Metodele de tortură aplicate de soldații lui Putin în Ucraina. Ororile descrise în rapoarte

Mulţi prizonieri din centrele de detenţie improvizate din sudul Ucrainei ocupate de Rusia au fost torturaţi şi au fost supuşi la violenţe sexuale, a declarat, miercuri, o echipă de experţi internaţionali într-un rezumat al ultimelor lor constatări.

prizonieri

Echipa Mobile Justice Team, înfiinţată de firma internaţională de drept umanitar Global Rights Compliance, a lucrat cu procurorii ucraineni pentru a documenta crime de război în regiunea Herson de când aceasta a fost recucerită în noiembrie, după mai bine de opt luni sub control rusesc.

Autorităţile ucrainene analizează peste 97.000 de rapoarte privind crime de război şi au depus acuzaţii împotriva a 220 de suspecţi în instanţele naţionale, raportează Reuters, conform News.ro.

Autorii de crime la nivel înalt ar putea fi judecaţi la Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga, care a cerut deja arestarea preşedintelui rus Vladimir Putin.

Kremlinul a negat în mod constant acuzaţiile de crime de război comise în Ucraina de către forţele care au luat parte la o „operaţiune militară specială” despre care spune că a fost lansată pentru a „deznazifica” vecinul său şi a proteja Rusia.

Cel mai recent raport al Mobile Justice Team, finanţat de Marea Britanie, Uniunea Europeană şi Statele Unite, a analizat 320 de cazuri şi mărturii ale martorilor din 35 de locaţii din regiunea Herson.

Dintre relatările victimelor analizate, „43% au menţionat în mod explicit practici de tortură în centrele de detenţie, citând violenţa sexuală ca fiind o tactică comună impusă asupra lor de către gardienii ruşi”, se arată într-un comunicat.

În iunie, procurorii ucraineni au deschis primul dosar privind presupusa deportare a zeci de orfani din Herson, acuzând un politician rus şi doi presupuşi colaboratori ucraineni de crime de război.

Aceştia nu au oferit niciun comentariu imediat cu privire la cele mai recente constatări privind tortura.

Tortură şi bătăi

Reuters a raportat în ianuarie despre amploarea presupusei torturi din Herson.

Autorităţile ucrainene au declarat atunci că aproximativ 200 de persoane ar fi fost deţinute ilegal. Supravieţuitorii au povestit pentru Reuters despre tactici, inclusiv şocuri electrice şi sufocare.

La vremea respectivă, Kremlinul şi Ministerul rus al Apărării nu au răspuns la întrebările Reuters, inclusiv cu privire la presupusele torturi şi detenţii ilegale.

„Adevărata amploare a crimelor de război ale Rusiei rămâne necunoscută”, a declarat Anna Mykytenko, consilier juridic principal la Global Rights Compliance, cu privire la cele mai recente constatări privind tortura.

„Dar ceea ce putem spune cu certitudine este că consecinţele psihologice ale acestor crime crude asupra poporului ucrainean vor fi întipărite în mintea lor pentru anii care vor urma”, a declarat ea.

Cel puţin 36 de victime intervievate de procurori au menţionat utilizarea electrocutării în timpul interogatoriilor, adesea electrocutări genitale, precum şi ameninţări de mutilare genitală.

O victimă a fost forţată să asiste la violul unui alt deţinut, se arată în raport.

Potrivit raportului, cei mai susceptibili de a fi supuşi torturii au fost militarii, dar şi forţele de ordine, voluntarii, activiştii, liderii comunităţii, lucrătorii medicali şi profesorii.

Conform raportului, tehnicile de tortură cel mai frecvent utilizate au fost sufocarea, waterboarding, bătăile severe şi ameninţările cu violul.

În ansamblu, dovezile din centrele de detenţie eliberate „sugerează că planul lui Putin de a stinge identitatea ucraineană include o serie de crime care evocă genocidul”, a declarat avocatul britanic Wayne Jordash, care a condus echipa.

Verificați online statutul certificatului medical! Precizările Casei Naționale de Asigurări Sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale amintește tuturor cetățenilor despre posibilitatea de a verifica online statutul certificatului medical.

Pentru a utiliza acest serviciu electronic urmează să introduceți în câmpul respectiv seria şi numărul certificatului (după cum se vede din imaginile de mai jos). 

Acest serviciu electronic permite beneficiarului să verifice statutul certificatului de incapacitate temporară de muncă.

Datele din certificatele de incapacitate temporară de muncă pot avea următoarele statute afişate pe ecran:

Mai multe informații utile referitor la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă puteți găsi AICI.

”Ne înghite pământul!” Încă un oraș, de această dată din România, în alertă din cauza unei străzi care s-a surpat. Craterul s-ar fi extins peste noapte

Situație critică la Slănic Prahova, acolo unde o stradă s-a surpat și a apărut un crater adânc de doi metri. Zeci de localnici au fost evacuați, iar clădirile din împrejurimi sunt în pericol. Specialiștii geologi sunt în zonă și fac permanent măsurători. Până se va veni cu o concluzie, perimetrul de siguranță a fost extins, iar traficul rutier și pietonal este interzis, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 14:15 La o zi după craterul format în oraș, localnicii au sesizat probleme și la grădinița Nr.1 din Slănic. Părinții au avertizat autoritățile că pereții unității crapă de pe o zi pe alta. Prefectul județului Prahova a trimis un control la grădiniță pentru a vedea dacă situația are legătură cu craterul din oraș. ISU a venit cu un răspuns în legătură cu această situație. „Urmare a sesizărilor primite, o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la imobilul cu destinația grădiniță, care se află la o distanță de aproximativ 400 m fața de locația unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica informațiile conform cărora situația de urgență produsă în data de 25.04.2024 a afectat și unitatea de învățământ. La locul solicitării, pompierii au constatat existența unor crăpături la pereții imobilului, însă, conform reprezentanțiilor grădiniței, acestea existau și s-au accentuat”, a transmis ISU. Potrivit autorităților, în unitatea de învățământ nu se desfășoară activități. „Până la o expertiză de specialitate, nu putem confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la unitatea de învățământ preșcolar. Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 25.04.2025, a fost adusă în discuție și locația grădiniței, experții cooptați neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate. De asemenea, dorim să informăm că măsurile adoptate au fost luate gradual și au caracter preventiv, iar acestea au ca scop protejarea vieții cetățenilor și nu acela de a crea un disconfort. Dorim să mulțumim locuitorilor imobilelor din zona afectată pentru că au dat curs recomandărilor noastre și să-i asigurăm că toate instituțiile implicate în gestionarea acestui eveniment depun toate eforturile pentru ca disconfortul creat să aibă un impact cât mai mic”, se mai arată în comunicatul ISU.

Localnicii spun că trăiesc un coșmar și că se simt permanent în pericol.

O echipă de experți tehnici este prezentă la fața locului și face verificări pentru a stabili cauza producerii surpării și ce riscuri sunt în zonă. Se iau în calcul mai multe variante, inclusiv un lac subteran care să fi dus la această surpare. De asemenea, zona este exploatată de sute de ani și există și varianta ca sub loc să fie o galerie subterană.

O stradă aglomerată din Buriticupu, un oraș din nord-estul Braziliei, a ajuns acum o prăpastie largă cu o adâncime de 80 de metri – o clădire de 20 de etaje ar încăpea în ea. Canioanele formate în urma eroziunii solului avansează cu o viteză îngrijorătoare și distrug mii de case din America Latină și Africa și amenință terenurile agricole fertile din unele părți din China, SUA și Europa, potrivit BBC.

Aeroportul Internațional Galați-Brăila, așteptat și de moldovenii din sudul Republicii Moldova

Europarlamentarul galatean Dan Nica a anuntat deblocarea proiectului aeroportului din zona Galati-Braila, obiectiv pentru care ROMATSA si-a dat avizul de amplasare, anunță presa română.  

Presedintele Consiliului Judetean Galati, Costel Fotea, a declarant ca avizul ROMATSA a fost obtinut extrem de greu, din cauza proximitatii judetului Galati de granita cu Ucraina, existand necesitatea asigurarii unui spatiu mare de zbor, pentru orice tip de situatie.

Potrivit autoritatilor, pana la finalul acestui an urmeaza sa fie gata studiile tehnice legate de constructia aeroportului, urmand ca anul viitor sa fie scos la licitatie Studiul de Fezabilitate al aeroportului si ulterior se va identifica sursa de finantare (parteneriat public/privat, fonduri europene sau fonduri guvernamentale) necesara constructiei obiectivului.

Conform estimarilor, constructia unui aeroport la Galati s-ar ridica la circa 500 de milioane de euro.

Potrivit studiilor de specialitate efectuate pana in prezent, aeroportul de pasageri dar si de marfuri de la Galati este gandit sa se amenajeze pe o suprafata de 250 de ha (cu posibilitate de extindere cu inca 115 ha) pe raza localitatilor galatene Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi si Branistea. Terminalul de pasageri va include o constructie cu parter si etaj, avand in total 7 porti de intrare Schengen si 3 porti non-Schengen, o parcare auto, zona terminalului cargo, turnul de control si alte constructii necesare.

Estimarile facute arata ca dupa 15 ani de functionare, aeroportul va avea un trafic de un milion de pasageri pe an, fiind vorba despre locuitorii din Galati, Braila, Vrancea, Buzau, dar si Republica Moldova sau Ucraina.

Câte minute trebuie să stăm la soare, pe zi, pentru a avea un nivel optim de vitamina D
Articolul anterior
Apel pentru desființarea urgentă a armelor nucleare. Medicii din întrega lume avertizează: Chiar și un război nuclear limitat ar putea ucide 120 de milioane de oameni
Articolul următor