Medicii din Chișinău sunt transportați la muncă cu microbuzele Armatei Naționale

Medicii care activează în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, Institutul de Medicină Urgentă și Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, sunt transportați la locul de muncă, dar și acasă, cu microbuzele Armatei Naționale.

separator
Astfel, Armata Națională intervine, la solicitarea ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, cu unități de tehnică și efectiv pentru a sprijini autoritățile în lupta cu noul virus COVID-19. Astfel, microbuze de tip IVECO și Chevrolet au plecat în această dimineață spre câteva instituții medicale,

Potrivit ministrului Apărării, decizia de a oferi unitățile de transport ale armatei în acest scop a fost luată la solicitarea conducerii Guvernului Republicii Moldova și, în special, a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, specificând că. „Este de datoria noastră, a tuturor, să ajutăm cu ce putem pentru a preveni răspândirea acestui virus și a ajuta cadrele medicale, care au grijă de sănătatea pacienților, să ajungă acasă în siguranță și la timp. Militarii noștri se vor afla la datorie pe o perioadă nedeterminată și vor interveni ori de câte ori va fi nevoie”, s spus Alexandru Pînzari.

În același timp, ambulanțele Spitalului Clinic Militar Central al Ministerului Apărării au transportat sâmbătă și duminică, spre casă pacienții care inițial au avut semne de infectare cu COVID-19, dar testele s-au dovedit a fi negative. Totodată, alte vehicule din dotarea Armatei Naționale sunt pregătite să se deplaseze, la necesitate, spre instituțiile medicale strategice, pentru a prelua medicii.

Aura: ,,Acum 15 ani, am primit cel mai frumos Dar și cea mai mare Binecuvântare”
Articolul anterior
Mai puțină durere și disconfort în perioada dentiției
Articolul următor
Alte articole interesante