Atac armat în masă în Marea Britanie, unde şase persoane au fost ucise.
Şase persoane au fost ucise joi seara într-un incident armat petrecut în oraşul Plymouth din sud-vestul Angliei. Ministrul de Interne britanic a calificat drept „şocant” atacul. Au murit două femei şi trei bărbaţi, inclusiv suspectul, din cauza rănilor prin împuşcare la locul incidentului, a declarat poliţia din Devon şi Cornwall într-un comunicat, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
O altă femeie, care a fost transportată la spital, a decedat la scurt timp.
Poliţia a descris împuşcăturile drept „un incident grav cu arme de foc” şi a declarat că situaţia este sub control. Poliţiştii au precizat că incidentul nu are legătură cu terorismul.
Marea Britanie are una din cele mai scăzute rate de omucidere săvârşite cu arme de foc din lume, iar împuşcăturile în masă sunt rare.
Un martor care locuieşte în apropierea locului în care s-a produs incidentul armat, a declarat pentru The Times că un om înarmat a deschis cu o izbitură uşa unei locuinţe după care a tras într-o mamă tânără şi în fetiţa acesteia, în vârstă de aproximativ cinci ani. El a mai spus că din ce a auzit, atacatorul, un bărbatul îmbrăcat în negru şi gri, avea o armă semi-automată. După atac, bărbatul a fugit printr-un parc din spatele casei şi a împuşcat două persoane care îşi plimbau câinii.
„Incidentul din Plymouth este şocant şi gândurile mele se îndreaptă spre cei afectaţi”, a scris pe Twitter ministrul de interne Priti Patel.