Mesajul lui Eugen Doga care va fi deschis în România, în anul 2118

La Alba Iulia a fost inaugurat, cu ocazia Centenarului Unirii, un monument cu o capsulă a timpului ce va fi deschisă peste 100 de ani și care conține scrisori către România anului 2118.

separator
Printre cei care au transmis mesaje celor care vor fi în România peste 100 de ani se numără și maestrul Eugen Doga.

„Visul nostru suprem este de a scrie și de a cânta imnul Marii Uniri, gloria împlinirii visurilor strămoșilor noștri, care ne-au lăsat pământurile întregite…”, a scris Eugen Doga.

Capsula Timpului România 2118 reunește peste 200 de mesageri ai prezentului pentru România viitorului. Autorii sunt românii din prezent, care au ceva de spus viitorului. Unii sunt celebri în toată țara și în toată lumea, alții sunt puțin sau deloc cunoscuți. În oglindă cu înaintașii lor de acum 100 de ani, aceștia au depus la Alba Iulia gândurile lor pentru 100 de ani de acum înainte și provin din peste 100 de localități din întreaga lume.

Sunt de toate vârstele și profesiile: de la cercetători la artiști, de la mari campioni la fermieri, de la medici la dascăli, de la antreprenori la studenți, de la judecători la avocați, de la diplomați la istorici, de la actori la jurnaliști, de la polițiști la militari și lideri spirituali. „Un lucru îi unește pe toți cei care au lăsat bucăți din gândurile și sufletele lor la Alba Iulia, pentru următorul veac: dragostea de România”, menționează România 2118.

sursa: www.radiochisinau.md

10 migranți ucraineni, prinși la frontieră. Ar fi achitat 80.000 de dolari pentru a ajunge în Moldova

În zona de nord a țării, angajații Poliției de Frontieră au raportat un caz de trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene, cu documentarea a 10 cetățeni din Ucraina. Incidentul a avut loc în data de 24 martie, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița.

Astfel, în timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, cu ajutorul mijloacelor de observare fixe și sistemului de aeronavă fără pilot la bord, la fața locului grupele de intervenție ausurprins 10 persoane care au traversat fraudulos frontiera dinspre Ucraina în R. Moldova. La fața locului au fost identificați în total 10 bărbați ucraineni. 

Străinii au comunicat că pentru a ajunge în R. Moldova, au fost ajutați și ar fi achitat în Ucraina sume între 8000-10000 dolari fiecare.

De asemenea, din declarațiile acestora și în urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că trecerea ilegală a cetățenilor a fost organizată nemijlocit de către un grup infracțional. La scurt timp unul dintre membrii grupului organizat a fost reținut în flagrant, în timp ce aștepta la o distanță aproximativ 500 m de la linia de frontieră de stat, având asupra sa două telefoane mobile, căști, stație radio și binoclu de vedere nocturnă.

În procesul de documentare a cazului, migranții au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.

În continuare, sub conducerea Procuraturii Ocnița, de către organul de urmărire penală al Direcției sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a persoanelor implicate în acțiunea ilegală, cu respectarea normelor de prezumție a nevinovăției.

Un primar a fost filmat în timp ce făcea sex cu contabila instituției în mașina primăriei, pe un câmp

Scandal uriaș într-o localitate din Mureș, România, unde primarul a fost surprins în timp ce întreținea relații intime cu contabila instituției în Dusterul primăriei, pe un câmp, scrie realitatea.net.

Primarul localității Miheșu de Câmpie, județul Mureș, a fost surprins de mai mulți localnici în timpul unei întâlniri romantice cu o angajată.Scena în care a fost implicat Emil Casoni a avut loc departe de sediul primăriei, pe un câmp din apropierea localității. 

Momentele intime s-au petrecut într-un autoturism marca Duster ce ar aparține instituției, scrie presa locală.

În momentul în localnicii au ajuns în apropierea mașinii, primarul PNL era în pielea goală, iar angajata lui întinsă pe spate, pe bancheta mașinii.

“Porumbeilor, frumosuleee… Miuța, dragă, domnu’ primar… Ce faceți? Ce faceți, mă?”, au fost, imediat, chestionați cei doi “eroi”.

Emil Casoni și-a tras pantalonii și s-a urcat rapid la volan, prnind Dusterul în trombă, pe câmp. “Mă, nu vă e rușine, mă? În timpul serviciului?”, îl întrebau oamenii.Se pare că edilul nu are permis de conducere, după cum strigă martorii incidentului:“Băi, n-ai permis, mă! Nu aveți permis băi, fraților! Cum conduci comunitatea?”. 

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni. La fața locului a venit ambulanța.

foto: www.unimedia.md

Inițial, a parvenit informația că femeia fusese lovită de o mașină, la Ciocana, în jurul orei 10:57 dimineața, dar poliția a venit ulterior că femeia nu a fost lovită de o mașină, ci acesteia i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni.

La fața locului au intervenit poliția și ambulanța.

Lista bolilor care interzic să conduci mașina
Articolul anterior
Rosie Huntington-Witheley și actorul Jason Statham au făcut anunțul: Se căsătoresc chiar de Revelion! 
Articolul următor