Michael Bublé și soția sa, Luisana Lopilato, au făcut marele anunț. Muzicianul canadian în vârstă de 46 de ani și actrița argentiniană în vârstă de 34 de ani așteaptă al patrulea bebeluș. Luisana a făcut anunțul într-un mod inedit: și-a arătat burtica în creștere în noul videoclip al soțului ei.
Videoclipul spune povestea de dragoste a unui bărbat și a unei femei, interpretate de Bublé și Lopilato. Videoclipul recreează prima lor întâlnire din 2009, după care Michael și Luisana nu s-au mai despărțit niciodată.
Muzicianul și actrița s-au logodit în același an, iar în 2011 s-au căsătorit. Cuplul are trei copii: Noah, de 8 ani, Elias, de 6 ani, și Vida, de 3 ani.
Michael și Luisana s-au cunoscut pe platourile de filmare a unui videoclip al artistului.
„13 ani mai târziu, povestea noastră continuă. Nu voi înceta niciodată să te iubesc…” a scris viitorul tată.
Luisana a recunoscut că a fost fericită să petreacă trei zile pe platourile de filmare alături de soțul ei. „Îl admir, este un profesionist și numărul unu pentru mine! Îți mulțumesc, iubirea mea, pentru încredere, pentru că ești cel mai bun prieten al meu. Mulțumesc că nu m-ai lăsat să uit că sunt femeie, mamă, actriță. Mă inspiri să fiu mai bună. Este imposibil să exprim ce simt acum. Urmărește un nou videoclip care va spune povestea dragostei noastre de 13 ani de căsnicie”, i-a mulțumit actrița soțului ei.
Michael și Luisana sunt împreună de 13 ani. De-a lungul anilor, cuplul a trăit nu numai momente fericite. În 2016, fiul lor Noah a fost diagnosticat cu o tumoare la ficat – o formă rară de cancer care apare numai la sugari și copii. Din 2018, copilul se află în stadiul de remisie a bolii.