemată ambulanța, iar minorul a fost dus la Unitatea Primiri Urgențe din Căușeni. Familia împreună cu minorul au fost astăzi la centrul de medicină legală din Anenii Noi pentru a documenta traumele primite în urma loviturilor.

Aceștia au depus o plângere la Procuratură și Poliție. Cazul a intrat deja în vizorul Biroului de politici de reintegrare.

Totodată, cazul a fost preluat de Asociația Promo-LEX, care va oferi asistență juridică familiei.

Cu regret, nu este prima situație de acest gen și cel mai probabil nu va fi nici ultima. Atât timp cât persoanele responsabile de astfel de abuzuri nu vor fi trase la răspundere. În principal, sarcina noastră va fi să insistăm ca procesul penal, care deja a fost pornit de către organele de drept ale Republicii Moldova, să fie unul eficient. Asta înseamnă că urmărirea penală trebuie să fie una rapidă și să se finalizeze cu o soluție logică. Soluția logică este ca persoanele responsabile să fie identificate, iar cauza penală să fie transmisă în judecată pentru adoptarea unei sentințe de condamnare.” menționează avocatul Promo-LEX, Pavel Cazacu.

Amintim că un minor de 15 ani din Hagimul, raionul Căușeni, a fost sechestrat și bătut de către colaboratorii structurilor ilegale din regiunea transnistreană vineri, 20 ianuarie, în jurul orei 16:00.

Oamenii legii din Moldova și România anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat la cerșetorie o femeie cu dizabilități

Ofițerii CCTP, de comun cu procurorii PCCOCS, cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008.

Victima are vârsta de 43 de ani și este cu dizabilitate. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul a profitat de starea ei și a organizat traficarea ei în afara Moldovei, în scop de cerșetorie. Schema a fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).

Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, Moldova. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european SELEC și agenția Uniunii Europene Eurojust.

Urmare a investigațiilor, a devenit cunoscut faptul că femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”

După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei de etnie minoritară, investigați pentru traficarea ei, nu i-au cumpărat proteze. Mai mult, pentru ca să evite investigații pentru trafic de persoane din partea poliției în statele în care era determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie cu femeia-victimă cu un membru al familiei celor trei. De asemenea, urmare a perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.

Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Doi tineri, prinși în timp ce furau bunuri și bani din două BMW-uri, parcate pe o stradă din Capitală

Doi tineri de 24 de ani, din raionul Călărași, au fost reținuți după ce ar fi sustras bunuri și bani din două BMW-uri, parcate pe bd. Dacia din Capitală.

În urma acțiunilor speciale de investigație și de urmărire penală, polițiștii de la Botanica au stabilit că suspecții ar fi pătruns în mașini pe timp de noapte, prin spargerea geamurilor.

Reținerea bărbaților a fost posibilă cu implicarea mascaților din BPDS “Fulger”.

Suma pagubei a fost estimată la 105 000 de lei.

O parte din bunuri au fost recuperate de către polițiști și returnate victimelor.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru #furt, iar conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Bănuiții sunt cercetați penal în stare de arest.

Caz revoltător! Un șofer de rută a fost depistat în stare de ebrietate avansată la volan

Un șofer de rută depistat în stare de ebrietate avansată la volan.

Ieri, în jurul orei 13:00, un șofer de autobuz de pe ruta Chișinău- Cruzești a fost depistat la volan cu 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce ofițerii de patrulare au observat manevrele periculoase efectuate în trafic de către acesta.

Bărbatul de 62 de ani a fost înlăturat de la volanul mijlocului de transport, iar pasagerii au ajuns la destinație cu un alt șofer.

Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Ciocana și a fost inițiată procedura de documentare.

”Reamintim că asemenea încălcare de către un conducător de autobuz este un pericol enorm pentru pasageri și ceilalți participanți în trafic.”, anunță Poliția.

Aghesmuiți în trafic! Mai mulți căruțași au fost prinși conducând beți
Articolul anterior
Doliu în Ucraina! Un patinator medaliat la Jocurile Olimpice a murit în luptele de lângă Bahmut. Avea 25 de ani
Articolul următor