Mărturiile unei moldovence care muncește în Israel: ,,Mă gândesc mereu la copilașii mei care au rămas acasă”

Clipe de coșmar pentru conaționalii noștri aflați în Israel. Oamenii sunt panicați, îngrijorați pentru familiile și copiii lor, iar situația devine din ce în ce mai tensionată.

Tamara, de câteva zile trăiește un adevărat calvar. Se află în orașul Lod, iar împreună cu soțul său de aproape patru ani muncesc în Israel.

„În ziua în care a început totul eram la muncă, mă aflam în Bat-iam. La ora 20:54 am auzit primul semn de alarmă. Ceea ce am făcut imediat a fost să ne ascundem cu bătrâna de care am grijă într-un colț al locuinței pentru a ne feri în cazul căderii unei rachete în mijlocul casei. M-am culcat la podea cu fața în jos, acestea sunt indicațiile armatei. Spaima pe care o tragi nu ai cum s-o definești în cuvinte, ceea ce îți vine în minte e să supraviețuiești și să pleci acasă”, a declarat femeia, pentru Jurnal.md.

Tamara a povestit că orașul este practic paralizat, iar zgomotul sirenelor se aude continuu.

„Situația este foarte grea, orarul se închide de la 20.00 până la 4 dimineaţa. Ziua este mai liniștit, dar seara după ora 18.00 este imposibil de stat în casă, toată lumea se duce în mamat – așa numim noi locul unde ne ascundem pentru a supraviețui. Magazinele, cafenelele sunt închise, iar după ora 20.00 se închid şi cele cu produse alimentare. Se circulă, dar foarte greu, fiindcă multe intrări şi ieșiri din oraș sunt închise. La muncă merg doar cei care au un job de bază, cum era și perioada carantinei de Covid-19”, mai spune Tamara.

Zilele și nopțile teribile de care are parte moldoveanca o demoralizează extrem de mult. Își dorește ca totul să se termine mai repede, fără victime și situații catastrofale, și să poată reveni acasă.

„Sunt mereu cu gândul la copiii mei care se află în Republica Moldova. Dacă situația se va liniști săptămâna viitoare vreau să revin acasă. Trăim cu toții un coșmar în aceste momente, chiar acum au mai fost aruncate peste 10 rachete”, a mai adăugat femeia.

Femeia a fost martoră la cele mai terifiante momente, ca și toți cei care s-au pomenit în mijlocul acestui atac. În aceste imagini se vede cum o mașină este făcută zob după ce o rachetă a căzut peste ea. În automobil se afla tatăl cu fiica de 16 ani. Tamara spune că totul s-a întâmplat la o depărtare de doar o stradă de locuința unde se află.

„Toți dorm în mamat, sunt copii cu familii mici care stau ascunși. Este îngrozitor! La fiecare 15 minute se aruncă rachete, nuștiu când se va liniști totul”, susține femeia.

Israel

Copii adăpostiți pe scările unei case, în Lod.

Lituania donează Moldovei 11.000 doze de vaccin anti-Covid
Articolul anterior
Un șofer beat criță conducea haotic pe o stradă din Capitală
Articolul următor
Alte articole interesante