Mașină ticsită cu peste 2 tone de piele de bovină, reținută de polițiști

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care transporta ilegal piele de bovină a fost stopat de polițiști în apropierea satului Măgdăcești din raionul Criuleni. Bărbatul transporta ilegal cu un Mercedes Benz, 2,720 de kg de piele de bovină.

separator

Schema frauduloasă de transportare a mărfii a fost depistată de ofițerii Direcției investigații centru a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, în comun cu angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică.

La solicitarea poliției, bărbatul nu a putut prezenta niciun act care ar confirma proveniența mărfii.

În cadrul investigațiilor s-a stabilit că pielea de bovină era transportată pentru a fi prelucrată, cu ulterioara exportare în țările UE, pentru a fi comercializată.

Marfa, valoarea căreia urmează a fi stabilită, a fost ridicată, iar ofițerii de investigații efectuează acțiuni procesuale de constatare în scopul stabilirii tuturor persoanelor implicate în schema frauduloasă de transportare și comercializare a bunurilor fără acte de proveniență.

Menționăm că, conform legislației în vigoare, pentru transportarea mărfii fără dovadă de origine și proveniență, șoferul riscă să fie sancționat contravențional cu amendă de la 3 000 la 4 500 de lei.

Cămașa cu altiță din Moldova va fi prezentată la o expoziție în Suedia

Cămașa cu altiță, inclusă în anul 2022, pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității (UNESCO) ca element de identitate culturală în România și Republica Moldova urmează să traverseze Cercul Polar pentru o expoziție unică a artiștilor din Republica Moldova și celor din nordul Suediei, la Kiruna.

Potrivit ambasadoarei Republicii Moldova în Regatul Suediei, Liliana Guțan, pe 5 iunie, în preajma Zilei Naționale a Suediei, Ambasada R. Moldova la Stockholm împreună cu Primăria orașului Kiruna, Asociația Autorităților Locale a Regiunii Norrbotten County și Societatea de Arte Norrbotten, vor inaugura evenimentul la renumitul Centru AuroraKulturhus expoziția „Practicing Our Knowledge”, transmite Radiomoldova.md.

Tradiționalele cămăși cu altiță vor fi prezentate de către meșterițele de la Șezătoarea Basarabiei și Măiestria, alături de obiectele de artă ale meșterilor locali și populației indigene ale Regiunii Arcticii Înalte. Expoziția va fi deschisă până pe data de 12 iulie, în Sala de Arte al Aurora Kulturhus.

Primăria continuă lucrările de reparație a drumurilor către grădinițele din Capitală

Primăria municipiului Chișinău informează că lucrările de reparație a căilor de acces către instituțiile de învățământ și de educație timpurie din Capitală, continuă.

Primăria: Continuă reparația drumurilor către grădinițele din CapitalăFoto: Primăria Chișinău

Potrivit Primăriei Chișinău, în prezent, acestea se desfășoară în sectorul Râșcani, pe strada Florilor, în preajma Grădiniţei-creşă nr. 137, dar și în sectorul Botanica, strada Nicolae Titulescu 10A, la Grădiniţa-creşă nr. 9.

De menționat că lucrările presupun amenajarea trotuarelor, schimbarea bordurilor, asfaltarea părții carosabile și a intrărilor în scările blocurilor din împrejurime. 

„La următoarea etapă acțiunile de reabilitare a cailor de acces vor începe la Grădinițele nr. 225 (Ciocana), nr. 157 (Buiucani), nr. 24/2 și 28/2 (Botanica)”, anunță Primăria. 

Anterior, au fost finalizate lucrările la Școala-grădiniță nr. 152 „Pas cu Pas”, LT „Dimitrie Cantemir” și Grădinița nr. 141 din sectorul Botanica.  

Până la ziua de astăzi, în cadrul proiectului de amenajare a acceselor către instituțiile educaționale, au fost amenajate peste 30 de căi de acces în toate sectoarele orașului.

Ministra Ala Nemerenco a ținut un discurs la Adunarea Mondială a Sănătății

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a susținut marți, 28 mai, un discurs la reuniunea la nivel înalt organizată de Fondul Pandemic, în cadrul celei de-a 77 sesiune a Adunării Mondiale a Sănătății.

În alocuțiunea sa, ministra a menționat despre grantul de 10 milioane de dolari câștigat de Republica Moldova de la Fondul Pandemic, ce va contribui la prevenirea, pregătirea și răspunsul rapid la situații de urgență, consolidarea sistemului digital de supraveghere epidemiologică, îmbunătățirea infrastructurii laboratoarelor, precum și dezvoltarea capacităților resurselor umane.

Republica Moldova este unica țară din Regiunea Europeană care a beneficiat de un astfel de proiect de finanțare.

Ministra Sănătății a apreciat suportul oferit de comunitatea internațională sistemului național de sănătate și a reiterat angajamentul țării noastre de a sprijini în continuare inițiativele de sănătate care vizează securitatea sanitară globală.

Totodată, ministra a avut și o serie de întrevederi cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație și ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Cooperarea bilaterală în domeniul sănătății, implementarea proiectelor în sănătate și răspunsul la criza refugiaților din Ucraina au constituit principalele subiecte de discuție.Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi text

În cadrul sesiunii plenare a Adunării Mondiale a Sănătății, cu tema ,,Toți pentru Sănătate, Sănătate pentru toți”, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a reafirmat angajamentul țării noastre de a promova un sistem de sănătate incluziv, echitabil și rezilient.

În discursul său, ministra a accentuat importanța acoperirii universale cu servicii de sănătate, ca pilon central al politicilor în domeniul sănătății și ca necesitate imperativă în asigurarea bunăstării tuturor.

Totodată, ministra Ala Nemerenco a subliniat că solidaritatea și cooperarea între națiuni este esențială pentru a depăși provocările globale și a construi un viitor mai sănătos și mai sigur pentru toți.

Adunarea Mondială a Sănătății se află la cea de-a 77-a sesiune, pe agenda evenimentului de nivel înalt din acest an fiind incluse mai multe subiecte prioritare, printre care pregătirea și răspunsul la urgențele de sănătate publică, asigurarea universală cu servicii de sănătate, finanțarea suplimentară a programelor de sănătate, precum și noul program de lucru al OMS pentru perioada 2025-2028.

,,Noaptea Cercetătorilor Europeni”, cum va fi desfășurat evenimentul în acest an la Chișinău
Articolul anterior
E cea mai stilată mămică de gemeni. Cum se îmbracă atunci când iese la plimbare cu copiii?
Articolul următor