Medicii care au luat stimulatoare cardiace şi stenturi de la cadavre le-au montat la 171 de pacienţi. Cel puţin doi dintre ei au murit

Doi medici care operau în spitale din Iaşi şi Braşov ar fi montat pacienților stimulatoare cardiace prelevate de la cadavre. Anchetatorii vorbesc despre 171 de intervenţii pentru care bolnavii ar fi plătit, scrie observatornews.ro

Mai mulţi medici cardiologi sunt acuzaţi că luau dispozitive medicale de la persoane decedate şi le montau la pacienţii operaţi. Procurorii vorbesc despre mai mult de 170 de intervenţii. În total, 24 de percheziții au avut loc vineri dimineață la Brașov, Iași și Neamț. Au fost vizate cadre medicale, spitale, sediul unui ONG, dar şi al unei primării din Iaşi.

Dosarul cuprinde acuzaţii de fals, uz de fals şi alte fapte asimilate corupţiei, dar de departe cele mai grave sunt legate de faptul că doi medici ar fi montat în cazul a 171 de persoane mai multe dispozitive medicale recoltate de la cadavre iar în cel puţin două cazuri au survenit şi decese. Potrivit Ziarul de Iași,cei doi medici sunt Dan Tesloianu, din Iași, și Eduard Belu, care lucrează la Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Militar „Regina Maria” din Braşov.

Cei doi medici ar fi construit o casă de vacanță într-o arie naturală protejată

Pentru aceste intervenţii au fost solicitate diverse sume de bani, deşi în mod normal sunt operaţii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Ulterior banii obţinuţi astfel ar fi introduşi în circuit printr-un ONG înfiinţat de cei doi medici, unul de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași şi altul de la Spitalul Militar „Regina Maria” din Braşov. Procurorii au făcut percheziţii şi la primăria din comuna Movileni din Iaşi unde s-ar fi construit fără aviz cu acei bani o casă de vacanţă într-o arie naturală protejată.

În total au fost efectuate 24 de perchiziţii în mai multe locuri din ţară şi s-ar putea lăsa cu 9 mandate de aducere la audieri, inclusiv pentru cei doi medici implicaţi. Ancheta amplă declanşată a plecat de la un control al ministerului Sănătăţii care a scos la iveală mai multe nereguli pe secţia de cardiologie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.

Reacţia Ministerului Sănătăţii

„Având în vedere comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la punerea în aplicare a unor mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Iaşi, Braşov, Neamţ facem următoarele precizări: Ministerul Sănătăţii a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competenţelor sale legale. Fiind o anchetă penală în curs de desfăşurare, nu putem oferi alte informaţii sau detalii suplimentare. Ministerul Sănătăţii desfăşoară permanent activităţi de prevenire şi de combatere a actelor de corupţie care pot pune în pericol funcţionarea sistemului sanitar şi siguranţa pacienţilor„, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Copila ucisă de troleibuz va fi înmormântată mâine. Mama fetei: ,,Cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine”

Copila de 12 ani, ucisă de un troleibuz, la Ciocana va fi înmormântată mâine, 26 martie. Mama fetei a lăsat un mesaj plin de durere pe o rețea de socializare.

 Fetița, ucisă de un troleibuz la Ciocana va fi înmormântată mâine. Mama copilei: Cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine

„Cine are dorință să-și ia rămas bun de la Nastenika 26.03.23 la ora 13:30 fata noastră va fi în curte. Fetița mea cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine….”, a scris mama copilei.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, drum şi text care spune „кто имеет желание попрощаться снастенькой 26.03.23 13:30 наша девочка будет дворе. доченька на кого ты меня оставила не смогу жить без тебя..... BONJOU”

Nereguli la Institutul Oncologic: alimente alterate sau păstrate necorespunzător. Alimente bune, ascunse în încăperi încuiate pentru a fi sustrase

Nereguli în alimentaţia pacienţilor de la Institutul Oncologic din Chişinău. Ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, spune că în urma unui control inopinat s-au depistat alimente alterate sau păstrate necorespunzător.

Șeful unei secții din cadrul Institutului Oncologic, reținut pentru  corupție, plasat în arest pentru 20 de zile. CNA: un nou denunț a fost  depus pe numele lui – Ziarul de Gardă

De asemenea, cantităţi importante de produse, precum pâine, pește, ficat de curcan, carne de vită, crupe, ulei, sare şi zahăr, erau ascunse în încăperi încuiate. Într-o debara au fost găsite 17 lăzi cu prune uscate, 12 saci de mere uscate, 8 pachete de detergent praf şi altele.

Ministrul Sănătăţii afirmă că, de fapt, produsele erau pregătite pentru a fi sustrase din spital, scrie TVR Moldova.

Poliţia a întocmit un proces verbal în acest caz iar şefa blocului alimentar şi-a dat demisia. Nemerenco mai notează că, a doua zi după control, meniul s-a îmbunătățit, pacienţii primind cu chifle, eclaire și croissante coapte in bucătăria spitalului.

Amintim că verificările în spitale au început după ce mai multe femei s-au plâns, pe reţelele sociale, de mâncarea proastă din maternităţi.

„Ora Pământului”. Guvernul îndeamnă cetățenii să deconecteze lumina în această seară timp de o oră

Astăzi, 25 martie, marcăm „Ora Pământului”. În acest context, Guvernul îndeamnă cetățenii să deconecteze lumina timp de o oră, în intervalul 20:30 – 21:30.

ASTĂZI: ORA PĂMÂNTULUI 2022. Oameni din toată lumea sting lumina în această  seară, timp de o oră - Alba24

„În această sâmbătă, împreună cu instituțiile guvernamentale ne alăturăm mișcării globale „Ora Pământului”. Acțiunea reprezintă un simbol al respectului pentru natură, un aport în diminuarea consecințelor schimbărilor climatice. Te îndemnăm să deconectezi lumina timp de o oră, în intervalul 20:30 – 21:30”, se arată într-un comunicat emis de Guvern.

Potrivit Ministerului Mediului, anul acesta, de Ora Pământului 2023, World Wildlife Fund (#WWF) lansează provocarea de a dărui o oră pentru Pământ în fiecare lună. „O oră, în care alături de familie sau prieteni, să facem ceva care să aibă legătură cu protecţia naturii: să gătim cu ingrediente locale, să facem schimburi de haine, să plantăm sau să igienizăm zone din natură”, precizează sursa citată.

Ministerul Mediului avertizează, în context, că biodiversitatea se pierde într-un ritm fără precedent, iar economia mondială este dependentă de natură.

Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni şi peste 2.100 companii au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei.

Din 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.

Investiții de 3 miliarde lei în sectorul agricol, până în anul 2030
Articolul anterior
Republica Moldova și SUA vor semna un acord pentru dezvoltarea transportului aerian
Articolul următor