r

Prigojin spune că armata rusă se retrage în zonele Zaporojie și Herson: „Nu există niciun succes militar. Se scaldă în propriul sânge”
Armata rusă se retrage în mai multe sectoare în sudul şi estul Ucrainei, anunţă vineri şeful grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin, care contrazice astfel anunţuri ale Kremlinului, potrivit cărora contraofensiva ucraineană este un eşec, relatează AFP.

„Armata rusă se retrage în zonele Zaporojie şi Herson, iar forţele armate ucrainene avansează. Acelaşi lucru se întâmplă la Bahmut. Inamicul va penetra tot mai adânc în apărarea noastră. Nu există niciun control. Nu există niciun succes militar”, declară Prigojin într-un interviu video publicat de serviciul său de presă pe Telegram, transmite digi24.ro.
Militarii ruşi „se scaldă în propriul sânge”, declară el, un mod de a spune că suferă pierderi grele.
Declaraţiile şefului Wagner, care nu pot fi verificate în mod independent, le contrazic pe cele ale preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale ministrului acestuia al Apărării, Serghei Şoigu, potrivit cărora armata rusă „respinge” toate asalturile ucrainene.
Pe de altă parte, Ucraina a anunţat tot vineri unele înaintări în sud, unde trupele au înregistrat un „succes paţial”, potrivit unui purtător de cuvânt militar, Andrii Kovaliov.
În est, armata ucraineană „continuă să oprească ofensiva trupelor ruse”, iar „confruntări armate deosebit de dificile continuă”, a anunţat el.
„Forţele noastre ale Apărării au oprit ofensiva inamicului în zona Kupiansk şi Lîman”, a anunţat, la rândul său, pe Telegram, adjuncta ministrului ucrainean al Apărării Ganna Maliar.

Alertă în Găgăuzia! Poliția este în căutarea un bărbat care ar fi violat o fetiță de 10 ani
Poliția din Găgăuzia a fost alertată, cu puțin timp în urmă, despre violul unei fetițe de 10 ani.

Potrivit presei locale, citată de www.stiri.md, cazul a avut loc în orașul Ceadâr-Lunga.
Oamenii legii solicită tuturor locuitorilor din zonă să contacteze directorii școlilor și profesorii care vor însoți copiii la balul de absolvire pentru ca aceștia să fie cât mai atenți.
Se presupune că suspectul de viol are peste 40 de ani.

Fetița de patru ani adusă cu un echipaj SMURD la Chișinău ar fi înghițit un obiect
Echipajul SMURD Galați a aterizat în orașul Vulcănești pentru a prelua o fetiță de patru ani, aflată în comă de gradul I.

Acesta, însoțit de medici și paramedici SMURD, a ajuns pe calea aerului pe stadionul Dinamo din municipiul Chișinău.
Pe parcursul zborului, minora a fost strict monitorizată de echipaj, fără a suporta complicații suplimentare.
La aterizarea elicopterului în Capitală, pacienta a fost preluată de medici, fiind transportată pentru ulterioare îngrijiri la Institutul Mamei și Copilului din municipiul Chișinău.
Potrivit IGSU, aceasta este prima intervenție aero-medicală SMURD realizată pe teritoriul Republicii Moldova de la începutul anului 2023.
Purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a declarat pentru TV8 că fetița ar fi ajuns în stare de comă din cauza unui stop cardio-respirator după ce ar fi înghițit un obiect necunoscut, iar acum aceasta se află în stare extrem de gravă, la terapie intensivă.