”Mereu am crezut că arăt diferit de restul familiei mele”. La 71 de ani, bărbatul a aflat cine sunt părinții lui, de fapt

Andy Perkins, care a crescut într-un oraș rural de lângă Buffalo, statul New York, a avut mereu sentimentul că se simte un intrus în propria sa familie, scrie gandul.ro.

Perkins are ochi albaștri și păr deschis, în timp ce părinții și frații săi aveau toți un ten mai închis și erau mai înalți. El a fost o fire mai deschisă, în timp ce ceilalți erau mai rezervați.

„Mereu am crezut că arăt diferit de restul familiei mele. Acest lucru mi-a creat probleme, de-a lungul anilor”, a declarat Perkins, în vârstă de 73 de ani, care locuiește acum în Grand Prairie, Texas.

Mai mult, avea ADHD sever și a început să creadă că ar fi fost adoptat, dar totul a fost pus pe seama unei rebeliuni adolescentine.

În general, copilăria lui a fost una fericită, iar părinții săi – Shirley și Jim – au fost iubitori și l-au susținut mereu.

„Cei mai mulți oameni au acele sentimente, în anii adolescenței, ca și cum nu ar aparține familiei lor”, a mai spus Perkins.

Decenii mai târziu, avea să descopere că nu era doar neliniștea de adolescent. În anul 2015, fiica sa, Candi Perkins Summers, acum în vârstă de 47 de ani, a început să cerceteze istoria familiei ei.

În 2017, ea le-a făcut ambilor săi părinți teste ADN folosind aplicația Ancestry.com și și-a dat seama că tatăl ei nu era înrudit biologic cu niciuna dintre rudele lui din partea familiei Perkins.

În schimb, ea a observat că tatăl ei era înrudit cu o mulțime de oameni cu numele de familie Robinson, împrăștiați în Rochester și Varșovia, New York – unde s-a născut Perkins – dar și în Tennessee sau Carolina de Sud.

„M-am uitat la lista de potriviri ADN cu cea a tatălui meu și nu am recunoscut niciun nume de familie. A fost ciudat”, a spus ea.

Tatăl ei avea nevoie de timp pentru a procesa situația.

„I-a luat aproximativ trei săptămâni să spună: «Continuați și contactați familia biologică»”, a spus Summers.

În anul următor, cineva i-a trimis un mesaj care părea a fi vărul biologic al lui Andy. Era din aceeași zonă de lângă Buffalo, în comitatul Wyoming, New York.

„M-am gândit că tatăl meu probabil nu era rudă cu tatăl care l-a crescut, dar nu știam de ce”, a spus Summers.

Ea și tatăl său erau convinși că nu a fost adoptat și, de asemenea, nu și-au putut imagina că părinții sănătoși și religioși care l-au crescut și-ar fi abătut de la jurămintele lor conjugale.

Apoi, în 2020, a găsit o tăietură de ziar arhivată, cu anunțul de naștere al tatălui ei, care părea să rezolve misterul.

Chiar sub anunțul familiei Perkins, ea a găsit o referire la un băiat pe nume Philip, despre care se spune că s-ar fi născut din părinții Harold S. și Pauline McElwain Robinson, pe 12 septembrie, la Varșovia – cu o zi înainte ca tatăl ei să se nască în același spital.

„Atunci mi-am dat seama că părinții care l-au crescut nu erau părinții lui biologici”, a spus Summers.

Atunci i-a dat vestea tatălui său: cel mai probabil, a fost schimbat la naștere!

„Totul avea sens”, a spus Perkins.

Descoperirea i-a confirmat presupunerea și l-a lăsat să se simtă ușurat, după toți acești ani de izolare.

De asemenea, duoul tată-fiică a bănuit că bebelușul Philip, care a murit la doar câteva săptămâni după a șasea aniversare din cauza limfomului non-Hodgkin, a fost de fapt fiul biologic al lui Shirley și Jim Perkins.

Mama biologică a lui Perkins, Pauline McElwain Robinson, a locuit mult timp în Varșovia, apoi a lucrat ca tehnician de laborator la Spitalul Comunitar al Comitatului Wyoming și a murit în 2015, la vârsta de 90 de ani.

A fost prima soție a tatălui biologic al lui Andy, Harold S. Robinson, care a fost în Armată și a servit în Coreea de Sud la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, înainte de a deveni agent de asigurări.

El a murit în 2016, la vârsta de 88 de ani, din cauza unei boli, potrivit necrologului său.

„Am fost la cimitirele mamei și ale tatălui meu biologic. Am început o perioadă de doliu – nu doar că nu i-am întâlnit niciodată, ci și m-am întristat de moartea lor. A fost un lucru neașteptat și dificil”, a mai spus Perkins.

În iulie 2020, totuși, Perkins a reușit să își întâlnească frații biologici – Brian (68 de ani), Sally (69 de ani), Lisa (58 de ani) și Doug, care – între timp – a murit.

„Odată ce ne-am cunoscut cu toții în acea vară, ne sunam aproape în fiecare zi. Am fost primit cu brațele deschise. Este distractiv să stăm și să vedem cât de asemănători am crescut în două lumi diferite”, a precizat Perkins.

În 2021, Perkins și Summers i-au dezvăluit, de asemenea, vestea mamei care l-a crescut, Shirley Perkins. Ea nu a fost șocată și a răspuns simplu: „Nu este Dumnezeu bun?”

Câteva luni mai târziu, ea a murit… la vârsta de 91 de ani.

Perkins, care folosește acum combinația „Robinson-Perkins” ca nume de familie, crede că descoperirea a adus tuturor un sentiment de pace și liniște.

„Am simțit că am aflat cine sunt. Devin mai aproape de familia mea Perkins și de familia mea Robinson. Mulți oameni nu au familie. Sunt bogat cu două familii minunate și iubitoare”, a mai afirmat el.

Noi detalii despre suspectul în cazul fetei din Orhei, ucise cu sânge rece. Socrul acestuia a violat o fetiță de 10 ani

Gheorghe Cotorobai, 45 de ani, principalul suspect în dispariția fete de 19 ani din Orhei, găsită decedată în apropierea localității Chițcanii Vechi, Telenești, a lucrat în ultimii ani la Penitenciarul nr. 10-Goian, cunoscut drept Centru de Detenție pentru Minori și Tineri.

A fost ajutor șef de grup în secția Siguranța și Regim Penitenciar. În timpul în care a deținut această funcție, el a participat la mai multe instruiri despre prevenirea torturii în penitenciare.

Ultimul venit încasat de la Penitenciarul din Goian a fost la finalul anului trecut.

RISE Moldova a descoperit că, anterior, în casa lui Cotorobai din Chițcanii Vechi a locuit temporar o familie cu o fetiță de 10 ani. Potrivit unei decizii de judecatǎ, fetița a fost violată repetat de către socrul lui Cotorobai, la acea vreme.

„S-a întâmplat de mai multe ori, nu poate să spună de câte ori, de vreo 5 ori crede că s-a întâmplat. O amăgea că o să-i cumpere o ciocolată sau o înghețată, însă nu venea cu ele, dar îi spunea că o să-i dea bani să își cumpere… ca să aibă relații cu dânsul. Ea nu era de acord, îi spunea că nu, dar el a trântit-o în pat, a început să o dezbrace și s-a dezbrăcat și el…”, le-a mărturisit fata violată judecătorilor.

Pe acest caz, dosarul a ajuns în instanță iar procesul penal a fost întrerupt „în legătură cu intervenția decesului inculpatului”, adică a fostului socru lui Cotorobai.

Irina Vlah va monitoriza acțiunile Maiei Sandu: ”Nu vom permite să ne fie furată cea mai de preț valoare pe care o avem”

Irina Vlah, fondatoarea Asociației „Platforma Moldova” propune un mecanism de monitorizare a acţiunilor guvernării şi personal ale Președintelei Maia Sandu. Într-o declarație publică, politiciana spune că, acum 10 zile, a adresat o scrisoare deschisă Maiei Sandu, în care „a atras atenţia asupra îngrijorărilor oamenilor, expuse de ei în cadrul campaniei Vocea Poporului”, însă șefa statului nu a venit cu vreo explicație în fața cetățenilor, scrie unimedia.info.

„O întrebare concretă a fost: Care este necesitatea achiziţionării unor radare scumpe şi dacă vor urma noi achiziţii gen sisteme antiaeriene, fără de care aceste radare sunt doar nişte obiecte ineficiente? Alte întrebări au ţinut de: aplicaţiile militare care se fac pe teritoriul Republicii Moldova cu participarea militarilor din alte ţări; decizia de a permite grănicerilor străini să poarte arme de foc pe teritoriul nostru; deschiderea unei misiuni militare a Franţei în Republica Moldova; modificările în legislaţia României, care să permită militarilor din ţara vecină să intervină peste hotarele României pentru a-şi apăra cetăţenii; încăpăţânarea cu care guvernarea se opune consultării opiniei poporului privind principiul de neutralitate.

Semnalam în acea scrisoare deschisă că oamenii sunt îngrijoraţi şi au toate motivele să considere că guvernarea intenţionează să atragă ţara în scenarii urâte, în stare să submineze pacea”, a precizat Vlah.

Potrivit Irinei Vlah, președinta țării era obligată, cel puţin din punct de vedere moral, să iasă public şi să dea explicaţiile de rigoare pentru a calma spiritele, însă „Maia Sandu a ales să ţină cetăţenii în suspans, în frică, alimentând, prin comportamentul său, temerile că Moldova ar putea fi atrasă în jocuri care nu au nimic în comun cu interesul ţării, al cetăţenilor”.

„În aceste condiţii, noi, cei din „Platforma Moldova”, declarăm că nu vom abandona cetăţenii, lăsându-i în incertitudine şi măcinaţi de temeri, aşa cum a făcut-o Maia Sandu. Din acest moment, „Platforma Moldova” pune în aplicare un amplu mecanism de monitorizare a acţiunilor guvernării şi personal ale Maiei Sandu. Scopul acestei monitorizări va fi identificarea tuturor posibilelor pericole în adresa păcii, care vor reieşi din acţiunile puterii. Vom acţiona prompt pentru a le contracara, aşa cum o cer interesele cetăţenilor, ale ţării, în general.

De asemenea, anunţăm că, dacă autorităţile nu-şi vor schimba comportamentul sfidător şi vor continua să ne ofere motive să deducem că Moldova poate fi atrasă în jocuri murdare în stare să submineze pacea, vom purcede la implementarea unui proiect de alternativă – Coaliţia pentru pace. Acesta va fi un instrument civic pe platforma căruia se vor regăsi toţi acei ce vor dori să-şi conjuge eforturile pentru asigurarea păcii în Republica Moldova. Nu vom permite ca diferiţi aventurieri politici cu interese înguste şi care nu au nimic în comun cu interesele ţării şi ale cetăţenilor, să fure cea mai de preţ valoare pe care o avem – pacea! ”, a precizat Irina Vlah.

Cauza preliminară a morții tinerei de 19 ani din Orhei. Pe corpul fetei însărcinate au fost depistate mai multe semne de tortură

Potrivit surselor ZdG, cauza prealabilă a decesului tinerei de 19 ani din Orhei, este traumă cranio-cerebrală deschisă. Surse din cadrul Centrului de medicină legală au declarat pentru ZdG că pe corpul tinerei însărcinate au fost depistate mai multe semne de tortură, scrie zdg.md. Atenție! Urmează informații cu puternic impact emoțional.

Surse din cadrul Centrului de medicină legală au enunțat pentru ZdG că a fost stabilită cauza decesului tinerei de 19 ani, însărcinată în 6 luni. Moartea acesteia a survenit din cauza traumei cranio-cerebrale deschise. Tânăra ar fi fost lovită de mai multe ori cu un obiect dur, contondent. Totodată, pe corpul tinerei, au fost depistate semne de tentativă de sufocare și urme de tortură (multiple arsuri de țigară pe mâini). La brațul stâng au fost depistate și înțepături de la seringă.

Tânăra ar fi fost supusă și violenței sexuale.

Corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărută la 12 aprilie 2024 în municipiul Orhei, a fost depistat la 20 aprilie 2024, în extravilanul satului Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

Tot la 20 aprilie 2024, Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intențional al unei femei gravide (art.145 alin.(2) lit. e) din Codul penal).

La 12 aprilie 2024, Inspectoratul de poliție Orhei a fost sesizat despre dispariția unei tinere de 19 ani, însărcinată în luna a VI-a, care ar fi urcat într-un automobil pe strada 31 august din mun. Orhei și a plecat într-o direcție necunoscută. Pe caz, la 15 aprilie 2024, a fost pornită o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane.

Ca urmare a măsurilor întreprinse de Procuratura raionului Orhei și membrii grupului de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliție Orhei și al Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, a fost stabilită identitatea șoferului, în automobilul căruia tânăra de 19 ani a urcat în seara de 12 aprilie 2024, iar la 16 aprilie 2024 acesta a fost reținut. Ulterior, bărbatul de 45 de ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Acesta nu-și recunoaște vina și nu cooperează cu organul de urmărire penală.

La 20 aprilie 2024, polițiști din subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției și membri ai societății civile au intensificat căutările fetei de 19 ani dispărute, în special pe teritoriile din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești. Corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, a fost depistat într-o fâșie forestieră din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești, la 21 km distanță de domiciliul persoanei arestate.

Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu s-au despărțit la doar câteva luni după ce au devenit părinți. Artista a făcut public motivul: ”Vreau să aflați de la mine”
Articolul anterior
Caz șocant în România! Un bărbat a vrut să-și omoare fratele, pentru a-i fura soția
Articolul următor