Mărturiile unei rude, despre tânăra din Comrat care și-a ucis mama: Nu-i lipsea nimic în această viață

Noi detalii în cazul tragediei zguduitoare de la Comrat. Corpul neînsufleţit al femeii de 40 de ani, care ar fi fost omorâtă de propria fiică, a fost descoperit de sora ei şi de soţul unei verișoare de-a victimei.

Informaţia a fost confirmată pentru publika.md de unchiul tinerei care a fost reţinută în acest caz.

Potrivit versiunii preliminare a poliţiei, femeia ar fi fost ucisă de propria fiică în apartamentul în care acestea locuiau.

Bănuita a fost reţinută de oamenii legii pentru 72 de ore. Am reuşit să identificăm contul tinerei de pe Instagram, care, după ştirea cu omorul mamei sale, a fost asaltat de internauţi. Cunoscuţii familiei ar fi declarat oamenilor legii că mama sa a decis s-o interneze într-un dispensar narcologic, fapt care a înfuriat-o. Unchiul suspectei a povestit detalii din viaţa celor două.

VLADIMIR, Unchiul fetei:„Nu este adevărat că Parascovia, femeia decedată, voia să o interneze pe fiică la un dispensar narcologic. Parascovia a angajat un specialist, psiholog.”

El a confirmat însă că fata ar fi fost consumătoare de droguri, doar că nu mai mult de un an.

VLADIMIR, Unchiul fetei:„Acestui copil nu-i lipsea nimic în această viaţă. Nu era o familie deplină, dar era o familie înstărită. Ea aşa de tare îşi iubea fiica, atâta atenţie îi oferea.”

El spune că poliţia a fost sesizată de sora femeii, care a găsit-o moartă. Aceasta ar fi mers la ea acasă, deoarece nu-i mai răspundea la telefon.

VLADIMIR, Unchiul fetei:„Omorul nu s-a întâmplat seara, omorul s-a întâmplat dimineaţa. Seara abia s-a aflat. Sora ei îi scria şi ea nu răspundea, verișoara îi scria şi tot nu răspundea.”

Totodată, o femeie, care ar fi o prietenă a victimei, ne-a povestit că, atunci când era mică, tânăra a trecut cu greu prin divorţul părinţilor, care au luptat ani la rând pentru custodia ei. Într-un final, fata a rămas cu mama. Femeia spune că persoana din această fotografie ar fi victima. Poza a fost făcută acum doi ani, în timpul unei vacanţe în Turcia.

Înmormântarea va avea loc luni la cimitirul din Comrat. Potrivit procurorului interimar din Autonomia găgăuză, Victor Cîlcic, dosarul iniţiat în acest caz a fost transmis Procuraturii Generale a Republicii Moldova.

sursa: www,publika.md

Kremlinul consideră că dacă Kievul respinge negocierile, așa-zisa ”operaţiune militară specială” din Ucraina nu se va termina

Kremlinul a transmis marţi că ”operaţiunea militară specială” a armatei ruse în Ucraina nu se va termina dacă Kievul respinge în continuare negocierile, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret ce declară ”imposibile” negocierile cu preşedintele rus Vladimir Putin şi se declară dispus ”la un dialog cu Rusia, dar cu un alt preşedinte al Rusiei”, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

”Vom aştepta fie ca actualul preşedinte (Zelenski) să-şi schimbe poziţia, fie ca viitorul preşedinte (ucrainean) să-şi schimbe poziţia în interesul poporului ucrainean”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov.

Întrebat despre relatările din presă conform cărora Rusia s-ar pregăti să demonstreze că este pregătită să folosească arme nucleare în conflictul său cu Ucraina, Peskov a răspuns că preşedinţia rusă nu doreşte să ia parte la retorica nucleară răspândită de puterile occidentale şi de organizaţiile mass-media.

Publicaţia The Times a susţinut luni că NATO a avertizat statele sale membre că Putin vrea să desfăşoare un test nuclear la graniţa Ucrainei. Întrebat şi despre această relatare, Peskov a răspuns din nou că Rusia nu doreşte să ia parte la exerciţii occidentale de ”retorică nucleară”.

Pe de altă parte, el a calificat drept un ”pas pozitiv” faptul că fondatorul Tesla, Elon Musk, a lansat un apel la negocieri de pace între Rusia şi Ucraina şi a schiţat un posibil acord de pace, iniţiativă criticată virulent de Kiev.

Dmitri Peskov a subliniat în acest context că Moscova a fost mereu deschisă negocierilor cu Kievul.

Ultimele negocieri faţă în faţă ruso-ucrainene au avut loc la Istanbul la sfârşitul lunii martie şi au adus atunci unele speranţe că s-ar putea conveni o soluţie care să pună capăt conflictului armat declanşat de invazia lansată de Rusia în luna precedentă. Ulterior însă, discuţiile între cele două părţi au fost sistate.

În timp ce Kievul şi-a motivat refuzul de a negocia prin crimele comise de trupele ruse, Moscova consideră că ţările occidentale, în special SUA, au impus Ucrainei să nu mai negocieze cu Rusia sperând că prin susţinerea cu arme şi muniţii a armatei ucrainene aceasta ar putea obţine în final o victorie militară împotriva Rusiei.

Această aşteptare a dat unele rezultate în ultimele săptămâni, o contraofensivă a armatei ucrainene conducând la eliberarea a mii de kilometri pătraţi din teritoriile ocupate de Rusia. Aceasta din urmă a răspuns însă prin referendumuri de anexare a provinciilor ucrainene ocupate parţial şi prin decretarea de către preşedintele Vladimir Putin a mobilizării a 300 de mii de rezervişti.

Dmitri Peskov a mai declarat marţi că Putin ar putea promulga în cursul zilei legile de anexare a celor patru provincii ucrainene, Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Angela Merkel a primit premiul Nansen al ONU pentru refugiaţi

Fostul cancelar german Angela Merkel (2005-2021) a obţinut marţi premiul Nansen al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), pentru hotărârea sa de a primi solicitanţi de azil atunci când se afla la conducerea executivului de la Berlin, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

Reamintind că Germania a primit peste 1,2 milioane de refugiaţi şi solicitanţi de azil în 2015 şi 2016, în perioada de vârf a crizei migranţilor alimentate în special de războiul din Siria, comitetul de selecţie al UNHCR a salutat ”leadershipul, curajul şi compasiunea” fostului cancelar german.

La acea vreme, Angela Merkel, care a condus Germania timp de 16 ani, a considerat că situaţia ”este un test pentru valorile noastre europene cum rar a mai fost”, ea evocând ”un imperativ umanitar”.

Şeful UNHCR, Filippo Grandi, a salutat hotărârea fostei lidere germane de a proteja solicitanţii de azil şi de a apăra drepturile omului şi principiile umanitare.

”Ajutând peste un milion de refugiaţi să supravieţuiască, Angela Merkel a dat dovadă de un mare curaj moral şi politic. A fost un real leadership făcând apel la compasiunea noastră a tuturor, rămânând fermă în faţa celor care predicau teama şi discriminarea”, a declarat Filippo Grandi într-un comunicat.

Angela Merkel va primi premiul, ce include 150.000 de dolari, în cadrul unei ceremonii la Geneva, pe 10 octombrie.

Un român s-a oferit să-l tundă gratis pe Regele Charles. Cum a reacționat la primirea ofertei

Regele Charles a primit o ofertă din partea unui român, în timpul unei întâlniri. Acesta s-a oferit să îi îmbunătățească aspectul fizic în mod gratuit, însă reacția Regelui a lăsat de dorit. Cum a răspuns Charles, la primirea ofertei.

Aflat în timpul unei înâlniri oficiale după perioada de doliu, Regele Charles a avut parte de un moment surprinzător. Un român i-a strâns mâna și i-a făcut o ofertă greu de refuzat. Mai exact, bărbatul s-a oferit să se ocupe de aspectul fizic al regelui în mod gratuit. Care a fost reacția lui Charles în ceea ce privește oferta românului.

Regele Charles a primit o ofertă gratuită din partea unui român

În timp ce se afla în cadrul unei întâlniri oficiale, după perioada de doliu după decesul mamei sale, Regele Charles al III-lea a primit o ofertă din partea unui român. Momentul s-a întâmplat în timpul întâlnirii din Scoția, unde Regele se afla alături de soția sa, Camilla, Regina Consoartă a Regatului Unit. Aceasta a fost prima vizită de acest gen, după ce a ieșit din doliu.

Așadar, românul care pare a fi un mare admirator al familiei regale, s-a oferit să îi ofere Regelui Charles al III-lea o tunsoare gratuită, la salonul său, care se afla în apropiere. Chiar dacă s-a întâlnit cu mulți oameni în timpul întâlnirilor sale oficiale, aceasta este una dintre cele mai deosebite oferte pe care a primit-o.

”Ar fi plăcerea mea să vă ofer o tunsoare pe gratis. Am frizeria mea aici”, i-a spus românul Regelui Charles.

Cum a reacționat Regele Charles la primirea ofertei

Chiar dacă se știe despre Regele Charles al III-lea că este un admirator al României, românul nu a primit tocmai reacția pe care și-a dorit-o, în urma ofertei gratuite. Așadar, cu zâmbetul pe buze și în timp ce îi strângea mâna în semn de respect, Regele Charles a refuzat politicos oferta românului de a-l tunde pe Rege.

Vinurile Moldovei au obținut 21 de medalii la cea mai prestigioasă competiție din America de Nord
Articolul anterior
Un prosper om de afaceri pe piața nucilor, din Moldova, răpus de Covid-19
Articolul următor