Un locuitor al orașului Hostomel a petrecut trei săptămâni în subsolul casei sale după ce a început ocupația. A avut de-a face cu cecenii și rușii și, în cele din urmă, a ajuns în Estonia. Aceasta este povestea lui, relatată de portalul independent rusesc Meduza și preluată de site-ul polonez Onet.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/05/hepta6421203-scaled.jpg)
Bohdan lucrează în serviciul de trafic aerian de pe aeroportul Hostoml de lângă Kiev, unde s-au purtat bătălii crâncene la începutul invaziei ruse. Și-a petrecut trei săptămâni cu familia și vecinii în subsolul casei sale, vizavi de aeroportul distrus de război. Casa a fost bombardată, confiscată de forțele speciale cecene, iar la jumătatea lunii martie toți locuitorii au fost evacuați forțat în Belarus. Portalul Meduza a publicat memoriile lui Bohdan în timpul ocupației.
Iată câteva fragmente din el.
„În ajunul razboiului, pe 23 februarie, am fost de serviciu pana la 1 dimineata, apoi am plecat acasa, locuim la 150 m de aeroport. A doua zi, la șase dimineața, m-a sunat directorul adjunct al aeroportului și mi-a spus despre situația din Herson, că trupele rusești au lovit aeroportul Cernobaievka.
La ora prânzului s-a auzit zgomotul elicopterelor. Am văzut că acestea erau elicoptere cu litera V, care nu este a noastră. Împreună cu soția, fiica și mulți vecini, am coborât în fugă la subsol – eram până la 40. Când ultimul dintre noi a fugit în subsol, unda de șoc l-a aruncat literalmente înăuntru. Racheta a căzut chiar în fața ușii noastre – cu alte cuvinte, focul a trecut direct prin zona rezidențială.
Apoi elicopterele „au pus la punct” unitatea militară a Gărzii Naționale aflată la o sută de metri de clădirile de locuit și s-a îndreptat spre aeroport. Martorii oculari spun că au tras peste pistă. Patru dintre pompierii noștri au murit. Apoi forțele ruse de debarcare au aterizat. Unii dintre militari au fost aruncați în locul unde se află un cimitir, chiar lângă aeroport. Ceilalți au aterizat la aeroport.
Supraveghetorul meu, care se afla în acel moment la aeroport, mi-a scris că toți cei care se aflau acolo în acel moment au fost percheziționați, au primit cârpe albe și s-a ordonat să meargă pe direcția Bucha, aproximativ cinci kilometri. Parașutiștii au confiscat două case în apropierea aeroportului în care locuiesc lucrătorii aeroportului.
La scurt timp după ce aeroportul a fost confiscat, au început bombardarea cu mortar. Oamenii noștri, pentru a preveni aterizarea grupului de aterizare, au atacat pista, au încercat să o distrugă, astfel încât avioanele de transport grele să nu poată ateriza în Hostoml.
În seara zilei de 25 februarie, am auzit voci la etaj. Nici în rusă, nici în ucraineană. Una peste alta, era clar că sunt ceceni, am aflat că au fost văzuți pe drumul spre Bucza. Au început să se plimbe prin case.
„Nu au existat acte de violență din partea acestor soldați”.
Eram la ușa subsolului și am auzit un strigăt: „Alo?” Am reacționat, am deschis ușa și am plecat. Au început să mă caute, întrebând cine era la subsol. I-am răspuns că femeile, copiii, gospodarii – toți civili. Atunci cecenii și-au început căutarea. Aveam un fost soldat la subsol, care din anumite motive a adus un încărcător și o armă. Când au văzut pistolul, s-au enervat și au început să țipe și să întrebe de proprietar. M-au întrebat a cui e arma și i-am răspuns că nu știu, locuiesc acolo de curând. Au interogat pe toți zece minute, i-au amenințat, până când proprietarul a recunoscut că este arma lui. L-au scos undeva afară, dar apoi l-au eliberat. Mai târziu a spus că a luat pistolul pentru a se apăra de jefuitori.
Nu au mai existat acte de violență din partea acestor soldați. Cecenii erau vorbăreți, au început să spună că au venit să ne apere la ordinul lui Ramzan Akhmatovici Kadyrov. Pentru că mai devreme – acesta este un paradox atât de interesant – în primul război cecen, ucrainenii au venit în ajutorul cecenilor. În 1994, naționalistul Sashko Biłyj a luptat de partea cecenă în Cecenia.
Și acum ei spun: „Căutăm naționaliști în țara voastră, dar naționaliștii voștri ne-au apărat. Am luptat cu Rusia, dar acum trăim în pace, acum Cecenia noastră este și mai bună, reconstruim totul, totul, este atât de drăguț. Vă vom oferi un nou președinte – cel mai probabil, fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici și Ucraina vor prospera, iar Zelensky se va preda în două zile, îl vor pune în închisoare … „.
Ne-au spus astfel de povești și apoi au adăugat că am fost norocoși că ei, nu rușii, au venit la noi. Au spus că la Grozny, primul lucru pe care l-a făcut un soldat rus când a intrat în apartament a fost să arunce o grenadă. Mulți civili au murit în timpul acestor acțiuni.
Casa noastră a fost ocupată de militari ceceni ai serviciilor speciale, majoritatea băieți de 20-35 de ani, nu mai mari. Poate că am fost norocoși în acest sens. Au fost mai amabili cu noi. Pentru că am auzit că în casele vecine, ocupate de ceceni „bătrâni”, era mai rău decât la noi.
Apă dintr-un magazin devastat de ruși.
Seara ne-au întrebat ce vrem. Am spus că apa este primul lucru de care avem nevoie, rezervele ni se terminau. Atunci cecenii s-au oferit să ia apă de la un magazin din apropiere: „Rușii l-au spart, dar noi luăm marfa de acolo ca să nu o irosească jefuitorii”. Era magazinul unui vecin, îl cunoșteam pe proprietar și ne-am hotărât să-i plătim pierderile mai târziu. Situația cu apa era grea, iar la subsol am avut un bebeluș de cinci luni, fete de 6-11 ani. Am luat șase recipiente de 20 de litri.
Cecenii au spus că vor rămâne până în dimineața zilei de 27 februarie. Ne-au luat telefoanele și au spus că cineva le folosește pentru a controla drona, așa că am rămas fără comunicare. Cineva a reușit să ascundă telefoanele dar nu au mai fost folosite, era prea periculos. Și-au parcat echipamentul în fața intrărilor noastre și un transportor blindat a oprit în fața vizierei noastre.
Cu o zi înainte de plecarea noastră, cecenii s-au repezit în pivnița noastră bucuroși și au început să ne îmbrățișeze, strigând că nu-i vom învinovăți, pentru că „ne susțin așa”. Apoi ne-am dus la apartamentele noastre, iar peste tot erau gunoi și țevi. Au împrăștiat lucruri prin apartament, au luat obiecte de valoare. Unul dintre ceceni mi-a adus o mulțime de bani, se vedea că erau bani de colecție – ruble sovietice vechi. Mă întreabă: „Ce este asta? Pot să-i cheltui undeva?” I-am arătat că are cuvântul „CCCP” – URSS și a decis să-l arunce: „Nu vor mai fi de folos nimănui”.
Venirea rușilor a schimbat tonul
Când cecenii au părăsit Hostomla, am fost aproape imediat inspectați de serviciile speciale ruse. Când cecenii ne-au permis să intrăm în casele noastre să luăm mâncare și alte lucruri, un ofițer rus a strigat: „Unde? Dacă mergi mai sus decât primul etaj, te împușc în picior, în piept și în cap. Ne-au percheziţionat, ne-au trimis înapoi la subsol şi au ordonat să stăm”.
Ulterior, bărbatul și familia sa au fost deportați în Belarus, iar de aici au reușit să ajungă în Estonia, unde sunt în siguranță.
